Coincidență tulburătoare. Doi bărbați din viața Mihaelei Rădulescu au murit la aceeași vârstă
- Mădălina Sfrijan
- 27 iulie 2025, 21:45
Mihaela Rădulescu. Sursa foto: Instagram Mihaela Rădulescu trece prin momente grele, după ce fostul ei partener de viață s-a stins la doar 56 de ani. Tragedia a adus în prim-plan o coincidență cutremurătoare: și primul soț al vedetei a murit la aceeași vârstă.
Mihaela Rădulescu, urmărită de blestem
Felix Baumgartner, celebrul sportiv cu care Mihaela Rădulescu a avut o relație de peste un deceniu, și-a pierdut viața pe 17 iulie, într-un accident aviatic petrecut în Italia.
Acesta efectua un zbor cu paramotorul când, din cauza unei defecțiuni tehnice, s-a prăbușit în apropierea unei piscine din Porto Sant’Elpidio. Impactul a fost fatal pentru austriac, iar o angajată a hotelului a fost rănită.
Tragedia readuce în atenție o altă pierdere din viața Mihaelei Rădulescu. Fostul ei soț, Bogdan Rădulescu, a murit în 2023, tot la vârsta de 56 de ani, în urma unei lupte cu o boală incurabilă.
Destin cumplit
Cei doi s-au căsătorit în 1989, iar mariajul a durat aproximativ doi ani. Cu toate că vedeta a mai avut ulterior alte relații și o căsătorie, ra a ales să nu renunțe la numele fostului soț.
Bogdan Rădulescu, om de afaceri și fost profesor de educație fizică, a avut o viață discretă, departe de ochii presei. Coincidența morții celor doi bărbați importanți din viața vedetei la aceeași vârstă a stârnit un val de comentarii în mediul online.

Felix Baumgartner. Sursa foto: Facebook
„A fost foarte dificil pentru Bogdan. Boala îl slăbise și îl făcuse de nerecunoscut pe la finalul anului 2022. Nu avea pe nimeni, doar pe noi, câțiva prieteni. Medicii au făcut tot ce au putut, dar știți cât de păcătos este acest cancer la pancreas. Ultimii bani s-au dus pe chimioterapie și pe înmormântare. Bogdan știa ca nu mai are șanse și se acomodase cu acest gând”, au spus apropiații lui Bogdan Rădulescu, potrivit Click.ro.
Fosta prezentatoare, profund afectată de moartea iubitului ei
Mihaela Rădulescu i-a fost alături partenerului ei în ultimele clipe de viață. Mai mult, fosta prezentatoare a filmat ultimul zbor al bărbatului alături de care își găsise liniștea. După ce vestea morții a ajuns și în România, Mihaela Rădulescu a transmis un mesaj emoționant. Afectată de această pierdere, vedeta i-a îndemnat pe fanii fostului sportiv să nu îl uite.