Vă mai amintiți cine e Doru Boștină? Decizia CAB pune pe jar Justiția din România. Răsturnare de situație

Vă mai amintiți cine e Doru Boștină? Decizia CAB pune pe jar Justiția din România. Răsturnare de situație Sursa foto: Arhiva EVZ

Doru Boștină a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor. El a acceptat o condamnare de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea acestei infracțiuni, precum și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor pe o durată de 2 ani.

Renumitul avocat Doru Bostina a făcut parte din casa de avocatura ”Boştina şi Asociații”.

Curtea de Apel București a admis vineri, 15 octombrie, acordul de recunoaştere a vinovăţiei privind pe inculpatul Boştină Doru-Cătălin, cercetat în stare de libertate, în dosarul nr.157/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei.

Doru Boștină a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor. El a acceptat o condamnare de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea acestei infracțiuni, precum și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor pe o durată de 2 ani, respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Judecătorii încearcă să afle de ce o firmă de avocatură îi plătea vacanțele cumnatului lui Mircea Geoană. Vă mai amintiți cine e Doru Boștină?

Instanța a mai dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 82 alin. 1 cod penal. Boștină Doru Cătălin a fost obligat și la la plata sumei de 1.400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Hotărârea Curții de Apel București nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Doru Boștină  a fost ondamnat și într-un alt celebru dosar DNA

Doru Boștină a mai primit o pedeapsă de închisoare cu suspendare într-un alt mare dosar instrumentat de procurorii DNA. Este vorba de dosarul în care omul de afaceri Gruia Stoica, patronul companiei Grup Feroviar Român (GFR), i-a oferit avocatului Doru Boștină 3 milioane de euro pentru a-i obține informatii confidențiale care să-i permită să câștige un contract de transport cărbune, în valoare de peste 100 de milioane de euro, în detrimentul companiei de stat CFR Marfă, concurentă direct a firmei sale. Gruia Stoica a fost condamnat definitiv, în 2016, de Înalta Curte de Casatie si Justiție la 2 ani si 6 luni de închisoare cu suspendare, iar avocatul Doru Boștină la 1 an de închisoare cu suspendare.

Problemele juridice ale lui Doru Boștină au afectat grav firma

În urmă cu 10 ani, revendica prima poziție în piața serviciilor juridice de business. În anul 2012, Doru Boștină declara într-un interviu acordat juridice.ro că firma de avocatură Boștină și asociații, al cărei fondator şi coordonator era, înregistrase în anul precedent (2011) o cifră de afaceri record, de peste 30 de milioane de euro. Problemele juridice ale lui Doru Boștină au afectat însă grav firma, începând cu anul 2013. Doru Boștină a fost exclus din barou, în urma unei condamnări penale, iar în 2015, firma de avocatură Boștină și Asociații a anunțat public că și-a schimbat denumirea în Mocanu si Asociatii, potrivit justnews.

Avocatul a intrat în top 500 al celor mai bogaţi români

În 2011, cifra de afaceri a casei sale de avocatura a fost de peste 30 de milioane de euro. În acilași an, averea sa era estimată la peste 10 milioane de euro, intrând în top 500 al celor mai bogați români.

Nu este pentru prima oară când Doru Boștină are de-a face cu legea. În primăvara anului 2011, Boştină a primit o sentință de trei luni de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri sub semnături private, fiind exclus pentru o perioada din profesia de avocat.

În ianuarie 2014, procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Boștină pentru trafic de influenţă în dosarul în care este urmărit penal şi omul de afaceri Gruia Stoica.

Avocatul este suspectat că ar fi încasat 3 milioane de euro pentru a obține informații confidențiale care să-i permită lui Gruia să câștige un contract de transport cu statul în valoare de peste 100 de milioane de euro. Dosarul a ajuns în instanță unde Boştină a fost găsit vinovat.