Cine este Oana Țoiu și ce caută ea în viața ei?

Până la momentul eliminării fiicei minore a lui Victor Ponta din cursa de repatriere spre România, credeam că doar la Nicușor Dan se uită oamenii ca la para din sticla de palincă, întrebându-se cum a ajuns acolo. Dar subordonata sa pe linie de Externe pare să-l depășească la inadecvare.

Oana Țoiu și psihanaliza compromiterii MAE

În politica românească, la nivel de guvern, există două tipuri de miniștri: cei care înțeleg instituția pe care o conduc și cei care descoperă, treptat, că funcția este mai mare decât ei. Oana Țoiu pare să se afle într-o categorie aparte, a treia: ministrul care tratează poziția ocupată ca pe o extensie a propriului subconștient îmbâcsit de frustrări, ce refulează agresiv ori de câte ori are ocazia, făcând rău.

Paradoxal, duduia cu pricina a nimerit la Afaceri Străine, acolo unde tocmai diplomația ar trebui să fie la ea acasă, expresie a echilibrului, discreției și competenței. Adică rezultatul unor ani de formare, de experiență instituțională, viziune și cultură erudită.

Când ești prost, dar nu te avertizează nimeni

În cazul actualului ministru de Externe, găsim doar un amestec de improvizație, declarații defensive și decizii controversate. În locul reprezentării țării într-un moment regional extrem de tensionat, în locul identificării unor direcții clare ale agendei noastre euro-atlantice, Oana Țoiu a reușit o performanță rară.

Reacțiile familiei regale după moartea Dianei revin în atenție. O afirmație atribuită prințesei Margaret stârnește oroare

Bezos atacă poziția lui Musk. Amazon pariază 11,57 miliarde de dolari pe sateliții Globalstar, în competiție directă cu Starlink

Aceea de a transforma o operațiune consulară de evacuare într-un ridicol și dăunător scandal politico-mediatic, aflat pe briefingurile tuturor liderilor țărilor partenere, și nu numai. Iar aceasta nu este doar o problemă de imagine, ci una de responsabilitate publică.

Minciuna cu picioare scurte sau forma cronică a răutății?

Scandalul a izbucnit în momentul în care s-a aflat că fiica minoră a fostului premier Victor Ponta nu a fost inclusă pe lista de evacuare din zona de conflict din Orientul Mijlociu, deși îndeplinea criteriile anunțate public de Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit declarațiilor familiei, adolescenta fusese chemată la consulat pentru evacuare, însă ulterior a fost exclusă din transportul către aeroport, rămânând în Dubai, în timp ce avionul de repatriere a plecat fără ea.

Informații noi indică și prezența unor adulți fără probleme medicale ce fuseseră îmbarcați, dar și existența multor locuri libere.

Mai mult, chiar Oana Țoiu a recunoscut că ar fi existat o discuție cu consulul privind cazul minorului, dar a negat că ar fi intervenit direct în modificarea listei. Probabil o fi întrebat dacă e bine îmbrăcată sau dacă poartă tocuri. Altfel, nu văd ce puteau vorbi, că doar nu l-o fi întrebat pe corpolentul liberal despre fiecare pasager.

Fișa de post a ministrului de Externe nu prevede infracțiuni

În mod normal și de dorit, șefa MAE ar putea să definească direcția strategică a politicii externe, relația României cu marile puteri și cu vecinii, poziționarea în interiorul Uniunii Europene și NATO, profilarea regională în contextul instabilității din vecinătatea estică și din Orientul Mijlociu, să deschidă canale de comunicare pentru noi formate de dialog.

În momentul în care ministrul ajunge să discute despre nume concrete de pe o listă de evacuare – sau, mai grav, să fie suspectat că intervine în acea listă – asistăm la o anulare completă a rolurilor instituționale. Diplomația devine o gestiune improvizată a crizei de imagine, iar politica externă se transformă într-un carusel mediatic al penibilului.

Demisia de oroare, nu de onoare

În orice democrație funcțională există două standarde de responsabilitate: cel juridic și cel moral.

Standardul juridic presupune verificarea faptelor de către Parchet. Având în vedere acuzațiile publice, contradicțiile din explicațiile oficiale și suspiciunea de intervenție ierarhică abuzivă într-o procedură consulară, o anchetă devine absolut necesară.

Standardul moral este însă și mai simplu. Dacă un ministru devine centrul unui scandal major, care afectează credibilitatea Statului român într-o operațiune de evacuare dintr-o zonă de conflict, demisia devine gestul minimal de responsabilitate politică.

În absența anchetei si a unei demisii, scandalul nu va dispărea. Dimpotrivă, suspiciunea se va adânci, teoriile conspirației vor prevala, iar erodarea credibilității ministrului se va intensifica.

Iar într-o perioadă în care România are nevoie de seriozitate și coerență în politica externă, ultimul lucru de care avem nevoie este un demnitar care transformă o criză consulară într-un caz de manual despre cum nu trebuie exercitată puterea.