China. Altă coincidență? Focarul epidemiei, la doi pași de un Laborator de arme biologice
- Adrian Pătrușcă
- 28 ianuarie 2020, 17:00
Epidemia cu coronavirus a izbucnit la 30 de kilometri de unul din laboratoarele de cercetări virusologice cele mai avansate din China – Institutul Wuhan.
Dany Shoham, fost ofițer de informații israelian, citat de Washington Times, afirmă că Institutul de Virusologie de la Wuhan era implicat într-un program secret de fabricare a armelor biologice.
„Unele laboratoare din institut au fost angajate probabil pentru cercetări și dezvoltare în programul de arme biologice al Chinei, cel puțin colateral, dacă nu ca instalații principale”, spune Shoham.
Shohan deține un doctorat în microbiologie medicală și, între 1970 și 1991, a fost analist senior în serviciile de informații israeliene în domeniul războiului chimic și biologic, cu gradul de locotenent-colonel.
În trecut, China a dezmințit categoric că ar deține arme biologice, însă un raport de anul trecut al Departamentului american de Stat suspectează China că s-ar fi angajat în dezvoltarea unor astfel de arme în secret.
Autoritățile chineze au afirmat că la originea epidemiei cu coronavirus s-ar afla animale sălbatice vândute în piața din Wuhan.
Potrivit unui oficial american, citat de Washington Times, un indiciu straniu este că pe internetul chinez – supus unui control drastic din partea autorităților – circulă în voie zvonurile că la originea epidemiei s-ar afla un virus scăpat sau eliberat intenționat de americani.
Institutul din Wuhan ar fi studiat în trecut coronavirușii, afirmă Shoham, inclusiv tulpina care provoacă sindromul acut respirator sever (SARS), virusul gripei H5N1, encefalita japoneză sau febra dengue.
La același institut a fost studiat și germenul care provoacă anthraxul, spune fostul ofițer de informații.
Întrebat cum ar fi putut scăpa coronavirusul din laboratorul Wuhan, Shoham a spus:
„În principiul, infiltrarea unui virus în exterior poate avea loc fie printr-o scăpare, fie prin infectarea neobservată a unei persoane din interior, care a ieșit apoi din incintă. Acesta ar putea fi cazul Institutului de Virusologie de la Wuhan, dar până acum nu există nici o dovadă despre un asemenea incident.”
Dany Shoham, care lucrează în prezent la Centru de Studii Strategice Begin-Sadat de la Universitatea Bar Ilan din Israel, mai spune că institutul de virusologie de la Wuhan este singurul din China cunoscut ca fiind P4, adică având Nivelul Patogen 4, care indică faptul că folosește cele mai stricte standarde de securitate pentru prevenirea răspândirii virușilor studiați.
Totuși, savantul israelian este singurul până acum care a făcut legătura între epidemie și existența laboratorului de la Wuhan.
„Nu există nici o dovadă că ar fi vorba de o armă biologică, iar orice afirmații de acest timp răspândesc dezinformare și sunt incredibil de iresponsabile”, declară pe de altă parte profesorul în studii de securitate Vipin Narang, de la Universitatea americană MIT, citat de news.com.au.
„Există informații care indică faptul că Republica Populară Chineză s-a angajat în cursul perioadei considerate în activități biologice cu potențială dublă-aplicare, ceea ce ridică îngrijorări privind respectarea Convenției Armelor Biologice”, arată raportul Departamentului de Stat pe 2019.
Și adaugă:
„Statele Unite au îngrijorări importante în ceea ce privește cercertarea și dezvoltarea toxinelor de către institutele de cercetare militare chineze (...) din cauza potențialei lor amenințări biologice.”
Însă profesorul Natang se îndoiește că virusul 2019-nCoV ar fi o armă biologică scăpată de sub control.
„Ar fi o armă biologică teribilă, din cauza efectului de recul. Teoretic, o bună armă biologică are un grad de letalitate ridicat, dar o transmisibilitate scăzută,”