China intensifică activitatea militară aeriană în apropiere de Taiwan. Forțele de apărare de pe insulă au intrat în alertă
- Ionel Sclavone
- 11 iunie 2023, 23:04
Un nou incident militar a avut loc la granița dintre China și Taiwan, în condițiile în care forțele Beijingului își intensifică prezența militară în zonă. Forţele aeriene din Taiwan au intrat în alertă, duminică, după ce au observat 10 avioane de luptă ale Chinei care au depășit linia mediană sensibilă din strâmtoarea Taiwan. În același timp, Ministerul Apărării al insulei a declarat că patru nave de război chineze au efectuat patrule de luptă.
Taiwanul a raportat al doilea astfel de incident în mai puțin de o săptămână. Oficialii din insulă au arătat că armata chineză a reluat activitatea militară în zonă, după ce o formație de 37 de avioane de luptă ale Beijingului au zburat, joi, în zona de apărare aeriană a Taiwanului. Ulterior, o parte din avioanele chineze au zburat Pacificul de Vest.
China, care consideră Taiwanul, guvernat democratic, drept propriul teritoriu, și-a intensificat activitatea militară în zonă, în ultimii trei ani. În mod regulat forțele sale aeriene efectuează zboruri provocatoare în spaţiul aerian din apropierea insulei.
Ministerul Apărării din Taiwan a transmis că, începând cu ora 14:00. (0600 GMT), a detectat duminică 24 de avioane ale forţelor aeriene chineze, inclusiv avioane de vânătoare J-10, J-11, J-16 şi Su-30, precum şi bombardiere H-6. Oficialii nu au specificat unde au zburat aeronavele, dar au precizat că 10 au traversat linia mediană a strâmtorii Taiwan.
China spune că nu recunoaște această barieră şi o traversează în mod obişnuit, începând de anul trecut.
China își intensifică activitatea militară în zonă
Patru nave navale chineze au fost, de asemenea, angajate în „patrule comune de pregătire pentru luptă”, a adăugat ministerul, fără a oferi detalii. Taiwan şi-a trimis propriile aeronave şi a desfăşurat nave şi sisteme de rachete terestre pentru a supraveghea zona.
China a declarat anterior că astfel de misiuni sunt pentru a proteja suveranitatea ţării şi vizează „coalizarea” între Taiwan şi Statele Unite, cel mai important susţinător internaţional şi vânzător de arme către insulă.
În aprilie, China a organizat jocuri de război în jurul Taiwanului, după o călătorie în Statele Unite a preşedintelui Taiwanului Tsai Ing-wen. Guvernul din insulă respinge pretenţiile de suveranitate ale Chinei şi spune că numai oamenii insulei își pot decide viitorul lor.
China nu a renunţat niciodată la insulă și este dispusă să apeleze la folosirea forţei pentru a aduce sub controlul său Taiwanul.