În iarna lu’ ’88-’89, eram pompier la depozitele de benzină și motorină ale Chimpex Constan'ața. Ca mai toată lumea care lucra acolo, pe atunci, îmi suplimentam veniturile din ciordeala de benzină. Ajunsese să coste litrul, la negru, cât trei kile de vin. Practic, băgând jgheabu’ în avuția obștească, îmi dublam sau chiar triplam leafa. Și aveam și „acoperire” de la sectoristul din zonă căruia îi făceam plinul la Dacia lui 1100, la fiecare două zile. Ţiu minte că ridicam, lunar, pe ștatul de plată, fo 2374 de lei, ceea ce nu era rău pentru un puști aflat la primul loc de muncă. Și, cum pusesem io ban peste ban, m-am gândit să-mi diversific activitatea ilicită și, implicit, cifra de afaceri. Așa că, mi-am zis în barbă că am suficient capital să mă bag și-n contrabandă, că tot era sport în vogă, la Constanța. Aveam oarece experiență de când vindeam țigări americane, la bucată sau la pachet, prin WC-urile din școala de marină. La 19 ani, mă visam un Al Capone.

O ţeapă cinstită

Zis și făcut. Cu sprijinul unui prieten am intrat în port, pe la Poarta 2, și m-am dus în Dana Zero, locul unde trăgeau la cheu băieții de la pilotaj și barcagii. Principalii retaileri de cafea și țigări din port. Aveam câteva mii de lei la mine și am găsit repede un tip care mi-a scos din chesonul în care-și ținea efectele fo 5-6 kile de cafea, măcinată sau boabe, în diverse pachete și pachețele, de la 100 de grame, la juma de kil. Un kilogram se vindea afară, în oraș, cam cu 1.000 de lei. Îmi luasem pe mine o haină cu mâneci bufante, la mare modă pe atunci. Mi-am îndesat în căptușeală și pe mâneci prăduiala și hai să ies pe unde am intrat. Numa’ că, ghinion. Securiștii și milițienii de la poartă s-au bunghit că e ceva în neregulă cu puștanul ăla cu picioare subțiri și o burtă nefiresc de mare. Când m-au percheziționat aproape m-am căcat pe mine. Deja mă vedeam la pârnaie, cu cătușe și bilă de fier la picior. Unde mai pui că, deja, vizualizam tragedia din familie, că tata era ofițer de marină militară și-i omoram cariera. Norocu’ a fost că unu’ dintre gabori s-a apucat să desfacă niște pachete și, surpriză, în ele a dat, în loc de cafea macinată, de celebrul nechezol și fasole pe post de boabe de cafea. S-au spart de râs milițienii. Tocmai prinseseră un contrabandist care-și luase o țeapă monumentală, de câteva mii de lei. Mi-au dat o căruță de palme în cap și, după o oră, am primit și un picior în fund, când m-au aruncat afară din port.

O bătaie meritată

Să mor io dacă n-a fost cel mai mișto șut în dos pe care l-am primit vreodată. Că dacă se trezea tata cu miliția la ușă o beleam ca-n „Şapte păcate”. La ce figură eram epuizase toate metodele de coerciție cunoscute, de la bătaie, ras în cap, închis în casă ș.a.m.d. Cre’ că urma să mă tragă pe roată, ca pe Doja, în piața publică. Mă rog, norocu’ prostului. O țeapă mă scăpase. Atât doar că rămăsesem, pe „stoc”, cu niște kile de nechezol și fasole frumos ambalate. Ce să fac cu ele? O vreme le-am ținut în șifonier, sub ciorapi. Până când s-a ivit o ocazie unică. Un țigan turc din cartier, plecat în armată, venise în permisie. La un pahar de bitter Festival, băut la o pizzerie de pe lângă Delfinariu, a venit vorba că trebe să-i dea colonelului său un kil de cafea. Mi-au sclipit ochii. Mai scoteam din pagubă. Aveam un pachet mare, de cafea Alvorada, auriu. Nu-l desfăcusem, da’ la pipăială, părea că-i cafea. I l-am vândut la preț de piață neagră. Mai trec niște luni și vine primăvara. Sfârşitul lunii mai. Eram cu un amic în troleu și mergeam spre Mamaia. Doar noi în mașină, până când urcă țiganu’, împreună cu unu’ de-i zicea Motanu'. Un dur de cartier. Mă vede și tabără amândoi pe mine. Amicul meu a zis că nu mă cunoaște și s-a dat jos la prima stație. M-au bătut de mi-au sărit capacele și, la sfârșit, după ce m-au buzunărit mi-au luat și jerseul de pe mine. Da’, pe cuvântul meu de onoare, nu știam că-i vândusem fasole boabe pe post de cafea. Mă rog, doar bănuiam.

P.S. Poza e făcută cu câțiva ani mai devreme, la Sucevița sau Putna, nu mai rețin. Nu s-a prins nimic din sfințenia acelor locuri de mine. Eram o pușlama, ceea ce-mi doresc să fiu și azi.