Președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă se află, fiecare, într-un turneu prin mai multe țări europene și asiatice. În discuțiile avute cu oficialii de acolo, cei doi au făcut referiri la relațiile de afaceri, însă nu au avut niciun om de afaceri în delegații.
Înainte de a merge la reuniunea Consiliului European, care are loc mâine la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a făcut o vizită în Italia.
Emoții și prea mult roz
Vizita în Italia a început cu gafa vestimentară soției președintelui, Carmen Iohannis. Cuplul prezidențial a fost în vizită la Arhiepiscopia Ortodoxă Română din Roma. Ținuta doamnei a fost total neadecvată și a stârnit o mulțime de critici: a purtat o rochie cu volane de culoare roz pal acoperită cu un voal transparent cu buline negre, pe care a accesorizat-o cu o pereche de sandale de aceeaşi culoare, fără ciorapi.
Apoi, la întâlnirea cu premierul Giuseppe Conte, Iohannis a uitat de regulile de protocol. A fost primit cu onoruri, însă când a primit salutul gărzii de onoare s-a pierdut și nu a știut ce să mai facă. Conte a fost pe fază și l-a dirijat.
Dăncilă, sultani și șeici
Premierul Viorica Dăncila a plecat și ea la drum, luni, după ședința de Guvern. Însoțită de câțiva miniștri și de consilierul Darius Vâlcov, prim-ministrul prezintă „proiecte importante din domeniile infrastructură de transport, sănătate, turism, energie, pe care investitorii privați le pot dezvolta, inclusiv în parteneriat public-privat”. Turcia, Emiratele Arabe Unite și Kuweit sunt țările unde Guvernul merge cu oferta și va participa la Forumul oamenilor de afaceri din România şi Kuweit. Dăncilă este însoțită și de ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu.
În Turcia, premierul a avut o agendă încărcată și s-a întâlnit și cu preșe dintele Recep Tayyip Erdogan. Președintele a fost extrem de curtenitor și a explicat că are foarte multe motive pentru a mulțumi României. „În anul 2017, am avut o cifră de comerț de aproximativ șase miliarde de dolari și ne dorim foarte mult ca anul acesta această cifră să crească și mai mult. Țelul nostru este să atingem cifra de zece miliarde de dolari în schimburile comerciale. Bineînțeles că, datorită pașilor pe care îi vom face în comun, vom ajunge să atingem acest țel”, a declarat președintele turc. Viorica Dăncilă nu a precizat care este câștigul României din schimburile comerciale, dar a mulțumit Turciei pentru că, în mod simbolic, Centenarul a fost marcat și aici. „Aș vrea să transmit mulțumiri părții turce pentru faptul că acest important eveniment al românilor a fost marcat simbolic pe pământ turcesc prin plantarea a 100 de măslini în Parcul Păcii și Prieteniei Turcia-România, de lângă Izmir”, a declarat premierul.
În mod miraculos, Viorica Dăncilă nu a făcut nicio gafă până acum.
În țară se plânge, afară se laudă
Președintele Iohannis continuă să uimească. La o întâlnire cu reprezentanții Confederației patronatelor italiene președintele a lăudat Guvernul, a vorbit de creșterea economică sustenabilă a României și avantajele pe care le oferă piața din țara noastră.
„România înregistrează, în prezent, o creștere economică estimată să atingă 4 sau chiar 5% în acest an, iar economia noastră oferă o serie de avantaje competitive și programe de sprijin, oportunități pe care vă îndemn să le fructificați”, le-a spus președintele oamenilor de afaceri.