Evenimentul Zilei > Social > Controversatul caz „Ion B.”
Controversatul caz „Ion B.”

Controversatul caz „Ion B.”

Afirmarea lui Ion Bârlădeanu ca artist specializat în colaje e considerată fie impostură, fie real succes.

Bârlădeanu e un om din ghenă, care încă miroase a ghenă. Şi asta vinde bine!”, este părerea abruptă a lui Devis Grebu, celebru artist contemporan, care a expus preponderent în străinătate şi care, de la înălţimea celor peste şapte decenii de viaţă trăiţi în miezul artei, pune punctul pe I.

Îl contestă pe galeristul care l-a promovat, îi pune la zid pe toţi susţinătorii colajistului, consideră că există destui artişti tineri şi talentaţi care merită să fie promovaţi şi conchide: „Ion Bârlădeanu nu este un artist”.

„Dacă duceam o viaţă de boier, nu mai făceam io toate astea”

Cine este, în fond, Ion Bârlădeanu? Preafericitul român, ar putea spune unii, care a ieşi din ghenă şi, în această primăvară, după un zbor la Paris, i-a pupat mâna Angelinei Jolie, făcând milioane de bărbaţi să moară de ciudă, şi i-a vândut vedetei un colaj propriu. Născut în 1946 la Zapodeni (Vaslui), Bârladeanu a trăit toată viaţa în marginea societăţii.

A lucrat ca docher, încărcător-descărcător, tăietor de stuf, agent de pază, gropar, muncitor la Trustul Carpaţi pe şantierul Casei Poporului. După 1990 a devenit om al străzii pe lângă ghenele de pe Calea Moşilor. „Am doar şapte clase primare. Am mai făcut încă două la o profesională şi mai am nouă luni de puşcărie în burta mamei”, a declarat el într-un ziar. Acum are cont pe Facebook, unde declară public: „Dacă duceam o viaţă de boier, nu mai făceam io toate astea. Multe lucruri se reuşesc în mizerie, în spaţii d-astea restrânse. Mie nu îmi trebuie nimic. Nu vreau să fiu bogat. Nu vreau decât să las şi eu ceva în urmă.”

Ultimii ani i-a trăit literalmente într-o ghenă a unui bloc din Bucureşti. Printre gunoaie şi-a găsit surse de inspiraţie şi materiale pentru a pune împreună imaginile care îi formează tablourile: colaje (inedite) din care transpare istoria cotidianului ce l-a marcat şi îl marchează. Nimic nou, nimic nemaivăzut sau nemaiauzit. Au mai fost şi alţii, la fel.

„Ce m-a atras cel mai tare la povestea cu Bârlădeanu nu erau colajele în sine, ci perseverenţa cu care a continuat să le facă, de-a lungul timpului. După ce l-am cunoscut şi am petrecut o vreme în preajma lui, am vrut şi mai tare să-i spun povestea – nu atât pentru colaje, cât pentru optimismul pe care acel prim vernisaj, venit abia la vârsta de 62 de ani, l-a adus în viaţa lui Bârlădeanu”, povesteşte Ani Sandu, ziarista care a spus povestea lui Ion B. pe câteva pagini în „Esquire”, în urmă cu doi ani.

„M-a atras şi filosofia lui de viaţă, mă minunam constant de micile istorii şi umorul său. Am încercat să arăt un om care, în ciuda trecutului agitat (sau poate tocmai din cauza lui), şi-a găsit un punct de echilibru în această formă de artă”, adaugă ziarista.

Devis Grebu nu e, însă, impresionat de acest gen de poezie: „Boschetar de profesie, absolvent al şcolii vieţii – facultatea de a găsi pungi cu resturi de mâncare în ghena care-i servea drept refugiu (…)”, spune artistul, pe blogul personal. Galeristul Dan Popescu, imediat ce i-a văzut colajele, i-a deschis porţile galeriei H’Art pe care o conduce.

