Sursa foto: Arhiva EVZComisia Europeană are în lucru o serie de simplificări pentru raportarea CSRD/ESG, o cerință care dă bătăi de cap multor companii românești, dar nu numai. Mai mult, a introdus și o „pauză” de raportare, care va expira însă în 2027.
Companiile din România, dar și din întreaga Uniune Europeană, au beneficiat anul acesta de o „pauză” acordată de oficialii de la Bruxelles în ceea ce privește raportarea corporativă de sustenabilitate. Astfel, UE a amânat cu doi ani intrarea în vigoare pentru valurile 2 și 3 din CSRD. Raportarea CSRD (Corporate Sustainability Reporting Directive) impune companiilor să publice informații detaliate despre sustenabilitatea activităților lor, adică impactul asupra mediului și aspectele sociale și de guvernanță (ESG).
Daniela Marișcu, președinta Consiliului Patronatelor ESG, ne-a detaliat ce noutăți au survenit anul acesta pe zona de raportare. Astfel, în 2025, conform prevederilor, trebuie să raporteze doar „valul „1”, respectiv entitățile de interes public mari cu peste 500 de salariați. Categoria include bănci, asigurători, emitenți pe piețe reglementate, dar și anumite societăți mamă ale grupurilor mari de firme. „Toate acestea raportează în 2025 pentru anul financiar 2024, conform ESRS (European Sustainability Reporting Standards - n.r.). În România, aceste categorii sunt preluate în OMF 85/2024”, a precizat Daniela Marișcu.
Potrivit specialistului, calendarul național va trebui aliniat la amânarea introdusă de UE până la 31 decembrie 2025.
Tot anul acesta, la începutul lunii iulie, a fost emis și un pachet ESRS „quick-fix”. Pachetul aduce o serie de clarificări și simplificări pentru primii raportori, respectiv „valul1”. Nu se cer informații suplimentare față de 2024 pentru exercițiile pe 2025 și 2026.

Daniela Marișcu, președinta Consiliului Patronatelor ESG. Sursa foto: Arhiva companiei
Raportări și pentru IMM-uri
Tot în iulie, Comisia Europeană a emis o Recomandare pentru standardul voluntar al IMM-urilor (Voluntary reporting standard for SMEs, VSME). „Cadrul voluntar pentru IMM-urile ne-listate, simplificat, compatibil cu ESRS, este gândit să fie «moneda comună» în relația cu băncile și companiile mari. Recomandarea include două module: Basic, cu 11 cerințe, și Comprehensive, cu 9 cerințe extinse”, a explicat Daniela Marișcu.
VSME are statut de recomandare, prin urmare nu este obligatoriu. Acesta urmează să fie negociat cu statele membre în cadrul Pachetului Omnibus. Pachetul vizează simplificarea regulilor UE pentru a mobiliza aproximativ 50 miliarde de euro în investiții publice și private suplimentare.
„Cel mai probabil, adopția VSME va fi «trasă» de bănci și clienții mari. O estimare prudentă pentru România este de aproximativ 5-15% dintre IMM-urile orientate spre export și/sau finanțare bancară. Acestea vor publica cel puțin modul Basic, în intervalul 2025-2026. Până în 2028, procentul este posibil să crească la 20-35%, Mai ales acolo unde finanțatorii și/sau clienții o cer sistematic. Este însă o estimare orientativă, nu există încă statistici oficiale de adopție”, a menționat președinta Consiliului Patronatelor ESG.
Ce urmează în raportarea CSRD/ESG
După expirarea amânării, urmează „valul 2” de raportare CSRD/ESG, care include „alte companii mari”. Exercițiile încep la 1 ianuarie 2027, iar raportarea se face în 2028. Pentru „valul 3”, care include și IMM-urile listate, exercițiile încep la 1 ianuarie 2028, iar raportarea se face în 2029.
În paralel, urmează noi simplificări suplimentare. „Comisia a adoptat deja quick-fix-ul și rulează o revizuire a ESRS. La rândul său, Pachetul Omnibus, încă neadoptat, propune restrângerea CSRD la companii cu mai mult de 1.000 de salariați. De asemenea, se are în vedere introducerea unui standard voluntar, inspirat de VSME, pentru cele sub prag”, a precizat Daniela Marișcu.
Potrivit acesteia, în prezent, pregătirea companiilor în domeniul raportării CSRD/ESG este foarte eterogenă. „La nivel global, aproximativ 63% dintre companii spuneau în 2024 că se simt «foarte/extrem» de pregătite. Dar blocajele mari rămân datele din lanțul valoric și capacitatea internă. Este o situație care se regăsești și local”, a mai precizat Daniela Marișcu.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.