Chișinăul devine „Capitala mondială” a vinului timp de cinci zile. O premieră pentru Republica Moldova

Chișinăul devine „Capitala mondială” a vinului timp de cinci zile. O premieră pentru Republica Moldovabutoaie de vin / sursa foto: dreamstime.com

Republica Moldova. Peste 300 de vinificatori, cercetători, enologi și decidenți politici din 51 de țări membre ale Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) se reunesc, în perioada 16 - 20 iunie curent, la Chișinău, în cadrul Congresului Mondial al Viei și Vinului. Eveniment organizat în premieră în Republica Moldova.

Potrivit ministrei Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, cel mai important eveniment dedicat sectorului vinicol va facilita stabilirea de noi parteneriate și va contribui la promovarea vinurilor moldovenești pe piețele externe. Totodată, participanții la reuniune vor prezenta soluții privind sporirea rezilienței în fața provocărilor climatice și inovații în tehnologia vinului.

Sursa foto: Președinția Republicii Moldova

Maia Sandu, prezentă la Congresul Organizației Internaționale a Viei și Vinului

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a deschis oficial lucrările celui de-al 46-lea Congres al Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV). În discursul său, șefa statului a vorbit despre rolul important pe care via și vinul îl au în istoria, economia și identitatea moldovenilor. 

„Faptul că în acest an Republica Moldova găzduiește Congresul Mondial al Viei și Vinului este o recunoaștere a drumului parcurs de micii și marii noștri producători. Înseamnă tradiție de păstrare cu grijă și a inovației adoptate cu curaj. Este, de asemenea, un semn de respect pentru un sector care a rezistat imperiilor, interdicțiilor, embargourilor și crizelor. Lucru cu care a devenit mai puternic de fiecare dată.”, a spus președinta Maia Sandu.

Sursa foto: Președinția Republicii Moldova

Piețe noi pentru vinurile din gama premium

Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Ștefan Iamandi, a remarcat faptul că acest eveniment va aduce beneficii nu numai industriei vinului, dar și sectoarelor conexe, cum ar fi HoReCa. Prin acest eveniment, oaspeții fiind invitați să descopere cultura vinului moldovenesc prin tururi la crame și degustări ale vinurilor locale.                 

„Noi avem trei piețe-țintă, care sunt aceleași ca în anul trecut. Polonia, Țările de Jos și România. Este important să fim consistenți pe aceste piețe, deoarece consumatorul trebuie să audă an de an de Wine of Moldova. Acestea sunt piețe unde se consumă vinurile de calitate, vinuri din gama premium. Prețul mediu de achiziție a acestor vinuri este, câteodată, și de două ori mai mari decât cel cu care îl exportăm din Republica Moldova. Ele ajung la 2,8 – 2,9 dolari per litru. Comparativ cu alte piețe, acest preț este semnificativ. Depunem efort comun cu vinăriile pentru a promova aceste vinuri și în Japonia, Coreea de Sud. De asemenea, noi vedem potențial pentru vinurile din gama premium și pe alte piețe, cum ar fi cele din Taiwan, Singapore, Vietnam”, a declarat Ștefan Iamandi.

Vernisajul Vinului

Vin. Sursa foto: ea.md

Sesiuni științifice și vizite la vinării

Programul științific al Congresului Mondial al Viei și Vinului se va axa pe tema „Trasarea viitorului vinului, îmbrățișarea rezilienței, creșterea valorii, încurajarea inovației”. Sesiunile vor avea loc pe 16, 17 și 18 iunie, la Palatul Republicii din Chișinău și maib park. Pe lângă aceste sesiuni, în cadrul congresului vor avea loc 13 vizite tehnice la cele mai renumite vinării din Republica Moldova. De asemenea și o cină festivă, desfășurată la vinăria Cricova, cea mai mare rețea de galerii subterane de vinuri din lume.

Culesul viei

Sursa foto: Freepik.com

Republica Moldova este membră a Organizației Internaționale a Viei și Vinului din anul 2001. Aceasta fiind prima țară din spațiul CSI care a aderat la această entitate. Calitatea de membru al organizației îi oferă Republicii Moldova dreptul să aplice la granturi pentru finanțarea unor cercetări de interes național și mondial. Precum și contractarea savanților de talie mondială pentru rezolvarea unor probleme din acest sector.

În 2023, Republica Moldova a exportat vinuri în valoare de aproape 150 de milioane de dolari. Vinul ocupând în ponderea exporturilor 5 – 7% și fiind în top cinci produse agroalimentare exportate de Republica Moldova.