Comisia Europeană cere prelungirea restricțiilor de călătorie

Comisia Europeană cere prelungirea restricțiilor de călătorie

Coronavirus: Comisia invită statele membre să prelungească până la 15 mai restricția privind călătoriile neesențiale către UE

De la punerea în aplicare a restricției de călătorie în a doua jumătate a lunii martie, traficul aerian de pasageri s-a redus aproape la zero, zborurile care încă se mai efectuează fiind, în principal, de transport de mărfuri și de repatriere.

O tendință similară a traficului de pasageri poate fi observată și în privința altor moduri de transport, cum ar fi feribotul, autocarul și trenul. Comisia va continua să sprijine statele membre în punerea în aplicare a restricției privind călătoriile neesențiale către UE, inclusiv prin discuții regulate în cadrul reuniunilor prin videoconferință cu miniștrii afacerilor interne.

Orice nouă prelungire a restricției de călătorie după data de 15 mai ar trebui să fie evaluată din nou, în funcție de evoluția situației epidemiologice. Acțiunea paralelă și coordonată la frontierele externe va fi un aspect esențial al unei strategii de ieșire concertate la nivelul UE și al eliminării treptate a măsurilor de izolare în Europa.

Ne puteți urmări și pe Google News

La 16 martie 2020, Comisia a invitat șefii de stat sau de guvern să introducă o restricție temporară privind călătoriile neesențiale către UE, pentru o perioadă inițială de 30 de zile.

Liderii au dat curs acestei invitații la 17 martie; ulterior, toate statele membre ale UE (cu excepția Irlandei) și țările din afara UE care fac parte din spațiul Schengen au luat decizii naționale de punere în aplicare a acestei restricții de călătorie.

Cetățenii UE, cetățenii țărilor din afara UE care fac parte din spațiul Schengen și membrii de familie ai acestora, precum și resortisanții țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung în UE sunt exceptați de la aplicarea restricției de călătorie în scopul întoarcerii lor acasă.

În plus, pentru a limita la minimum impactul restricției asupra funcționării societăților noastre, statele membre nu ar trebui să aplice restricțiile anumitor categorii de călători care au o funcție sau o necesitate esențială.

Personalul esențial, cum ar fi medicii, asistenții medicali, lucrătorii din domeniul asistenței medicale, cercetătorii și experții care contribuie la combaterea coronavirusului, precum și persoanele care transportă mărfuri, lucrătorii transfrontalieri și lucrătorii sezonieri din sectorul agricol ar trebui, de asemenea, să aibă în continuare dreptul de a intra în UE.