Continuă asediul asupra Donețkului - 34 de civili au fost uciși în ultimele două zile

Continuă asediul asupra Donețkului - 34 de civili au fost uciși în ultimele două zile

Treizeci şi patru de civili au fost ucişi şi 29 au fost răniţi în ultimele 24 de ore în confruntările din regiunea Doneţk, în estul separatist al Ucrainei, între armata ucraineană şi rebelii proruşi, a anunţat astăzi Departamentul regional al sănătăţii.

„În ultimele 24 de ore, 34 de locuitori ai regiunii au fost ucişi în lupte şi alţi 29 au fost răniţi”, a precizat sursa menţionată, potrivit AFP.

Oraşul Doneţk, care număra un milion de locuitori înainte de ostilităţi, este teatrul unor lupte din ce în ce mai intense între forţele Kievului şi insurgenţii proruşi. Mai multe bombardamente au fost auzite în cursul dimineţii de astăzi în zonele de la periferia oraşului.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului ucrainean pentru securitate naţională şi apărare, Andrei Lîsenko, declara marţi că armata „a încercuit oraşele cheie din Donbas”, zonă care include regiunile Doneţk şi Lugansk, pregătindu-se de etapa finală a operaţiunii pentru preluarea controlului la Doneţk.