Revin cu un nou comentariu după ce-am sesizat o schimbare de poziție a lui Traian Băsescu.

După decizia CNSAS, Traian Băsescu a avut o poziție stranie în raport cu felul său de a fi ca politician. Locul luptătorului, al Scorpionului care moare cu adversarul de gît, a fost luat de un om de treabă, încrezător în statul de drept din România, dar mai ales în Justiția din România.

Aveam impresia că nu e Traian Băsescu, ci o Sfîntă Mucenică, înainte de a fi prăjită în ulei de păgînii de romani. Să fi crezut Traian Băsescu într-o sentință favorabilă? Eu unul n-aș fi făcut greșeala asta. N-aș fi făcut nici greșeala de a crede că totul se va rezolva la Tribunal. Felul în care decursese tărășenia la CNSAS trebuia să-l pună în gardă pe Traian Băsescu că nu e vorba de o întîmplare, tipică Istoriei care are hachițe, ci de o Operațiune bine pusă la punct în cazul său. Felul în care a decurs procesul confirmă teza unei Lucrături.

Poziția adoptată de Traian Băsescu la început i-a făcut mult rău. Pe de o parte a lăsat impresia unui ins năucit de o lovitură neașteptată, pe de alta i-a lipsit pe numeroșii fani de argumentele în favoarea sa.

Mie cel puțin întreaga afacere mi-a mirosit a Operațiune de cum am luat cunoștință de datele comunicate oficial de CNSAS. Imediat după anunțul CNSAS, am scris și postat pe cristoiublog.ro un comentariu menit a semnala cîteva mari ciudățenii ale cazului, între care se situa secretomania de tip securistic a instituției statului de drept numită CNSAS.

De la aceeași instituție, avînd același șef al Departamentului de investigații, Geanina Nagâț, promovată în Colegiu din partea USR, dar rămasă stăpînă pe arhivă și mai ales pe computerul cu date secrete, Traian Băsescu a primit cinci adeverințe de necolaborare cu Securitatea ca Poliție secretă. Traian Băsescu s-a înscris în competiția pentru Parlamentul european.

Potrivit legii, toți candidații au fost verificați de CNSAS, mai precis de Departamentul de investigare. Și toți, într-un uriaș, au primit adeverință de necolaborare. Doar Traian Băsescu s-a pomenit cu decizia de a fi fost suspect de colaborare cu Securitatea ca Poliție Politică, decizie luată pe baza Notei de constatare realizată de Departamentul condus în continuare pe șest de Geanina Nagâț, de Colegiu în unanimitate.

Traian Băsescu a fost șeful Statului român timp de zece ani.

În această perioadă a dus o campanie crîncenă împotriva Regimului comunist și a Fostei Securități. Pentru aceasta a beneficiat de aplauzele intelectualilor care șiau făcut o profesie din anticomunismul de serviciu, altfel spus din anticomunismul fripturist, pentru că poziția lor n-a fost rezultatul unei analize lucide a decenii de istorie contemporană a României, ci a unor calcule oportuniste.

Luptătorul antisecurist Traian Băsescu era trimis în instanță sub acuzația de a fi făcut rău unor persoane din postura de informator al Securității!

O asemenea decizie avea nevoie de o explicare atît din partea CNSAS, cît și din partea SRI, invocat de conducerea CNSAS ca instituție care a pus la dispoziția Departamentului de investigare.

O explicare menită a răspunde la cîteva întrebări evidente:

  1. Cum se face că același Traian Băsescu a primit cinci adeverințe de necolaborare, adeverințe în temeiul cărora a fost președinte al României timp de 10 ani, a devenit senator după încheierea mandatului?
  2. Conducerea CNSAS a sugerat (atenție, nu a susținut public, așa cum cere democrația) că Traian Băsescu a fost reverificat de data asta mult mai temeinic decît în cazurile anterioare, prilej cu care s-au descoperit probe zdrobitoare de colaborare cu Poliția Politică. Despre postura lui Traian Băsescu de colaborator al Securității s-a spus și s-a scris în perioada președinției sale în zeci de rînduri. Chestiunea dacă Traian Băsescu a fost sau nu colaborator a fost una dintre marile probleme publice ale celor două mandate. Nu se poate spune că adeverințele anterioare au fost eliberate fără a se ști de această controversă. De ce n-au fost făcute atunci investigații de temeinicia celei invocate a fi fost făcută acum? Conducerea CNSAS susține că arhiva primită de la SRI se întinde pe mai multe hectare și că în aceste condiții se descoperă zilnic documente care răstoarnă, ca în cazul Traian Băsescu, deciziile anterioare.

Argumentul e destinat proștilor.

Dacă ar fi existat la CNAS hîrtiile invocate de Departamentul investigație, mai mult ca sigur s-ar fi știut de ele. Și dacă s-a știut de ele, normal era ca actuala conducere să anunțe declanșarea unei anchete interne pentru a vedea cine a știut de aceste hîrtii și a dus Colegiul de cinci ori în eroare.

