Clientii Institutului Cultural "Roman"

Clientii Institutului Cultural "Roman"

Tanti Varvara a venit la New York. Dupa o asteptare de un an, asta daca revedem datele furnizate de Mircea Mihaies, pe Tanti Varvara a adus-o de 1 aprilie Institutul Cultural Roman si a dorit sa faca din asta un mic eveniment literar. Picata aici dintr-o cu totul alta lume, Tanti Varvara se uita cu jind la vitrinele librariilor din Manhattan si ii invidiaza pe norocosii care si-au pus pe coperta volumelor lor siglele marilor edituri americane.

Autor: Victor Nicolae, Ziarul New York Magazin

Se mira foarte tare si de pescarii de pe Hudson River, cum arunca ei inapoi, in ape, ceea ce prin Dambovita ar aparea ca niste monstri acvatici. ii spusese ei Magda Carneci, directoarea interimara pe atunci a ICR-Paris: “Proportia si importanta vizibilitatii este inteleasa deformat la Bucuresti. Si chiar la nivelul decidentilor si al functionarilor superiori din ministere. Noi nu cream valori care nu exista, promovam ceea ce avem, in masura in care respectivele nume produc ceva care poate sa fie acceptat pe piata occidentala. Aici e iarasi o problema: criteriile din Romania nu coincid cu cele din Occident. Nume care in Romania fac valuri nu sunt percepute in Occident la fel” - consemnare din “Observatorul Cultural” nr. 95/96. Imaginea tarii noastre tot mai spera intr-o imbunatatire macar literara dupa fiecare lansare a cate unui volum romanesc tradus in engleza. Acum, se ofera cititorului potential newyorkez “Auntie Varvara's Clients”, o carte despre...

America, citeste-ne!

“…se mai stie ca in luna mai 2007 va aparea la Editura Spuyten Duyvil, din SUA, “Clientii lu’ tanti Varvara” de Stelian Tanase, iar in septembrie, “Jurnalul fericirii” de Nicolae Steinhardt, la editura spaniola Sigueme. Lucrul pune cumva in dificultate ICR-ul, care prevazuse ca fiecare carte va fi solicitata de o singura editura”, se lauda Mircea Mihaies, vicepresedintele ICR, in “Romania Libera”, inca din 26 octombrie 2006.

El vorbea de “carti solicitate de edituri” amestecand intentionat lucrurile intre ele. Solicitarea lui Steinhardt, probata cert de pe vremea primelor editii ale “Jurnalului fericirii”, scoase de Virgil Bulat, la Editura“DACIA”, mascheaza tactica noilor culturnici. Dar despre ce solicitare este vorba in cazul lui Stelian Tanase? “Cu binecunoscuta sagacitate a cercetatorului dublata de un recunoscut talent de romancier, Stelian Tanase abordeaza in “Clientii lu’ Tanti Varvara” (“Tanti Varvara” e numele dat Sigurantei in jargonul militantilor) tocmai perioada tulbure de la inceputul miscarii comuniste din Romania, urmarind sa desparta apele, sa desluseasca realitatile ascunse sub invelisul legendei.

Si o face sub forma unei galerii de portrete, bazate pe marturii din epoca si pe dosarele intocmite de siguranta unor militanti aflati in fruntea miscarii, de la Cristian Racovski si Panait Istrati pana la Lucretiu Patrascanu si Belu Zilber, intre care se tese un adevarat paienjenis de relatii amintind de clanurile mafiote” - isi prezinta cartea Editura “Humanitas”. Si autorul da lamuriri: “Clientii lu’ Tanti Varvara” nu este o carte despre un bordel, poate un bordel de lume. ‘Tanti Varvara’ era in jargonul comunist siguranta.

Clientii lu’ ‘Tanti Varvara’ erau de fapt clientii Sigurantei, cei care se ocupau cu subversiuni, care complotau continuu pentru rasturnarea democratiei romanesti interbelice. De unde si clientii lu’ Tanti Varvara, este vorba despre agentii Kominterni”.

Poate ca pentru tiparirea acestei carti s-a folosit traducerea in engleza de pe site-ul “archipelago.org”. La pagina “historical investigation”, il gasim pe Stelian Tanase cu un capitol din lucrarea sa intitulat: “The Renegade Istrati, from the novel AUNT VARVARA’S CLIENTS”, translation from Romanian by Alistar Ian Blyth.

