Cine a COMANDAT asasinarea JURNALISTULUI slovac Jan Kuciak. Unul dintre SUSPECȚI face DEZVĂLUIRI
- Gabriel Valentin
- 4 octombrie 2018, 08:21
Unul dintre cei patru suspecţi arestaţi pentru uciderea jurnalistului slovac Jan Kuciak l-a acuzat pe omul de afaceri Marian Kocner că a comandat această crimă, a informat miercuri seară cotidianul Dennik N.
Marian Kocner, în vârstă de 55 de ani, proprietar al mai multor societăţi, se află în arest din iunie într-un dosar de bilete la ordin falsificate, dar niciun act de acuzare nu a fost lansat împotriva lui. Diferitele sale activităţi au făcut obiectul anchetelor jurnalistice ale lui Jan Kuciak.
Suspectul reținut care îl acuză este Zoltan A., un om de afaceri din oraşul Komarno, ce ar fi servit ca intermediar între femeia considerată de anchetatori ca fiind cea care a comandat crima, Alena Zs., presupusul executant, Tomas Sz., şi şoferul care l-ar fi transportat pe cel din urmă la locul crimei, Miroslav M..
Publicarea numelor de familie ale suspecţilor de către instituţiile judiciare este interzisă în Slovacia.
Cele patru persoane au fost arestate săptămâna trecută şi inculpate.
Dennik N, citând surse apropiate anchetei, a relatat că, potrivit mărturiei lui Zoltan A., Alena Zs i-a spus că Marian Kocner a ordonat asasinatul.
Un procuror slovac a declarat luni că o femeie, identificată ca Alena Zs., a comandat asasinatul jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak, pentru care a plătit 70.000 de euro în luna februarie.
Această ipoteză ridică însă numeroase semne de întrebare, pentru că femeia nu a avut niciun conflict cu Jan Kuciak şi datora fiscului sume importante.
Conform mai multor relatări din media slovace, Alena Zs.a lucrat ca interpretă de limba italiană pentru Marian Kocner, iar acesta din urmă ar fi naşul fiicei sale.
Jan Kuciak a anchetat asupra legăturilor dintre oameni politici slovaci şi mafia italiană prezentă în Slovacia. Asasinarea jurnalistului şi a logodnicei sale, Martina Kusnirova, împuşcaţi în casa lor din provincie, a declanşat importante manifestaţii împotriva guvernului de la Bratislava care au dus la demisia premierului Robert Fico, trasmite Agerpres.
Agenţia naţională pentru criminalitate din Slovacia a abandonat anul trecut o anchetă asupra lui Marian Kocner pentru presupusă fraudă fiscală.
Cunoscut pentru ameninţările sale la adresa jurnaliştilor, Kocner a anunţat anul trecut publicarea de informaţii despre vieţile lor private, potrivit cotidianului SME.
Redactorul şef al site-ului Aktuality.sk, pentru care lucra Jan Kuciak, a afirmat că Marian Kocner era interesat şi de acesta din urmă personal.