Pictura lui Edward Hopper (1882 – 1967) este de o stranie simplitate. Dacă îi așezi chiar și cele mai celebre lucrări între altele din vremea sa, de pildă pe peretele aglomerat al unui mare muzeu, le remarci cu greu. Pictura lui Hopper nu este nici explozivă, ca a lui Pollock și nici rafinat meditativă, ca a lui Rotko. Are, totuși, o identitate fermă, chiar dacă tăcută. Și mai are ceva: lasă urme. Urme adînci. O confesiune: niciodată nu mi s-a întîmplat ca vizitarea unei expoziții să dureze atît de mult în mine însumi după ce am ieșit din ea. De regulă, ceea ce văd în muzee rămîne cu mine un timp. Uneori, o zi sau chiar două. Dar Hopper, îmi amintesc bine, a rămas agățat în sufletul meu cinci zile. După ce am văzut o expoziție Hopper, aproape o săptămînă i-am simțit, fizic aproape, greutatea specifică. Inerția stării este, cred, marca Hopper.
Hopper mi se pare cel mai europenizat dintre marii maeștri americani. În anii de formare, a călătorit de trei ori la Paris unde a putut vedea cu ochii lui dizolvarea pointilismului, ultimul val de glorie al impresioniștilor și erupția avangardei, chiar dacă nu a fost conectat deloc la cercurile esențiale ale orașului. ”Am auzit vag de Gerturde Stein, dar nu mi-amintesc să fi auzit de Picasso”, va rememora Hopper prima sa călătorie la Paris, din 1906. Cu acea ocazie a văzut sigur ample retrospective Cezanne și Gauguin , probabil și o expoziție personală Matisse, dar nu a făcut nimic să pătrundă în cercurile artistice pariziene, deși a stat aproape un an în marele oraș. Apoi, a mers la Londra și a petrecut mult timp studiindu-l atent pe Turner, pentru care va dezvolta o sensibilitate aparte și la Amsterdam , unde a studiat cu creionul în mînă pe Rembrandt. Această primă călătorie îl exprimă cumva. Nici pe de-a întregul izolat, dar nici imersat în mediile artistice ce-i erau contemporane, Hopper a stat mereu mai la margine, dar a privit atent centrul și și-a construit arta din ceea ce a văzut de acolo. Și-a păzit, instinctiv, originalitatea. Și a simțit că temele americane au vibrație universală. Singurătatea, angoasa, formalismul ucigător, tăcerea, privirea pierdută și obosită – nu sînt toate acestea la fel oriunde s-ar întîmpla să fie la un moment dat?
Simplitatea sa, însă, nu este decît camuflajul estetic al unui mesaj existențial foarte puternic. Profunzimea picturii lui Hopper există doar oglindită, misterios, în sufletul privitorului. În ulei ori în acuarelă, nu se întîmplă nimic, dar cîtă intensitate produce acest nimic în privitor! Imediat ce ai zărit un tablou de Hopper, liniștea de pe pînză te cuprinde și devine anxietate. În vremea maturității sale, Hopper insista că e foarte important pentru el , dar și foarte dificil, să picteze ”interior și exterior” în același timp. Multe dintre lucrările lui conțin deopotrivă scene de interior și cîte un peisaj văzut pe fereastra deschisă sau reprezintă o vedere din exterior a unui spațiu interior. În mai toate cazurile, oamenii sînt în interior, iar exteriorul este dezolant de gol. De multe ori, oamenii din interior privesc pe ferestră, exteriorul. Starea aceasta, a unui om singur care pivește imobil din interiorul unei camere modeste exteriorul deșertic merită să fie denumită ”hopperism”, căci nimeni nu a pictat-o ca el, nimeni nu a studiat-o ca el, nimeni nu a cunoscut-o ca el. Această dialectică interior-exterior are, pentru Hopper, o importanță aparte și susține una dintre mizele mari ale artei sale.
Hopper este realistul care a interiorizat cel mai bine sensul abstracției. El răstoarnă, într-un fel, raporturile cînd spune că vrea să atingă cel mai profund nivel de austeritate fără să piardă nici o picătură de emoție. În general, cursa multor altor mari pictori a fost pe sens invers: cu minimum de mijloace spre maximum de emoție. Hopper știe că emoția există și fără pictură, așa că alchimia sa e pe dos: din emoție scoate efectul minimalist.
Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa online@evz.ro. Vă mulţumim pentru înţelegere.
Recomandările noastre
