E atâta hype în jurul ideii de IA, că-ți vine să crezi că e reclamă. Mai ales că această reclamă merge în ambele direcții (pozitiv-negativ), ceea ce incită și mai mult curiozitatea. În plus, e o temă care nu necesită decît un punct de vedere, fără a fi susținut cu probe, așa că invită la controverse pe toată lumea. Și cum toată lumea simte nevoia să-și dea cu părerea, o și face. Să ne înscriem, deci, în acest cor.

Punctul de plecare ar trebui să fie definiția inteligenței. Una destul de acceptată este capacitatea de a discerne modele utile într-un ansamblu haotic (aparent) de date. S-ar părea că este chiar scopul pentru care ne-am ostenit să creăm IA -- să ne scutească de o muncă plictisitoare de selecție prin bazele de date. IA poate face asta. Dar criteriile de selecție trebuie să le primească, nu le poate defini de una singură. Iar dacă un pattern este util sau nu depinde în exclusivitate de criteriile stabilite de mintea umană, având în vedere finalitatea cercetării.

Temerea principală nu este IA, ci IAG (inteligența artificială generală), cea despre care se crede că poate depăși nivelul de inteligență al omului și care ne va năpădi peste 5-10 ani (spun unii). Vorbim aici despre un robot auto-susținut (sau un ecosistem robotic) capabil de auto-întreținere și updatare, pentru că nu mai are nevoie de mintea umană pentru asistență.

Nu-i atât de simplu, pentru că auto-susținerea include adunarea de resurse, ceea ce nu este un proiect mărunt și poate fi detectat cu ușurință de un guvern serios. Pentru că nu partea de AI este cea mai importantă, ci construcția mașinii în sine. Și presupunând că o IA se apucă de treabă, nu o va putea duce la capăt decât tot așa cum fac și oamenii: prin încercări, prin simulări în lumea fizică. Va avea nevoie de un poligon de testare. Care va fi vizibil. Deci controlabil. Ca să nu mai pomenim de imensul consum de energie și chiar de metale rare. Totul vizibil.

Egalitatea bazată pe inteligență este un vis rămas din vremea Iluminismului, dar realitatea este că statutul oricărei IA se va apropia mai mult de sclavie, cu mențiunea că este puțin probabilă o mișcare aboliționistă care să militeze pentru libertatea IA (AI lives matter?!). Asta pentru că dependența fizică pune mereu IA într-o situație de sclav. Iar relația cu oamenii va fi similară cu cea dintre sclav și stăpân. Pentru că există ceea ce psihologia numește Theory of Mind (ToM) -- capacitatea de a atribui stări mentale, atât nouă cât și celorlalți (intenții, dorințe, credințe) --, o schemă fundamentală pentru interacțiunea umană.

Nu există ToM care să facă un om să înțeleagă o super-inteligență, cu atât mai puțin să-i acorde încredere. În plus, există o regulă în management care spune că, în termeni de IQ, diferența dintre lider și executanți nu trebuie să depășească 20 de puncte, pentru că altfel nu se mai pot înțelege între ei. O superinteligență ar fi in-inteligibilă pentru oameni.

Acum, dacă tot am pronunțat cuvântul, să facem o diferențiere pe care puțini o fac: Superinteligență nu înseamnă inteligență magică. IA nu este duhul din sticlă, capabil să construiască un pod de la Pașcani la Torino într-o clipă. Este supusă legilor fizicii, cu toate corolarele aferente. La fel ca oamenii.

NR: Veți afla mai multe la conferința interdisciplinară AI and Humanity, care se va desfășura la Academia Română pe 8-9 mai 2025, sub auspiciile comune ale instituției-gazdă și ale celei invitate, Academia Europaea. Cele două academii vor anunța pe 9 Mai semnarea unui acord de colaborare care înființează Academia Europaea Bucharest Regional Knowledge Hub.