Cum conducerea CNSAS n-a făcut asta, se înțelege că hîrtiile n-au fost în Arhiva instituției, ci au fost date de SRI în perspectiva verificării lui Traian Băsescu în cadrul unei operațiuni altfel de rutină. SRI, ca de obicei, lovit de secretomania de tip securistic, n-a zis un cuvînt despre aceasta. Atît conducerea CNSAS, cît și conducerea SRI și-au asumat riscul de a adînci suspiciunea că în cazul Traian Băsescu a avut loc o Operațiune secretă, una dintre acele Operațiuni postdecembriste de lovire a unui politician sau a unui om public pentru rezolvarea unor interese obscure.

Plecînd de la aceste date elementare, n-am crezut o clipă că momentul Traian Băsescu a fost rezultatul procesului democratic de descoperire a adevărului.

Mă număr printre cei care nu cred o clipă în existența statului de drept, a democrației în România. Mulți sînt cei care nu cred în așa ceva, care știu că fapte prezentate drept victorii ale democrației, nu sînt altceva decît efecte ale intrigilor de culise, ale implicării Serviciilor în politică. N-au curaj s-o afirme public. Eu însă am afirmat-o și o afirm.

Nici în cazul Traian Băsescu n-am crezut o clipă că e vorba de triumful adevărului, de victoria forțelor Binelui întruchipate de noua conducere a CNSAS, care nouă conducere, vezi Doamne! și-a zis că de data asta trebuie să dezvăluie adevărul despre Traian Băsescu.

Nu cred nici în corectitudinea judecătorului de la Curtea de Apel, care, deși avea în față un caz de răsturnare istorică a imaginii unui politician pe temeiul unor documente interpretabile și a zis că va respecta adevărul cu orice risc.

Sub acest semn îmi permit să reiterez teza că în cazul lui Traian Băsescu avem de a face cu o Operațiune spectaculoasă împotriva fostului președinte. Unul dintre argumente ține și de ceea ce eu aș numi Rațiune de Stat.

Rațiunea de Stat și-a spus cuvîntul în închiderea dosarului deschis pe numele nevestei lui Klaus Iohannis. Rațiunea de stat își spune cuvîntul în secretomania care înconjoară vizita lui Klaus Iohannis în America. Rațiunea de stat ar fi trebuit săși spună cuvîntul și în cazul Traian Băsescu. Implicațiile social-politice ale Cazului sînt înfricoșătoare:

  1. După Ion Iliescu, Traian Băsescu e al doilea președinte al Republicii prezentat după încheierea mandatului ca fiind în timpul președinției un ticălos. Și ca și în cazul lui Ion Iliescu, admițînd că s-a scos adevărul la iveală întrebarea e: Merita dezvăluirea adevărului pagubele imense produse de răsturnarea de imagine în cazul foștilor președinți? Ce încredere să mai avem în viitorul președinte al României cînd avem deja două cazuri de foști președinți al căror mandat apare acum ca fiind unul pervers?
  2. Răsturnarea de imagine în cazul Traian Băsescu e o lovitură dată demnității noastre ca popor. Ce popor e acela care a ales de două ori un președinte, deși acesta era suspect de fost colaborator al Securității? Cum ce Popor? Poporul care e prezentat în lume drept un popor corupt, incapabil să se democratizeze autentic, Poporul care ocupă un teritoriu pe care occidentali precum Olandezul din Cazul Dîmbovița îl știu ca unul pe care se poate umbla cu mașina pentru a găsi o copilă și a o viola fără probleme. Garantez că olandezii nu ni-l vor da motivînd că n-au încredere în Justiția noastră coruptă.

Punînd în balanță efectele perverse ale descoperirii adevărului și efectele benefice, Rațiunea de Stat, valabilă peste tot în lume, ar fi cerut ca adevărul despre Traian Băsescu să fie dat la iveală abia după moartea acestuia. Iată însă că dosarul lui Traian Băsescu n-a fost scos la iveală de presă, de societatea civilă, ci de o instituție a Sistemului de forță din România. Iar scoaterea la iveală n-a avut loc la presiunea opiniei publice.

Ea avut loc pe neașteptate, din simpla voință a instituției respective. Rațiunea de stat ar fi cerut ca Traian Băsescu să primească o adeverință de necolaborare cu Securitatea. Nu de alta, dar era vorba de o operațiune de rutină. N-ar fi tresărit nimeni în România, dacă după cinci adeverințe Traian Băsescu mai primea una.

De ce s-a întîmplat altfel?

Am susținut imediat după anunțul CNSAS că e vorba de o Operațiune strict internă. Acum am serioase îndoieli că e vorba doar de una internă.

Traian Băsescu a fost unul dintre cei mai loiali politicieni Marelui Licurici. Marele Licurici se amestecă în politica noastră internă fără nici o jenă. S-a ajuns pînă acolo încît un demnitar român să fie semnalat ca bucurîndu-se de protecția unui demnitar american.

Să nu fi știut Marele Licurici că omul cel mai loial Americii, cel care a semnat parteneriatul strategic cu America, cel considerat a fi o garanție că România n-o ia razna în afara hotarelor occidentale, e pe cale să fie dat în gît ca fost colaborator al Securității după ce, făcînd pe plac Marelui Licurici, a denunțat Securitatea și Comunismul?

Eu cred că a știut.

Ba mai mult, eu cred că Marele Licurici a ordonat asta.

De ce?

Iată o întrebare la care doar Traian Băsescu ne-ar putea răspunde. Pentru că doar el știe ce a fost considerat de Marele Licurici drept fluierat în biserică.

Te-ar putea interesa și: