Cine a fost Sfânta Teodora de la Sihla pe care românii o vor înapoi în România? Ce pretind ucrainenii la schimb pentru moaștele sale?

Cine a fost Sfânta Teodora de la Sihla pe care românii o vor înapoi în România? Ce pretind ucrainenii la schimb pentru moaștele sale?

Teodora a văzut lumina zilei, prin 1650, când domnea Vasile Lupu,  în zona Cetății Neamț, unde tatăl său, comisul Joldea îndeplinea funcția de armaș. Ca fiică de boier, ea a urmat calea obișnuită pentru fetele din condiția sa, fiind căsătorită contra voinței sale. În jurul vârstei de 30 de ani neavând copii, Teodora decide să se călugărească, acțiune acceptată de soțul ei, care face și el același lucru. Soțul ei intră în Mănăstirea Poiana Mărului primind numele Elefterie, iar Teodora la Mănăstirea Vărzărești, păstrându-și numele de botez, care însemna ”darul lui Dumnezeu”.

În acele vremuri tulburi, a decis să devină pustnică, mutându-se la Schitul Fundătura, schit rupestru din Munții Buzăului, unde se pare că a locuit timp de zece ani, deci până în 1690.

Teodora de la Sihla: primii pași spre desăvârșire

Apoi, a mers către Mănăstirea Neamț. În 1655, a fost ctitorit schitul Sihăstria, iar Teodora a primit ascultarea de a contribui la formarea și întărirea obștii monahale de acolo. Pentru că a atins un nivel înalt de credință și mai avusese viață de pustnică, a primit binecuvântarea de a trăi în codrii de la Sihla (noțiune care desemna o pădure tânără și deasă), într-o chilie săpată în stâncă unde viețuise un alt bătrân pustnic.

A fost ajutată în ascensiunea ei pe treptele desăvârșirii duhovnicești de călugărița Paisia, de călugărul Pavel, cel care o spovedea și îi aducea hrană și îmbrăcăminte.

Cercetătorii vieții Teodorei au ajuns la concluzia că ea reușise, după moartea lui Pavel, singurul care știa locul în care trăia Teodora (de atunci nimeni nu a mai ștriut unde viețuiește), ca prin rugăciune prelungită și hrană compusă din alune, măcriș, fructe de pădure să dobândească rugăciunea inimii (călugării spun că acesta este nivelul superior al călugăriei, în care omul se roagă inconștient, atât treaz cât și în somn, respectând porunca Mântuitorului ”Rugați-vă neîncetat!” n.a.), să poată săvârși minuni.

S-a rugat atunci când turcii au cotropit

În momentul în care turcii au năvălit asupra locului său de nevoință, ea s-a rugat să scape, iar Dumnezeu a făcut ca stânca să crăpe deschizându-se și oferindu-i loc de refugiu. Ca urmare a acestei minuni, Teodora s-a retras în această peșteră formată atunci, continuând viața ascetică, cedând chilia unor maici refugiate din schituri și mănăstiri afectate de năvăliri. Aici și-a dus viața până la sfârșitul zilelor, cândva înainte de anul 1725.

Există mărturia că păsările cerului îi aduceau fărâmituri de pâine rămase de la Sihăstria, iar Teodora bea apă dintr-o scorbură în care se aduna apă de ploaie sau zăpadă. Rămasă ruptă de lume, sfânta se apropia de ceasul trecerii la Domnul și se ruga să poată fi împărtășită. Dumnezeu a călăuzit mintea starețului care observa că păsările adună fărâmiturile și le duc spre codri acesta hotărând să trimită doi călugări tineri să vadă ce se întâmpla, bănuind că păsările merg la chilia vreunui pustnic . Călugării au avut viziunea Teodorei rugându-se învăluită într-o mantie lumină, întrucât rămăsese fără veștminte pământești.

Ei au primit porunca sfintei de a-i aduce o rasă călugărească și un preot pentru împărtășanie, întrucât își simțise ceasul morții. După ce a trecut la Domnul, călugării i-au respectat dorința de a fi lăsată acolo .Trupul ei a rămasîn peșteră, până când a fost descoperit, având miros de sfinte moaște,  iar soțul său a decis să vină la Sihăstria, pentru a fi aproape de locul unde acum se odihnea fosta lui soție. În anul 1725, deja se întemeia Schitul Sihla, în cinstea nevoințelor sale. Peștera sa a devenit loc de pelerinaj încă din vechime.

Teodora de la Sihla - cultul moaștelor sale

Marele boier Mihail Sturdza a aflat că există la Sihla trupul Teodorei, pe care l-a luat așezându-l în raclă lucrată cu materiale prețioase în Schitul Sihla rezidit de el, în 1830. Mai târziu, devenind domn, în 1834,  clădind la Miclăușeni o biserică personală, el a luat moaștele Sfintei așezându-le acolo. Ulterior, familia sa, în 1856, a dat moaștele Sfintei Teodora pentru a fi depuse la celebra Mănăstire (Lavră) Pecerska din Kiev, în schimbul unor veștminte arhierești și obiecte cultice de mare preț.

Scriitorul Calistrat Hogaș, autorul celebrei cărți Pe drumuri de munte, călător pasionat a călătorit și la Sihla, scriind despre viața de sfântă a Teodorei, despre modul în care lumea ortodoxă își amintea de viața sa dedicată lui Dumnezeu, comparând-o cu Sfânta Maria Egipteanca, însă decizia de a fi trecută în rândul sfinților a venit cu mult mai târziu.

La 20 iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română a luat decizia de a o trece în rândul sfinților, Sfânta Teodora de la Silhla primind drept zi de prăznuire data de 7 august a fiecărui an, în Postul Adormirii Maicii Domnului. Este singura sfântă româncă prezentă în calendarl creștin-ortodox românesc.

La Kiev, pe racla sa există inscripția românească ”Sfânta Teodora din Carpați” și uncrainiană ”Sveti Teodora Karpatina”.

Ucrainenii doresc ca osemintele Hatmanului Mazeppa, care până în 1962 au fost înhumate la o biserică din Galați, Sf.Nicolae, demolată (azi două cartiere ale Galațiului se numesc Mazeppa 1 și Mazzepa 2) și ale altui erou ucrainean al secolului XVIII, Pylyp Prlyk, mort în 1742 la Iași sa fie găsite de români și să fie restituite în schimbul moaștelor Sfintei Teodora de la Sihla.

Sursa foto: Doxologia