Cine este, de fapt, judecătorul care a amânat o speță de 42 de ori?

Cine este, de fapt, judecătorul care a amânat o speță de 42 de ori?

Judecătorul Cătălin Oprea de la Tribunalul București este cel care a amânat speța mogulului media Maricel Păcuraru de 42 de ori până acum.

Judecătorul Cătălin Oprea, care profesează la Tribunalul București, este cel care a amânat speța în cazul lui Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus, de 42 de ori.

Maricel Păcuraru este acuzat de procurorii DNA de spălare de bani, complicitate la spălare de bani şi participare improprie la abuz în serviciu.

Dosarul său a devenit celebru, el fiind acuzat că ar fi păgubit Loteria Română cu peste 5 milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Inițial, el a fost trimis în judecată în anul 2015, dar e parcursul anilor, speța sa a fost amânată de 42 de ori de judecătorul Cătălin oprea.

Un nou termen îl așteaptă pe patronul Realitatea Plus la data de 22 februarie. S-a mai prezentat în fața instanței pe data de 25 ianuarie, dar cauza a fost din nou amânată de același judecător.

Aceeași măsură a fost adoptată de judecător și pe 14 decembrie 2020, dar și pe 2 noiembrie 2020, când au fost aduse noi probe la dosar.

Mogulul media a mai obținut câteva amânări și pe durata stării de urgență. Același judecător a dat „verdictul” pe 6 aprilie, pe motiv de „lipsă a apărării”. Maricel Păcuraru declara în 2017 că este „complet nevinovat”. Mai mult decât atât, el a dezvăluit că așteaptă ca procurorii să demonstreze că este vinovat.

„Mă consider total nevinovat. Am rugămintea, pentru că am probleme de sănătate, să nu particip la proces. Aștept ca Parchetul să îmi demonstreze vinovăția. Nu vreau să dau declarații în cauză”, a spus Maricel Păcuraru în fața judecătorului, la acea vreme.

Cine este, de fapt, judecătorul care a amânat speța de 42 de ori?

Cătălin Oprea este un bărbat în vârstă de 46 de ani. El are o carieră în magistratură de peste 12 ani. Din anul 2004 el lucrează la Tribunalul București, de unde câștigă 137.460 de lei anual.

La această sumă se mai adaugă 31.000 de lei pentru chirie.

Este căsătorit și are doi copii. Soția sa este profesoară de biologie la două licee din București.

De asemenea, conform declarației sale de avere, deține și 3 autoturisme. O Dacie 1310, o Kia Sportage și un Peugeot.

A vrut să fie aviator. Interviu plin de dezvăluiri

Judecătorul s-a născut la Țăndărei, județul Ialomița. El a dezvăluit în 2010 că atunci când era mic și-ar fi dorit să devină aviator.

„Apoi, cu timpul, mi-am descoperit alte calităţi. În liceu, eram bun la matematică şi lumea credea că voi urma Facultatea de Politehnică pentru a deveni inginer”, a spus el.

Nu a fost să fie. Din cauza vremurilor a fost nevoit să se înscrie la Facultatea de Istorie.

„În 1993 m-am înscris la Facultatea de Istorie, dar gândul mi-era la Drept. Doar că la vremea aceea admiterea la Drept se dădea din gramatică şi istorie. În timp ce istoria nu a fost o problemă pentru mine, gramatica era.

Mi-am dorit să fiu judecător pentru că mă atrăgea ideea de a face dreptate şi de a restabili ordinea.

Recunosc că imaginea mea iniţială despre această meserie, desprinsă din filmele americane, nu s-a susţinut în realitate, dar am regăsit partea frumoasă atunci când m-am îndrăgostit de dreptul civil”, a declarat Cătălin oprea pentru Adevarul.

După ce a absolvit facultatea, Cătălin Oprea spune că a urmat paşii pentru a deveni judecător, iar timp de trei ani a lucrat la Consiliul Judeţean Ialomiţa şi mai apoi la Prefectura Ialomiţa.