Miercuri, 7 noiembrie 2018, seara, un zvon a pus televiziunile și site-urile de știri în stare de alarmă: DNA cere Senatului ridicarea imunității parlamentare a lui Călin Popescu Tăriceanu pentru infracțiunea de luare de mită comisă pe vremea cînd era premier.

Călin Popescu Tăriceanu e președintele Senatului, anunțat candidat la prezidențialele din 2019 și liderul unuia dintre cele două partide care alcătuiesc din ianuarie 2017 Coaliția de guvernare. După plecarea Codruței Kovesi, din 9 iulie 2018, de trei luni, adică, DNA a intrat într-o somnolență asemănătoare celei care pregătește agonia.

Pe plan intern, dar și pe plan extern, DNA era deja bocită ca o instituție distrusă de Penali, în orice caz una care nu va fi niciodată ceea ce a fost pe vremea celei cîntate drept Slujirea. Anchetele de răsunet au lipsit în această perioadă. Și cum Parchetul General s-a scremut pentru a deschide anchete menite a stîrni zarvă mediatică, a început să se vorbească ici colo de preluarea de către Augustin Lazăr a funcției de manivelă a Sistemului.

Și deodată, cînd multă lume se întreba dacă DNA mai există și de cine e condusă, deoarece despre candidatura Adinei Florea nici măcar Tudorel Toader nu mai spune nimic, se ivește și înflorește zvonul despre un dosar făcut lui Călin Popescu Tăriceanu. Și nu unul de florile mărului, în genul abuzului în serviciu, pentru că a lăsat ușa deschisă și au răcit cei din cameră, ci unul de luare de mită în exercițiul funcțiunii de premier, și nu de la un om de afaceri autohton, ci chiar de la Microsoft.

A înviat DNA? s-au întrebat unii, convinși că zvonul era fals, deși prea multe redacții îl dădeau ca știre ca să nu fie de bănuit că nu e fonfleu. N-a trecut mult timp și a venit confirmarea oficială. Nu de la DNA, ca pe vremuri (renunțare la ceea ce s-a reproșat DNA sub Codruța Kovesi, transformarea în trust de presă?!), ci de la Claudiu Manda, unul dintre vicepreședinții Senatului.

Imediat, în buna tradiție a presei noastre de flecăreli, faptul a dispărut sub munți de vorbe. Că dosarul e subțire. Că se urmărește scoaterea din joc a candidatului Călin Popescu Tăriceanu. Că procurorul de caz e omul Codruței Kovesi. Că se urmărește ruperea Coaliției. Că dosarul fiind subțire, Călin Popescu Tăriceanu va fi achitat în instanță și va ajunge astfel președintele României.

La emisiunea Sandrei Stoicescu de joi seara, eu am propus să lăsăm deoparte discuțiile pro și contra despre culisele întocmirii acestui dosar, despre grosimea sau subțirimea sa și să ne apucăm să discutăm consecințele politice majore ale unui fapt deja evident:

DNA a cerut ridicarea imunității parlamentare a președintelui Senatului și a președintelui ALDE, formațiune din Coaliția de guvernare, totodată candidat anunțat la prezidențialele din 2019. Am susținut asta dintr-un simplu motiv și acela de bun-simț.

Muntele de vorbe stîrnit în presă de dosar nu reușește să dispară faptul: DNA a cerut ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu.

Muntele de vorbe, oricît de înalt ar fi, n-are puterea înspăimîntătoare a faptului.

Muntele de vorbe, din care o mare parte constă în contestarea dosarului, nu schimbă nimic.

Faptul – cererea de ridicare a imunității – schimbă multe.

Ca de altfel orice fapt care e fapt și nu vorbă.

Ca și în cazul altor numeroase Operațiuni ale Binomului, destinul juridic al dosarului e lipsit de importanță. Importanță are faptul. După doi ani de la Scandalul Tiberiu Nițu, fostul procuror a primit sentința favorabilă de achitare pe motiv că fapta nu există. Că fapta nu există am scris și noi la vremea respectivă. Că Operațiunea viza scoaterea din joc a lui Tiberiu Nițu sub un pretext juridic halucinant am scris ca despre o axiomă. Ei și? Faptul, singurul decisiv, crucial în viață și prin asta și în politică, s-a dovedit deschiderea dosarului penal. Urmările acestui fapt au fost, ne dăm seama azi, de importanță majoră pentru societatea noastră. Codruța Kovesi s-a mai suit în copac preț de o creangă, locul lui Tiberiu Nițu l-a luat omul de casă al lui Klaus Iohannis, analfabetul Augustin Lazăr. Faptul – punerea sub acuzare a lui Tiberiu Nițu – contestat de presa independentă și-a făcut efectele. În chip iremediabil. Repet, indiferent de destinul juridic al dosarului întocmit lui Călin Popescu Tăriceanu, indiferent de argumentele aduse de presa independentă pentru a dovedi că e un act politic, faptul – cererea de ridicare a imunității parlamentare a lui Călin Popescu Tăriceanu – există și evident își face efectele. Pentru a înțelege aceste efecte e musai să precizăm că ne aflăm doar în fața unei cereri de ridicare a imunității. Dacă Senatul respinge cererea, dosarul e închis. Dacă Senatul acceptă cererea sau dacă însuși Călin Popescu Tăriceanu solicită să i se ridice imunitatea, atunci dosarul intră în faza de investigație. Această fază se poate încheia cu NUP sau cu trimiterea în judecată. Dintre toate instituțiile postdecembriste ale ultimilor ani, Justiția e una dintre puținele care poate produce fapte de importanță majoră pentru scena politică.

Împotriva lui Liviu Dragnea se duce o campanie de diabolizare cum rar am întîlnit după decembrie 1989.

Ea n-a reușit și nu va reuși ceea ce ar face în doi timpi și trei mișcări un fapt:

Arestarea lui Liviu Dragnea. Se înțelege în aceste condiții de ce Justiția nu va fi în veci independentă pe aceste meleaguri.

Cine e prostul care să renunțe la un asemenea ciomag în numele independenței Justiției.?!

Și nu orice fel de Justiție, ci Justiția prezentată ca fiind independentă. Tot mai dependentă de interese interne și externe pe măsură ce i se declară indepedența.

Pentru că una dintre condițiile esențiale pentru ca Justiția să fie folosită de bulan în politică rămîne prezentarea ei drept independentă.