Din păcate pentru receptarea ei, a avut destule „handicapuri”: era prea „filosoafă” (poate și pentru că, din motive de conjunctură politică, a renunțat la filosofie în favoarea literaturii), prea complicată narativ, a impus respect, dar a ținut la distanță critica și cititorii. Ca persoană, avea o sobrietate nesociabilă, marcată de complexe (suferea, printre altele, și de o infirmitate la picior; de aici, poate, și raportul de subordonare „martirică” față de soțul mai tînăr, ceramistul Constantin Bulat, căruia i-a tolerat, faute de mieux, toate escapadele, supraviețuindu-i totuși mai bine de un deceniu). În anii ‘50 a lucrat la Biblioteca centrală de Stat, debutînd editorial abia în 1968 – remarcă Paul Cernat într-un crochiu închinat amintirii elevei lui Nae Ionescu.

Alice Botez a studiat logica şi filosofia, devenind studenta preferată a profesorului Nae Ionescu şi numărându-se printre discipolii acestuia – Mircea Eliade, C. Noica, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Petre Pandrea, Petre Ţuţea, Emil Cioran, fraţii Acterian. De altfel, Nae Ionescu a propus-o pe Alice Botez pentru o bursă în Germania, dar declanşarea războiului a făcut imposibilă materializarea acestui proiect.

În 1938, Alice Botez îşi lua licenţa în filosofie cu teza intitulată Structura, lucrare din care va publica fragmente în 1942, în primul număr al revistei Izvoare de filosofie, o culegere de texte şi de studii filosofice, îngrijită de Mircea Vulcănescu, de C. Noica şi de C. Floru. Devenind un nume recunoscut în mediile filosofice ale vremii, Alice Botez va face parte şi din colectivul de filosofi care a tipărit cele patru volume despre Metafizică şi Logică ale lui Nae Ionescu.

Prietena cea mai bună din studenție a lui Jeni Acterian a murit în singurătate (27 octombrie 1985), în urma unei lovituri la cap, după ce bătrînul și orbul ei cîine lup Togo, moștenit de la „Bebe” Bulat, a tras-o de lesă pe scările blocului unde Alice se mutase după ce vechea ei locuință din cartierul Uranus fusese dărîmată – consemnează criticul Paul Cernat.

Ce moștenire (culturală) ne-a lăsat?

Rămîn în urma ei cîteva cărți, înrudite întrucîtva cu literatura lui Emil Botta și Mircea Ciobanu: romanele Iarna Fimbul, Pădurea și trei zile, Eclipsa, Emisfera de dor, Dioptrele sau Dialog la zidul caucazian, volumul de povestiri Insula albă și pseudojurnalul fantasmatic (dispensabil) Cartea realităților fantastice. O proză stranie și întunecată, halucinatorie și experimentală, bîntuită de obsesii tulburi și blesteme genealogice. Ar merita nu doar «o mai dreaptă cinstire», ci și mai multă atenție”, a încheiat Paul Cernat.

Te-ar putea interesa și: