Gabriela Sauciuc Cicone "a crescut" vocile a sute de copii şi a compus cele mai vesele şi iubite melodii - cele ale copilăriei.

Măcar o dată v-aţi trezit fredonând "Nu mi-e frică de Bau- Bau!" şi ţopăind ca un copil. Melodia "i-a secerat" de la un capăt la altul pe toţi iubitorii de muzică, indiferent de vârstă. Iar întrebarea "Oare câte coarne are? Cum o arăta Bau- Bau?" a devenit mai legitimă decât "A fi sau a nu fi?" prin cercurile mi cuţilor melomani. Cu bătăi din palme şi voie bună se testează acum o melodie ca re poate deveni un nou "hit".

De ritmul săltăreţ şi numai bun de dansat chiar şi atunci când picioruşele sunt prea tinere pentru a ţine pasul este vinovată Gabriela Sauciuc Cicone, compozitoarea de muzică pentru copii care ne-a ritmat toate dimineţile de weekend, la emisiunile pentru cei mici.

Istoria unui "şlagăr"

"Este singura piesă care se cântă şi azi. Nu ştiu dacă melodia mea e grozavă, dar împreună cu textul, ideea în sine a fost extraordinară. Vin părinţii la mine şi îmi zic «Doamnă, vreau şi eu o piesă pentru copilul meu aşa cum e "Nu mi-e frică de bau-bau"». Eu le explic că nu poţi să scoţi tot timpul aşa o piesă, trebuie să ai inspiraţie, ţine de moment", spune compozitoarea.

Versurile melodiei care au devenit sursă de inspiraţie până şi pentru manelişti sunt scrise de Marian Stere, cu care Gabriela Cicone face echipă de ani buni: "Eu am muncit seara, am încropit o linie melodică şi el, venind în troleibuz, a văzut o bunică cu un copil care îi zicea acestuia: «Stai cuminte, că îl chem pe bau-bau» şi ăla mic: «Nu mi-e frică de bau-bau». Şi a compus muzica în troleibuz. Iar când am dat drumul la muzică şi am pus cântecul pe muzică, s-au potrivit perfect".

Unde se nasc cântecele pentru pitici

Clubul Copiilor Sector 6, cu scările amorţite şi sălile tăcute, arată ca o casă ai căror locatari au plecat într-o călătorie. În faţa claviaturii, Gabriela Sauciuc Cicone deapănă amintiri: "Eu mă consider un compozitor de muzică pentru că, mama mea fiind învăţătoare, m-a crescut în acest mediu şi am lucrat cu copiii încă de când eram în liceu. Mă lua mama pe la ea. Îmi plăcea să compun şi cântam şi la chitară. Şi cum era pe vremea aceea «Cântarea României », am reuşit să câştig locul întâi. Asta e în sufletul meu, probabil că am un suflet dedicat copiilor".

Şi în sufletul ei au încăput mii de copii care fie acum sunt artişti cunoscuţi, cum este Laurenţiu Duţă, fie au urmat altă carieră, dar au păstrat aproape muzica şi clipele petrecute în clasa compozitoarei.

De fapt, după mai mult de 30 de ani de carieră, Gabriela Cicone adună, la sfârşit de lună, mulţumirile pe care foştii ei elevi îşi amintesc să i le ofere în interviuri sau printr-un simplu telefon, după ce au urcat pe scenă. A lucrat şi cu adulţii, la şcoala populară de artă, dar a revenit la grupa mică unde este apreciată şi de prichindei, dar mai ales de părinţii acestora. Şi cea mai bună reclamă pe care şi-o putea face, înaintea generaţiei Facebook şi Google, era să-şi facă treaba bine. La Club, părinţii nu plătesc nimic, ceea ce îi permite compozitoarei să-şi impună propriile reguli. "Niciun părinte nu intră în sală fără să fie invitat de mine. Aici sunt doar copiii", se bucură Gabriela Cicone.

Şi dacă, în timpul cursurilor, părinţii nu au voie să tragă cu ochiul nici prin gaura cheii, când prichindeii lor sunt pe scenă pot recupera. Trupa de copii "Miracol" a compozitoarei participă frecvent la festivalurile de gen, de unde a adunat şi numeroase premii. În plus, elevii acesteia au participat la festivaluri naţionale şi in ter naţionale, precum San Remo sau Zecchino d’Oro.

Probleme din lumea celor mari

Cu toate că este mai mereu înconjurată de copii, din păcate, Gabriela Cicone trebuie să se întoarcă adesea în lumea adulţilor în care concursurile sunt câş tiga te dinainte de a se desfăşura, iar compozitorii consacraţi scriu textele în locul copiilor.

"Cum se ridică unul dintre copiii mei, cum se pune mâna pe el şi este trimis la aşa-zişi mari compozitori sau profesori care fie le distrug vocile, fie îi folosesc în scopuri personale", spune aceasta. Iar cei care îşi doresc cel mai mult un colţişor de scenă pentru ţâncii lor sunt adulţii. "Părinţii sunt disperaţi, vin la mine şi îmi spun: «Doamna profesoară, eu ştiu că sunt o mamă nebună, dar eu vreau să-mi văd copilul la televizor ». Şi atunci ce să faci, cu cine să te lupţi? Cresc un copil, Alina Eremia, timp de şapte ani, câştigă peste tot ce se poate, ajunge la Cornel Fugaru şi în două luni o ia pe post şi spune că e copil crescut de el...", completează, cu amărăciune, profesoara Cicone.

CATEDRA MUZICALĂ

Tehnici de învăţare pentru prichindei

Ca să-i determine pe copii să lucreze în e chipă, Gabriela Cicone a dezvoltat câteva tehnici.

"Îl pun pe unul dintre copii să cânte şi pe ceilalţi să ob serve unde greşeşte, intonaţie, ritm, tot. Dacă nu deschide bine gura, am oglindă acolo şi îl pun la oglindă. Îi învăţ să ştie ei ceea ce e bine şi ce nu. (...) De aceea mă supăr la festivaluri, pentru că mereu i-am învăţat să reuşească prin for ţele lor. Şi când vezi că a ieşit la premiu un copil care a cântat şi fals, n-a avut nici voce şi tu iei un premiu special..."

O altă lecţie preţioasă pe care le-o dă copiilor este să se poată autoevalua corect la concursuri. "Trebuie să le dai şi încredere, dar e important să le spui şi despre greşeli. Şi, în cazul în care un copil cântă corect, dar nu are o prezenţă scenică, îi spun că publicul vrea să vadă un copil care să transmită, iar el n-a reuşit lucrul ăsta, chiar dacă a cântat corect. Trebuie să fii sincer cu ei", mai explică Gabriela Cicone.

"La Constanţa, l-am avut pe Laurenţiu Duţă. L-am avut la chitară şi mai şi cântam cu vocea. I-am remarcat vocea şi i-am spus să pregătim ceva. Şi a mers la «Cântarea României» şi a luat premiul întâi", îşi aminteşte aceasta. Şi peste ani, Laurenţiu i-a mulţumit într-un mod special. "Când a dat un interviu într-o revistă, a trecut la cele trei femei care i-au influenţat viaţa pe mama lui, pe mine şi pe Marina Voica. Şi m-a impresionat".

E mulţumită şi când, după multe ore, cei din grupa mică în care sunt doar ţânci de 3 ani, reuşesc să-şi disciplineze vocea: "Le zic «micii vampiri», îmi iau toată energia, că şi eu mă implic". Şi îi face ziua mai bună şi o melodie care trece testul celor mai pretenţioşi ascultători. "Când vin copiii la cursuri, avem cinci minute să ne pregătim şi eu dau drumul la piesă fără să le spun nimic. Şi, dacă ei continuă să vorbească, piesa nu e bună de nimic, dar dacă încep să se mişte, să aplaude, să danseze, atunci îmi dau seama că are potenţial", conchide compozitoarea.

<object width="560" height="445"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/PE02BbqHJic?fs=1&amp;hl=en_GB"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/PE02BbqHJic?fs=1&amp;hl=en_GB" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="445"></embed></object>