Meseria lui poate părea simplă. Să îşi plimbe flaşneta prin centrul vechi.Însă Enişor Vasile o ia foarte în serios, pentru că, până la urmă, este singurul reprezentant al vremurilor de mult apuse.

De trei – patru ani de zile, mândrul proprietar a trei papagali, o flaşnetă şi câţiva şoricei neastâmpăraţi colindă străzile recent renovate ale centrului vechi. A văzut sub ochii lui cum zona prinde viaţă şi, în tot acest timp, a reuşit să câştige simpatia unor oameni care nu concep să nu îl vadă acolo.

Unele persoane îi spun Chaplin, datorită mustăţii sale care adună acum câteva fire de păr alb şi începe să îi trădeze vârsta, 45 de ani, dar şi din cauza costumului cu pantaloni negri eleganţi, cămaşă şi vestă sau frac combinate cu un melon pe care stă inscripţionat "la Comedie". Alţi se referă la el, simplu, ca la flaşnetarul din centru.

Enişor Vasile a crescut într-o familie de lăutari. "Tatăl meu cânta la multe instrumente. Şi mătuşi-mea cânta într-o vreme la Calul Bălan cu Maria Tănase, cu ăştia", povesteşte el mândru. Viaţa lui s-a confundat deseori cu drumul, prin bâlciurile din ţară şi circuri private. "Eu am fost lăsat de mila lui Dumnezeu să fac cu papagalii, să fiu un clovn al străzii".

Meseria biletelor de papagal

A învăţat ce înseamnă să dresezi papagali într-un bâlci în Călăraşi şi, chiar dacă bunicul lui fusese flaşnetar, cel care l-a iniţiat a fost nea Aurică. Când l-a întrebat pe om dacă poate şi el să "tragă cu papagali", acesta l-a condiţionat cu o sticlă de ţuică, "din aia, cum era înainte, cu două prune înăuntru". La a doua sticlă omul a adormit, iar când s-a trezit şi-a dat seama că nu are cu ce să se întoarcă acasă.

"Dacă îmi daţi mie papagalii, vă dau bani să mergeţi acasă", i-a propus repede Enişor Vasile, pe atunci un copil de nouă ani. De la nea Aurică a primit prima lecţie în meserie. "Cum să îţi dau papagalii, că-ţi dau degeaba. Trebuie să îţi iubeşti papagalii".

Şi-a cumpărat prima pereche de înaripate şi după ce a învăţat să îi dreseze, a trecut la pregătirea biletelor. A fost dezamăgit de numărul mic de poezii, aşa că s-a apucat de scris. "Am făcut 48 pentru fiecare categorie" (erau patru categorii - n.r.).

Înainte de agitaţia din centru vechi, flaşnetarul se plimba prin pieţe şi parcuri din Bucureşti cu o cutiuţă cu papagali. Timp de 10 ani, un rol important în viaţa lui l-a jucat şi teatrul, locul în care "a cules" spiritul din perioada interbelică. Acolo îşi încredinţa papagalul, pe Trandafir, actorilor din "Take, Ianke şi Cadîr" şi stătea alături de marii artişti ai scenei româneşti.

De Gheorghe Dinică s-a ataşat în mod special, un om "mai sufletist aşa, mai aproape de omul amărât". El a fost cel care i-a spus "pune mâna şi aranjează- te. Tu trebuie să fii Charlot". Enişor a urmat sfatul marelui actor şi şi-a cumpărat de pe Şepcari prima pălărie.

Autorizaţie de funcţionare

Pe George Mihăiţă l-a cunoscut chiar pe stradă. "Îmi place că este un om cu iniţiativă", povesteşte directorul Teatrului de Comedie. Cum l-a văzut, Mihăiţă a înţeles că flaşnetarul poate face publicitate teatrului. Omul cu papagali poartă cu mândrie pălăria branduită. "Rămâi în trupa noastră?", îşi aminteşte flaşnetarul că l-a întrebat Mihăiţă, iar el a răspuns fără ezitare: "Rămân".

Pe lângă haine, cei de la Teatrul de Comedie îl cheamă la festivalurile pe care le fac, i-au făcut cadou o flaşnetă şi de fiecare dată când are probleme cu autorizaţia au promis să îl ajute.

"El câştigă nişte bani şi orice câştig trebuie declarat, altfel riscă să fie amendat", explică directorul teatrului. El vrea să îl ajute să lucreze în cadrul unei firme ca să nu aibă probleme. Lui Enişor Vasile îi place, însă, acest statut şi este conştient că personajul lui nu plătea nici un fel de taxă în perioada interbelică.

"Flaşnetarul face parte dintr- un personaj vechi, istoric. Pe timpul ală flaşnetarul plătea locul la cine era prin zonă, ală mai mare care era mai vagabond şi spunea «până aici e locul meu»".

“Un om de amuzament"

Flaşnetarul nu iese niciodată din rolul său de comediant. Până la urmă, el nu este genul de persoană care să întindă mâna pe stradă, ci "un om de amuzament". Enişor Vasile estimează numărul de poze cu el undeva la 3.000 – 4.000 şi, la cât de des se opresc trecătorii să îl pozeze, pare o cifră mică.

Nu toţi oamenii se poartă frumos cu Enişor Vasile. "Mai sunt oameni care te iau la mişto, te cheamă şi după aia îţi spun «pleacă d-aici»", dar el nu se supără şi le vorbeşte mereu frumos, chiar şi celor care ţipă la el. "Aici scrie «la Comedie»", spune el arătând spre pălărie, "Comedianţii te fac să râzi, nu să plângi".

În fiecare zi de joi şi sâmbătă nea Vasile îşi părăseşte locul, de la intersecţia dintre Smârdan şi Lipscani, pentru spectacolul de la "Caru’ cu bere", iar evenimentele, ca festivaluri, filmări pentru emisiuni sau petreceri private, apar destul de des.

Cum se antrenează papagalii să aleagă bilete

Puţini mai ştiu meseria lui nea Vasile. El "antrenează" papagalii câteva luni de zile, iar în primele săptămâni îi pregăteşte pe întuneric. Nu orice papagal poate să tragă bileţele. Nu numai că au nevoie de o pregătire de câteva luni, dar papagalii trebuie şi aleşi cu grijă, trebuie să aibă "simţ", dacă nu au, sunt slabe şanse să îi înveţi aşa cum trebuie.

Când să aleagă un bilet stăpânul lor îi atinge uşor pe gheară, iar, ca să îi astâmpere atunci când pleacă de pe flaşnetă, îi ghidează cu o şipcă de 20 – 30 de centimetri.

Enişor Vasile are trei papagali: Trandafir, Patraulea şi Augustin şi doi cobai afgani pe care îi ţine în pălărie. A avut şi un cobai belgian, dar a murit de căldură. Acum scoate şoriceii la plimbare numai când este răcoare. Patraulea este cel mai vechi din echipă.

"Mai sunt oameni care te mai iau la mişto, care te cheamă şi după aia îţi spun «pleacă d-aici», dar eu nu sunt o persoană care să se bage aşa în mese, care să tragă de om sau, cum ar veni, să cerşesc.“ ENIŞOR VASILE, flaşnetar

CENTRUL VECHI

Planuri pentru un festival interbelic

Ceilalţi figuranţi de stradă sunt practic inexistenţi. Enişor Vasile îşi imaginează centrul cu totul altfel. El ar vrea să existe pe străzi personaje care să întruchipeze toate meseriile de demult: o florăreasă, un lustragiu, un ghicitor în cărţi, cârciumari sau precupeţi.

La ultimul festival al Teatrului de Comedie, băiatul lui a interpretat rolul lustragiului, iar o nepoată a fost florăreasă. Enişor Vasile are un plan foarte bine pus la punct pentru zona Lipscani. Îşi imaginează un festival la care fiecare clădire să capete aspectul vechi, fiecare bar să se transforme într-o cârciumă şi persoanele care servesc să fie îmbrăcate ca pe vremuri.

"Măcar câte un tânăr să vie cu o pălărie pe cap şi să spună: «Mă întâlnesc cu o doamnă» şi să vie şi ea cu o pălărie din aia mai sofisticată". Bineînţeles că îşi doreşte să aibă şi el un rol important în festival, dar se gândeşte şi la copiii care nu mai au ocazia să înveţe sau să vadă cum era atunci. "Mergem să vedem «O scrisoare...», să vedem «Chiriţa», dar ar fi frumos să vedem şi în aer liber asta".