Calitatea traducerii reiese inca din randurile ei de inceput: “In 1927, the Russian ambassador to Paris is Cristian Racovski. In the summer of that year, Moscow finds itself confronted with a vehement campaign against Racovski led by the French press. After much hesitation, the Russian foreign Minister, Chicherin, makes a declaration in which he thanks the ambassador for his services, but bows to the pressure. He announces Racovski's recall. On 15 October, Racovski leaves the embassy in a luggage-laden automobile, surprised that there is not a single policeman to be seen. He was accompanied by Panait Istrati. The paths of the two had crossed as early as 1905, in socialist and trade union circles. They met again in Paris, once Racovski was installed at Rue de Grenelle. They had many shared memories and acquaintances. Istrati frequented the embassy and was, for example, on familiar terms with Racovski's adoptive daughter...”. Traducerea a fost comandata de ICR.

Bani pentru programele ICR “Cel mai important proiect pe care l-am reusit este ca am pus la punct programe mari de finantare prin intermediul carora ICR-ul sa poata functiona in raport cu piata operatorilor culturali romani. Avem un proiect pentru operatorii culturali interni, programul-cadru “Cantemir”, prin intermediul caruia orice operator cultural care are ceva de propus pentru exportul in strainatate poate aplica, iar propunerea lui este evaluata in deplina transparenta. Programul de finantare a editorilor straini pentru traducerea autorilor romani (TPS - Translation and Publication Support Programme) se afla la dispozitia editurilor straine care doresc sa publice un autor roman” - declara Horia - Roman Patapievici, pentru “Evenimentul Zilei”, in 27 decembrie 2006.

Circa 20 de titluri stabilite de o comisie ar fi trebuit sa ia cu asalt librariile lumii, numai ca editurile din strainatate nu s-au aratat prea interesate. Literatura propusa de comisia icerista nu se cumpara. Editorul nu si-ar recupera nici cheltuiala, ca sa nu mai vorbim despre profit. Atunci, ICR publica, pe bani proprii, adica pe banii cetateanului roman.

Achita cu peste 200.000 de euro traducerile si costurile de tiparire. Pierde la profit, dar castiga la reclama pentru naivii din tara. Editura straina, de obicei obscura, ca sa fie mai ieftina, doar isi pune sigla pe coperta. ICR isi incarca volumele in portbagaj le va distribui el cumva sau le va depozita la loc intunecos si rece.

Iata ce ne spune Radu Portocala in “ZIUA” - Nr. 4111 despre Afacerea “Pitoresc si melancolie”, avandu-l ca autor pe Andrei Plesu: “Cartea a aparut pe 24 septembrie 2007, dar, cateva zile mai tarziu, Editura Somogy o anunta ca epuizata. Succes fulgerator? Nici vorba! Un editor demn de acest nume nu lasa sa se epuizeze un titlu atat de repede, ci il retipareste pana cand satisface integral cererea pietii.

Singura explicatie posibila e ca ICR a cumparat cele cateva sute de exemplare publicate (fiecare costand 30 de euro, ceea ce e enorm pentru o lucrare de 190 de pagini!) si le-a pus la hibernat in vreun depozit. Tot asa facea si MAE, inainte de 1989, cu ‘operele’ lui Ceausescu, editate pe bani grei in toate limbile pamantului”.

Un contract scandalos

“ICR Bucuresti a semnat cu un editor francez, fara respectarea nici uneia dintre procedurile care ne sunt impuse noua, un contract scandalos de 28.500 de euro (la care se vor adauga pretul traducerii si drepturile de a reproduce ilustratiile) pentru publicarea unei carti care, in mod sigur, nu se va vinde.

Un editor mai scrupulos - sau o negociere mai serioasa - ar fi redus aceasta cheltuiala la aproximativ 6.000 de euro!”, scria Radu Portocala in demisia sa de la conducerea ICR-Paris, 1 decembrie 2006. Si inca o precizare: “Sa subliniem, de la bun inceput, ca e vorba despre ‘Pitoresc si melancolie’, teza de doctorat a d-lui Plesu, sustinuta in 1977 si aparuta la Editura “Univers” in 1980, mai spune fostul director al ICR Paris (“ZIUA”, Nr. 4111. in 2006, ICR Bucuresti a decis s-o publice in Franta, de aceasta ‘realizare’ ocupandu-se personal d-l Mircea Mihaies. Dosarul a ajuns, fireste, la ICR Paris in primavara lui 2006. El continea primul capitol tradus in franceza si un curiculum vitae al autorului, din care am aflat ca numarul premiilor si al titlurilor de doctor honoris causa acumulate de d-l Andrei Plesu e sensibil mai mare decat acela al cartilor publicate. Am inceput prin a inmana acest dosar directorilor a doua mari edituri pariziene (Grasset si Fayard), care, dupa cateva saptamani, si-au manifestat dezinteresul total”.

In ce masura a fost “solicitata” cartea lui Stelian Tanase, dupa afirmatiile lui Mircea Mihaies, de catre o editura americana? Editura “Spuyten Duyvil”, din SUA, se afla in Brooklyn, 42 St. John’s Place (Grdn). Cum poate ajunge un autor la ea sa-si publice manuscrisul?

Sa citim anuntul uitat pe site-ul editurii pe vremea cand Mihaies nu cauta amanuntele necesare despre clientii institutului ce-i da salariu de vicepresedinte: “Wanted: Women writers using language, subject matter, and narrative form in new and exciting ways. Editors for an anthology featuring experimental women writers writing in the 21st century seek submissions of previously unpublished prose up to 15 pages. We are looking for serious work that attempts to reveal new truths and/or impressions about the world we live in. Submissions must be sent as WORD attachments to womenwriters at spuytenduyvil.net. Deadline: November 15”. Exista chiar si o atentionare: “The community that supports these projects understands the need for providing a platform where emphasis will be exercised”.

Tipariti in USA

Pe lista autorilor de la Editura “Spuyten Duyvil” apar si Carmen Firan, Ruxandra Cesereanu, D.R. Popa, Saviana Stanescu sau Adrian Sangeorzan. Mai apar si numele unor traducatori care colaboreaza cu scriitorul roman, fara ca ele sa aiba puterea de penetrare in viata culturala newyorkeza necesara ambitiilor ICR.

Nici urma de competitie sau selectie literara, in sensul celor afisate de propaganda icerista. Ravnita “solicitare” in stil Mihaies e contracost. Dai banii, primesti marfa. Who’s next? Stelian Tanase a trecut prin exigentele unei comisii nationale ca sa ajunga intr-un pomelnic editorial alaturi de Adrian Sangeorzan. Ar fi fost mai cinstit sa i se fi tiparit “Clientii lu’ Tanti Varvara”, in engleza, la Editura ICR.

Inca un amanunt: Editura din Brooklyn isi are distributia prin recurs postal - 1341 Seventh Street, Berkeley, California? Nu, asta era doar la vremea “solicitarii” lui Mihaies. Astazi: “Spuyten Duyvil books are distributed to the trade by: Greenfield Distribution, c/o IDS, 400 Bedford St., Ste. 322, Manchester, NH 03101”. I se pot comanda carti si prin fax. Curiozitatea e mare: cati cititori au cumparat de aici traducerile autorilor nostri? Nu intereseaza “achizitiile”.

Infractori potentiali

“Legea romaneasca este absurda, acuza Patapievici, pentru ca are la baza suspiciunea ca cel cu care inchei contractul este un infractor potential”. O fi absurda legea romaneasca, dar nu si atunci cand se teme de “infractorul potential”. Colaboram in continuare cu parteneri improvizati.

Noi le facem lor reclama. ICR - aflat sub inaltul patronaj al Presedintelui Romaniei - primeste de la Parlament zeci de milioane de euro, adica banii cetateanului tot mai aiurea gospodariti. MAE plateste salariile si chiriile in strainatate ale iceristilor, dar cat ruleaza cu adevarat ICR nu vom sti niciodata. Imaginea Romaniei ramane pe mai departe batuta de soarta pe pamant american.

Capii ICR preiau date insiruite din darile de seama si le transmit publicitatii ca mari realizari. Nimeni nu verifica nimic. Nimeni nu raspunde pentru nimic!

Ne puteți urmări și pe Google News