Ciolacu: Noul plan „REPowerEu”, dedicat direct consumatorilor

Ciolacu: Noul plan „REPowerEu”, dedicat direct consumatorilor

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că noul plan „REPowerEu”, în valoare de 1,4 miliarde de euro, va fi axat pe programe dedicate direct consumatorilor.

Prin planul „REPowerEu”, aproximativ 60.000 de gospodării vor putea accesa acest program, iar valoarea fiecărui grant va fi de aproximativ 10.000 de euro cumulat.

Noul plan „REPowerEu”, peste 1,4 miliarde de euro

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în noul plan REPowerEU, în valoare totală de peste 1,4 miliarde euro, 600 milioane euro vor fi alocați pentru achiziții de panouri solare și baterii pentru stocare a energiei, potrivit unui mesaj scris pe contul său de Facebook.

„1,1 miliarde de euro pentru români pentru panouri fotovoltaice și eficientizarea energetică a locuințelor! Noul plan ”REPowerEU”, în valoare totală de 1.4 miliarde de euro, pe care îl vom trimite la Comisia Europeană până la sfârșitul lunii august va fi axat pe programe dedicate direct românilor!

Ne puteți urmări și pe Google News

Concret, vor fi peste 600 de milioane de euro pentru achiziții de panouri solare și baterii pentru stocare a energiei. Aproximativ 60 de mii de gospodării vor putea accesa acest program, iar valoarea fiecărui grant va fi de aproximativ 10 mii de euro cumulat”, scrie Ciolacu pe Facebook.

Marcel Ciolacu, premierul PSD - PNL

Ciolacu: Noul plan „REPowerEu”, dedicat direct consumatorilor; foto: Arhiva EvZ

500 de milioane de euro pentru eficiența energetică a locuințelor

Premierul Marcel Ciolacu mai spune că, în paralel, alți 500 de milioane de euro vor merge pentru amenajarea locuințelor în vederea reducerii consumului de energie și implicit a facturilor cu până la 30%, iar o pondere semnificativă dintre acești bani va fi alocată țintit către populația vulnerabilă și cei din mediul rural.

Parlamentul European a votat în februarie planul REPoweEU privind eficiența energetică.

Coraportori au fost europarlamentarii Siegrfied Mureșan (PPE) și Dragoș Pâslaru (Renew Europe).

În România ar urma să intre 1, 4 miliarde de euro, destinați modernizării infrastructurii energetice și diversifiării resurselor de energie pentru a scăpa de depedența de combustibilii fosili ai Federației Ruse.

Recomandările Consiliului pentru România

Consiliul a recomandat României eliminarea măsurilor de sprijin din domeniul energiei, utilizând economiile rezultate pentru a reduce deficitul. Dacă apar noi creșteri ale prețurilor la energie și sunt necesare măsuri de sprijin, acestea ar trebui să fie orientate spre protejarea gospodăriilor și a întreprinderilor vulnerabile și să fie accesibile din punct de vedere fiscal.

De asemenea, România ar trebui să mențină investițiile publice cu finanțare națională și să asigure absorbția eficientă a granturilor din cadrul Mecanismului de redresare și de reziliență, precum și a altor fonduri ale UE, în special pentru a promova tranziția ecologică și cea digitală.

Instituția a mai cerut, de asemenea, finalizarea grabnică a capitolului REPowerEU în vederea demarării a punerii în aplicare a acestuia și continuarea punerii în aplicare rapidă a programelor politicii de coeziune, în strânsă complementaritate și sinergie cu Planul de redresare și reziliență.