Acestea sunt concluziile conferinței „Piața imobiliară în 2016”, organizată ieri de revista Capital, în cadrul Universității de Construcții București. Fondul locativ este vechi în proporție de 90%, iar cerere de case noi există. Cu toate acestea, dezvoltarea pieței construcțiilor este greoaie, antreprenorii având de trecut atât bariera birocrației, cât și pe cea a vidului legislativ. Astfel, 2016 va fi un an slab pentru piața imobiliară, susține Laurențiu Plosceanu, președintele Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții. Barierele birocratice și legislative sunt cele care nu permit sectorului să se dezvolte.

„Nu avem încă pachetul de legi al achizițiilor publice. Astăzi trebuia finalizat, dar nu s-a realizat. Dacă l-am fi avut nu era suficient, pentru că legislația secundară va mai dura câteva luni, deci legile nu sunt operabile”, a spus Plosceanu. Este motivul pentru care anul 2016 va fi cel mai probabil unul în care piața va funcționa la capacitate minimă, a mai declarat el.

Birocrația omoară afacerile

Pe de altă parte, obținerea documentaţiilor de urbanism pentru imobile durează prea mult, iar unii antreprenori ar putea fi chiar scoși din joc. Astfel, eliberarea autorizațiilor necesare dezvoltătorii unui bloc durează între șase și opt luni, iar construcţia în sine durează şase luni, a declarat Bogdan Ivan, secretar general al Asociaţiei Dezvoltatorilor Imobiliari din România. Acesta susține că există un monopol la nivelul distribuției de utilități, iar dezvoltatorii întâmpină întârzieri la livrarea locuințelor către cumpărători. În ciuda problemelor pe care le întâmpină dezvoltatorii, sectorul are premise să crească.

„Cererea de creditare este dublă față de începutul anului 2016, însă nu ne putem bucura, pentru că nu se poate livra numărul de locuințe noi solicitate”, a atras atenția Ivan. Resimt că există o cerere puternică pentru locuințe noi și tinerii care își aleg viitoarea profesie, tot mai mulți îndreptându-se spre sectorul construcțiilor. „În perioada de boom imobiliar am resimțit și noi o creștere a numărului de absolvenți, după care s-a redus numărul odată cu prăbușirea pieței. Acum avem 5.200 de studenți. Înainte de criză aveam peste 2.400 – 2.500 de studenți, au scăzut în timpul crizei la 1.000, iar acum suntem iar pe o tendință de creștere”, a spus Laurențiu Rece, profesor universitar prorector al Universității Tehnice de Construcții București.

Vremuri grele pentru creditare

În perioada de boom imobiliar, creditele au fost principalul motor de dezvoltare a pieței construcțiilor. Însă, reprezentanții creditorilor spun că nu au motive de optimism. Astfel, legea dării în plată va afecta creditarea de retail, în condițiile în care avansul solicitat va crește, a spus Gabriela Folcuț, purtător de cuvânt al Asociației Române a Băncilor.

„Prima Casă” continuă

Pe de altă parte, o veste bună a fost aceea că programul „Prima Casă” nu va intra sub incidența dării în plată. Chiar dacă fondurile alocate pentru acest an sunt aproape epuizate, Enache Jiru, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor, susține că vor fi alocate garanții suplimentare. „Programul nu reprezintă riscuri semnificative. Dacă nu era exceptat de la legea dării în plată, anticipam riscuri majore”, a explicat Jiru. Acesta a mai precizat că rata creditelor neperformante „Prima Casă” este foarte redusă.