Challenger, provocarea americană pierdută de acum 39 de ani
- Florian Olteanu
- 29 ianuarie 2025, 14:41

„Challenger” - provocarea americană pierdută de acum 39 de ani. Dezastrul navetei spațiale americane a reprezentat o grea lovitură pentru NASA. Războiul Rece intrase în etapa finală, dar sfârșitul era cel mult previzibil.
„Challenger” în engleză se traduce prin „cel care invită la o întrecere”. Un campion „en titre” își apără titlul sportiv înfruntând un alt sportiv care-i amenință poziția. Acest aspirant de numește „Challenger”.
„Challenger” - naveta, echipajul și misiunea
„Challenger” a fost a doua navetă spațială americană după „Columbia”. A fost construită la începutul anilor 80, ai secolului XX: Primul ei zbor orbital a fost planificat pentru data de 4 aprilie 1983. Zborul a fost un succes. Misiunea sa din 1986 avea codul OV-099. Până la finalul anului 1985, mai avusese alte 8 zboruri încununate cu succes.
A zecea și, din păcate, ultima misiune a navetei „Challenger” a avut numeroase probleme. Inițial, naveta urma să zboare la 22 ianuarie 1986. Totuși, până pe 28 ianuarie 1986, zborul a fost amânat de mai multe ori, din diverse motive. Unele au ținut de instabilitatea atmosferică la punctele de urgență pentru aterizare în afara SUA. Adică la Dakkar-Senegal și Casablanca-Maroc.
Echipajul navetei a fost format din: Michael J. Smith, Dick Scobee, Ronald McNair, Ellison Onizuka, Christa McAuliffe, Gregory Jarvis, Judith Resnik. Erau cinci bărbați și două femei. Misiunea care urma să înceapă în data de 28 ianuarie 1986, urma să aibă o premieră, Americanii lansaseră un program, Teacher in Space. Fusese selectată pentru misiune Christa McAuliffe. Asta a determinat televizarea lansării care va fi și ultima.
„Challenger” - 73 de secunde în antecamera morții
„Challenger” și-a început ultima misiune în data de 28 ianuarie 1986, la ora 11.38 (16.38 UTC), ora locală, de la Centrul Spațial Kennedy. Condițiile meteo minime însemnau că temperatura la sol nu trebuia să fie mai mică de -1 grad C. Era exact temperatura din acea zi. Temperatura era minimul considerat pentru ca inelele în formă de „O” care închideau ermetic articulațiile propulsoarelor să nu cedeze.
Aprinderea motoarelor s-a făcut cu 6.6 secunde înainte de lansare. Evident, urmau să se aprindă și propulsoarele și să se elibereze ansamblul de decolare, de structura de serviciu. La 73 de secunde de la decolare, un inel O de la propulsorul din dreapta a cedat. A urmat o reacție în lanț: defectarea propulsorului și explozia rezervorului suplimentar din dreapta. Restul, adică deriva navetei și prăbușirea au fost „treaba aerodinamicii” și a forțelor care au acționat în acel moment.
Dezastrul: echipajul a fost ucis, programul de lansări suspendat 32 de luni până în 1988
„Challenger” a fost complet distrusă, cei 7 membri ai echipajului murind. La finalul anchetei s-a spus că moartea lor a fost ulterioară exploziei și că nu s-a datorat exploziei. Practic, compartimentul uman dacă ar fi fost mai bine proiectat pentru dezastre ar fi putut permite prăbușirea controlată în apele Oceanului. S-a considerat că moartea lor a survenit la impactul capsulei echipajului cu suprafața apei.
32 de luni a durat până când NASA a reluat programul de lansări. Presa din România comunistă a dat spații largi la Radio despre dezastrul din 28 ianuarie 1986. Ca o surpriză, paradoxal, informațiile de la Radio România coincideau cu acelea de la Europa Liberă.