Revista "Time" a realizat topul celor mai importante 100 de simboluri ale industriei vestimentare, din 1923, anul în care a apărut publicaţia, şi până acum.
Lista include actori, cântăreţi, modele şi creatori vestimentari, fotografi, toţi având în comun faptul că au influenţat industria vestimentară. Din topul realizat de Time nu lipsesc actori ai perioadei de aur a Hollywood-ului, ca James Dean sau Grace Kelly, dar nici vedete în vogă în zilele noastre: excentrica Lady Gaga şi Madonna. Topul realizat de "Time" este împărţit în mai multe categorii: designeri celebri, fotomodele, "muze" (vedete din lumea cinematografiei, muzicii, politicii), fotografi şi editori în domeniul modei. Lista conţine şi câteva surprize. Printre acestea este apariţia surorilor Olsen, Mary Kate şi Ashley în lista celor mai influenţi designeri. Numele lor stă alături de creatori cunoscuţi ca Giorgio Armani, Christian Dior, John Galliano şi Calvin Klein. Din lista vedetelor care s-au făcut remarcate prin stilul lor este de remarcat prezenţa Primei Doamne a Statelor Unite, Michelle Obama. Lady Gaga, care a apărut pe covorul roşu îmbrăcată într-o rochie realizată din carne şi care şochează deseori cu ţinutele sale, este şi ea considerată o prezenţă care a influenţat lumea modei. Legendarii membri ai formaţiei The Beatles, dar şi Prinţesa Diana şi Andy Warhol fac parte din lista "muzelor", alcătuită de revistă. Time a şi motivat alegerile făcute. David Bowie, de exemplu, este inclus în top pentru înfăţişarea de "androgin rebel". Madonnei i-a fost reconoscută influenţa asupra modei adolescenţilor din anii '80, iar Michael Jackson a ajuns în top pentru jacheta sa din "Thriller", dar şi pentru celebra mănuşă cu sclipici. Lista completă poate fi găsită pe site-ul revistei Time.