Consiliul Concurenței a depistat un blat la o licitație importantă, pe bani publici. Companiile vizate

Consiliul Concurenței a depistat un blat la o licitație importantă, pe bani publici. Companiile vizateSemne de circulație. Sursa foto: Arhiva EVZ

Consiliul Concurenței anchetează un caz în care mai multe firme ar fi folosit practici nepermise înainte de o licitație.

Consiliul Concurenței investighează o licitație la care au participat 15 companii.  Care au ca domeniu de activitate execuția și comercializarea mijloacelor de semnalizare rutieră. Se cercetează o licitație a Administrației Străzilor București, de 120 milioane lei fără TVA. Procesul de investigare a fost deschis anul trecut.

Și în trecut, firmele din domeniul semnalizărilor rutiere au fost amendate din cauza trucării unor licitații la care au participat. Anul trecut, cei de la Consiliul Concurenței au sancţionat patru companii. Vesta Investment SRL, Helvespid SRL, Loial Impex SRL și Girod Semnalizare Rutieră SRL, în urma unor investigații asupra licitațiilor publice organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere sau alți administratori de drumuri. Cum ar fi diverse consilii locale. Cu amenzi în valoare totală de 3.182.184 de lei, conform hotnews.ro.

Consiliul Concurenței verifică un blat făcut înainte de licitație

Acum, investigația aflată în derulare urmărește desfășurarea unei licitații a Administrației Străzilor București. 15 companii care au participat la procedura de achiziție publică inițiată de Administraţia Străzilor Bucureşti, în anul 2017, ar fi încheiat înțelegeri anticoncurențiale.

Companiile luate sub lupă sunt Vesta Investment SRL, Dual Man SRL, Eurocerad International SRL, Marad Concept SRL, Anduna Servimob SRL, Komora SRL, Lindor Ideal Construct SRL, Dumava Semnalizare SRL, Girod Semnalizare Rutieră SRL, Euro Construct Trading 98 SRL, Consitrans SRL, Telor Invest SRL, Tehnosmart Construct SRL, Omnia Via Signa SRL și Gamida Euromark SRL.

Un acord-cadru pe durata a 48 de luni. Cu o valoare de 120 de milioane de lei

În anul 2017, Administraţia Străzilor Bucureşti a demarat procedura de licitație. Privind „Proiectare și execuție semnalizare rutieră orizontală și verticală pe străzile aflate în Municipiul București”. Mai exact, un acord-cadru pe  o durată de 48 de luni. Cu o valoare estimată de circa 120 milioane lei fără includerea TVA-ului, împărțit pe șase loturi.

Ulterior, licitația a făcut obiectul a numeroase contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și în instanță, prin plângeri depuse de multe dintre aceste firme, conform sursei citate.