Incidentul a avut loc, luni seara, pe o pășune din Popești Leordeni, concesionată de bărbatul, de 40 de ani, din județul Argeș.

Liderul Asociației Profesionale a Ciobanilor, Dan Petrescu, a fost sunat de un coleg, acesta povestindu-i că niște vânători au intrat pe pășunea ciobanului. Acesta s-ar fi luat la ceartă cu vânătorii și le-ar fi reproșat că vânătoarea este interzisă, moment în care unul dintre intruși a tras spre el.

Un echipaj de poliție a ajuns la fața locului pentru a efectua investigații asupra cauzelor declanșării conflictului.

Rănitul a fost transportat la un spital din Capitală, unde a fost operat pentru extragerea proiectilelor din picior, a declarat liderul oierilor, Dan Petrescu, pentru agrointel.ro. De menționat că pe perioada stării de urgență vânătoarea este interzisă.