Era 1 decembrie 2007. Întâlnirea a fost intermediată de Ovidiu Feneş, artist de colaje. „Mi-a spus «trebuie neaparat să vezi!». Iar când am văzut, am rămas interzis! Făcea foto-artă pop mixată cu suprarealism. Avea o sensibilitate tipică anilor ’80, dar ca un precursor, fără să ştie, al unei societăţi deschise, un exemplu de grad zero al felului în care se face arta”, îşi aminteşte Dan Popescu. Nu a stat pe gânduri. După prima expoziţie, în care Bârlădeanu a semnat autografe, îmbrăcat elegant, au urmat conferinţe şi apoi invitaţii pe simezele din străinătate.

Film documentar pe HBO

Apoi, canalul HBO şi regizorul Alexandru Nanău i-au dedicat un film documentar, intitulat „Lumea văzută de Ion B”. Anul acesta, Ion Bârlădeanu a ajuns la Paris, sprijinit „un peu” de Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

„M-am implicat tangenţial în promovarea lui Ion Bârlădeanu la Paris fiindcă e un fenomen cultural în care cred. A fost apreciat de străini din prima, ca de obicei, în timp ce noi ne pierdem în scandaluri. Îl consider un fenomen artistic contemporan interesant, care merită să intre într-un circuit internaţional (ceea ce s-a şi întâmplat), iar cei care încearcă, local, să îl scoată din zona profesionist-vizuală se înşală. Din fericire, aproape niciodată lucrurile de acest tip nu se «joacă» la Bucureşti”, zice Ruxandra Balaci, directorul artistic al muzeului. Raluca Velisar, şefa Serviciului Curatorie-Cercetare, spune că muzeul arhivează circa 80% din artiştii contemporani, iar colajele lui Bârlădeanu sunt, în opinia specialistei „nu neapărat o prioritate, dar categoric un demers pe termen lung”.

"Dacă duceam o viaţă de boier, nu mai făceam io toate astea. Multe lucruri se reuşesc în mizerie, în spaţii d-astea restrânse. Mie nu îmi trebuie nimic. Nu vreau să fiu bogat. Nu vreau decât să las şi eu ceva în urmă.”
ION BÂRLĂDEANU, autor colaje

DEFINIŢIE

A fi sau a nu fi artist plastic. Aceasta este întrebarea

TERMEN ÎNVECHIT.

“Artist plastic este un termen învechit şi irelevant în raport cu arta actuală”, e de părere criticul de artă Erwin Kessler, expert în cadrul Direcţiei de Arte Vizuale a Institutului Cultural Român.

AUTOTERAPIE.

“Ca mulţi autodidacţi, Ion Bârlădeanu face arta naivă, care-i serveşte (auto) terapeutic. Numai că face acest lucru cu mijloacele tipic avangardiste ale colajului. Nu face traforaje, pirogravuri sau căprioare la adăpat în amurg, precum ceilalţi artişti naivi.

El face colaje politice şi reciclează teme ale culturii populare. Prin aceasta scurtcircuitează arta naivă şi parvine astfel la un registru mult mai semnificativ, în care, de la Pop Art încoace, schemele şi reziduurile culturale sunt utilizate pentru a da seamă de pulsul civilizaţiei momentului”, afirmă Kessler.

PLACEBO.

“Din punct de vedere artistic, Ion Bârlădeanu e relevant pentru că pune pe tapet nevoia publicului de a consuma o artă aflată la îndemână. O mare parte din arta contemporană cultă este un fenomen tipic de placebo, în care (false) probleme primesc (false) răspunsuri din partea unor profesionişti ai discursului, tehnicieni ai retoricii, care-şi instrumentalizează şi idealurile, şi visele, şi subconştientul.

IB nu este un profesionist, un tehnician în acest sens al despărţirii artei de viaţă. El a făcut artă doar pentru el, timp de 40 de ani. Înseamnă că a contat pentru el, că nu a fost o meserie cinică. Asta se vede şi din faptul că multe dintre colajele sale din anii comunismului traduc şi chiar arată direct ura împotriva regimului, dorinţa de mâncare, de libertate”, mai spune Kessler. 

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: