Jurnalistul a povesti mai întâi despre plecarea sa în Liban alături de părinţi: „Atunci era linişte în Liban, era Elveţia Orientului sau Perla Orientului. Am prins începutul războiului…şi invazia israeliană, şi retragerea israeliană…în anii 80 aveam opt ani, înţelegeam tot. Noi am locuit într-o zonă cât de cât sigură”. 

Locuiam lângă Ambasada sovietică

Era o zonă în care nu te prea puteai pune cu ruşii…locuiam la etajul 9, vedeam şi marea, vedeam şi munţii Libanului. Vedeam orice luptă. Dacă se băteau în munţi, vedeai bombardamentele seara aşa ca nişte flash-uri, dacă se băteau în zone urbane, de asemenea, vedeai, fum, trasoare…era un spectacol incredibil. Dar, spre norocul nostru, locuind lângă ambasada sovietică, chiar şi în blocul nostru erau mulţi ambasadori, am fost mai siguri”, a povesti Christian Sabbagh.

Întrebat câţi ani de război a prins, Christian Sabbagh a răspuns: „Şapte ani. Eram un copil.…vedeam cum lumea continua să trăiască, totul era firesc, oamenii se obişnuiseră cu războiul, noi ne obişnuiserăm cu războiul. În momentul când erau lupte de stradă totată lumea stătea pitită la subsol”

Legat de părinţi, jurnalistul a spus: „Tara a avut un hotel. În 1981 a fost ocupat de refugiaţii care au venit în Beirut, i-au ocupat abuziv hotelul şi de atunci a fost ba sediul unor miliţii, ba sediul a nu ştiu cui fracţiuni palestiniene…unii plecau, veneau alţii… Părinţilor mei le era teamă să nu mă lichideze, eram unicul lor copil şi lansaseră un zvon printre vecini că eu mai am un frate în România şi tot le-a spus asta arătându-le poza unui văr de al meu ….”.

O altă amintire pe care a relatat-o în emisiunea realizată de Mirel Curea a fost despre cum făcea naveta România – Liban

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE