Tudor Chirilă a încasat bani de la PNL, apoi i-a făcut mincinoşi pe Cîţu şi pe Orban
- Daniel Teodoreanu
- 16 august 2021, 21:57
La finalul unui concert organizat în weekend la Constanţa, din bani publici, Tudor Chirilă a ieşit din nou în evidenţă şi le-a transmis liberalilor Florin Cîţu şi Ludovic Orban că sunt mincinoşi.
Concertul a fost organizat de Primăria Constanţa, condusă de liberalul Vergil Chițac. „Florin Cîțu, Ludovic Orban, niște mincinoși!”, a fost remarca lui Chirilă, care a subliniat că „industria de spectacol este singura care n-a primit compensații” de la izbucnirea pandemiei de coronavirus până în prezent.
Critică liberalii, dar cântă la concertele lor
Cântăreţul a cântat la Constanţa în cadrul evenimentului KIMARO, la care accesul oamenilor a fost gratuit. Conform dcnews.ro, şi în urmă cu aproximativ trei săptămâni artistul a cântat la un eveniment organizat de Primăria Buzău, condusă de Constantin Toma, lider PSD.
Sâmbătă, 14 august, la Constanţa au mai urcat pe scenă Smiley și Connect-R, Antonia, Carla’s Dreams şi B.U.G Mafia. De asemenea, în cadrul KIMARO au mai cântat cei de la Direcția 5, Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana si Ștefan Bănică.
Foc de artificii la Constanţa
La finalul evenimentului, organizatorii au pregătit un foc de artificii grandios imediat după concertele celor de la Phoenix, Cargo, Paul Ciuci Compact, Vama și Trooper.
Sursa citată aminteşte că solistul a mai criticat şi în trecut anumite partide, după care a continuat să cânte ştiind că este plătit din banii publici.
„S-a întâmplat și pe 3 iulie 2021 când primarul liberal al Reșiței i-a găsit un loc și îndrăgostitului de bani publici, Tudor Chirilă. Ca să nu bată prea tare la ochi, cântărețul primăriilor din toată țara a ieșit luni, 5 iulie, la rampă cu niște amenințări puerile la adresa PNL-ului (care tocmai îl plătise), ceva cu Piața Victoriei, cu manifestații, cu problemele sectorului cultural care moare pentru că nu e finanțat din bani publici și alte ipocrizii, spunea atunci Grupul de Investigații Politice”, au notat jurnaliştii de la dcnews.ro.
Cine ştie, poate că Tudor Chirilă face asta pentru că a ajuns la fundul sacului. Altfel, amintim că Orban şi Cîţu nu au fost singurii liberali pe care i-a criticat artistul. Chirilă l-a atacat şi pe Klaus Iohannis cu o serie ironii.