Gest EMOȚIONANT de CENTENAR. Marea Britanie o CELEBREAZĂ pe Regina MARIA

Gest EMOȚIONANT de CENTENAR. Marea Britanie o CELEBREAZĂ pe Regina MARIA

Pe 12 decembrie, va fi dezvelită o statuie ce o înfățișează pe Regina Maria, în orașul Ashford, din Marea Britanie. Amplasarea staturii va avea loc în locul de naștere al Reginei.

Statuia va reprezenta un reper cu valoare istorică, simbolică şi estetică majoră pentru oraş, în contextul în care Regina Maria s-a născut pe 29 octombrie 1875 la Eastwell Manor, fostă proprietate nobiliară din imediata apropiere a oraşului", se precizează într-un comunicat al ICR.

Ceremonia de dezvelire a statuii va avea loc pe 12 decembrie, de la ora 12,00, la eveniment urmând să participe, alături de preşedintele Institutului Cultural Român, Liliana Ţuroiu, reprezentanţi ai Ambasadei României la Londra, precum şi ai Caselor Regale ale Marii Britanii şi României, Gerry Clarkson CBE, preşedintele Consiliului Local Ashford, oficialităţi de rang înalt din România şi Marea Britanie.

Opera este realizată de sculptorul Valentin Duicu, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, cel care a câştigat concursul organizat de ICR în vara acestui an.

Preşedintele Institutului Cultural Român, Liliana Ţuroiu, a declarat că, în contextul acestui proiect, atât în Ashford, cât şi în comitatul Kent se va desfăşura un program educaţional, care atrage atenţia asupra personalităţii Reginei Maria.

„Este o operă excepţional executată de sculptorul Valentin Duicu, un artist tânăr, dar cu o activitate bogată în realizarea de monumente dedicate unor personalităţi reprezentative pentru cultura românească. În contextul acestui important proiect, atât în Ashford, cât şi în întreg comitatul Kent, se va desfăşura, în şcoli şi licee, un susţinut program educaţional coordonat, la iniţiativa ICR, de către istoricul britanic Michael Paterson. Demersul urmăreşte să atragă, o dată în plus, atenţia publicului asupra personalităţii şi descendenţei Reginei Maria a României”, a spus Liliana Ţuroiu, citată în comunicat.

Sculptorul Valentin Duicu a mărturisit că pentru realizarea acestei statui s-a documentat foarte mult şi a fost impresionat de câteva cuvinte pe care le-a scris Regina Maria în jurnal.

„De obicei caut să fiu şi atras de personaj, atunci când mă implic în realizarea unei lucrări, ca să-l simt, ca un actor care intră în pielea celui pe care-l va interpreta. Am procedat la fel şi în cazul acestei statui. Ştim cu toţii cine este Regina Maria, dar pentru lucrarea mea m-am documentat şi mai mult. M-au impresionat cuvintele sale din jurnal, în care spunea că mantia (la care s-a lucrat doi ani) este foarte frumoasă şi i se potriveşte perfect, dar, ca şi coroana, este foarte grea. Însă, scria Regina Maria: 'Pentru poporul meu, care mă ştie dârză şi ambiţioasă, le voi purta, pentru că nu vreau să-l dezamăgesc”, a menţionat sculptorul.

Potrivit ICR, statuia este realizată din bronz, are înălţimea de 2,2 metri şi va fi amplasată în Elwick Square, spaţiu de mare vizibilitate aflat în mijlocul unui nou centru civic, în proximitatea zonei istorice şi a Parcului Victoria, principala zonă verde a oraşului, care poartă numele bunicii paterne a Reginei Maria.

„Graţie poziţiei centrale în care va fi amplasată, statuia promite să devină, în timp, unul dintre reperele oraşului Ashford, o localitate dinamică şi în curs de expansiune”, a precizat ICR.

Amplasarea statuii este o iniţiativă a Institutului Cultural Român, realizată cu sprijinul Guvernului României, prin Programul Centenar, şi în parteneriat cu Consiliul Local Ashford, potrivit Agerpres.