Cel mai trist moment din istoria programului spațial din SUA s-a petrecut la începutul anului 1986, atunci când naveta Challenger a explodat deasupra Atlanticului.

Dezastrul navetei spațiale Challenger, petrecut la data de 28 ianuarie 1986, poate fi considerat cel mai mare eșec al programului spația american. Naveta s-a dezmembrat la 73 de secunde după lansare, iar  șapte persoane, membrii ai echipajului, au murit. Accidentul s-a petrecut deasupra Oceanului Atlantic, în dreptul coastei Floridei.

Dezastrul s-a produs la 73 de secunde după ce Challenger fusese lansată

Obiectivul principal al misiunii a fost lansarea celui de-al doilea satelit de urmărire și de retransmisie a datelor (TDRS-B). Challenger transporta, de asemenea, nava spațială Spartan Halley, un mic satelit care urma să fie lansat și preluat două zile mai târziu, după observarea cometei Halley în timpul apropierii de Soare.

Cel mai vizibil personaj al echipajului a fost Christa McAuliffe (37 de ani) din Concord, New Hampshire. Ea câștigase o selecție națională începute în 1984. McAuliffe urma să țină cel puțin două lecții de pe orbită și apoi să-și petreacă următoarele nouă luni ținând prelegeri studenților din toate Statele Unite.

Scopul era de a sublinia importanța profesorilor și de a trezi interesul copiilor pentru cariere în domeniul tehnologiilor înalte. Ceilalți membri ai echipajului au fost comandantul Francis (Dick) Scobee, pilotul Michael Smith, specialiștii de misiune Ellison Onizuka, Judith Resnik și Ronald McNair și inginerul Gregory Jarvis de la Hughes Aircraft.

Fragmente ale vehiculului au fost recuperate de pe fundul oceanului

Dezintegrarea navetei spațiale s-a produs după ce un O-ring (o garnitură inelară) din propulsorul din dreapta a cedat la lansare. Defectarea a cauzat o ruptură în articulația propulsorului pe care o asigura, permițând ca gazul fierbinte din interiorul motorului să ajungă în exterior și să intre în contact cu aparatura propulsorului și cu rezervorul exterior de combustibil. Aceasta a condus la separarea legăturii din spate a propulsorului din dreapta și la distrugerea rezervorului din dreapta. După aceasta, forțele aerodinamice au distrus imediat Chellenger. Trecuseră doar 73 de secunde de la lansare.

Compartimentul echipajului și multe alte fragmente ale vehiculului au fost recuperate de pe fundul oceanului după o îndelungată operațiune de căutare. Nu se cunoaște momentul exact al morții echipajului, se știe că mai mulți dintre ei au supraviețuit distrugerii inițiale a navetei. Naveta nu avea sistem de evacuare și astronauții nu au supraviețuit impactului compartimentului echipajului cu suprafața oceanului.

Catastrofa a dus la întreruperea pentru 32 de luni a programului navetelor spațiale. S-a format Comisiei Rogers, numită de președintele american Ronald Reagan, pentru a investiga accidentul. Comisia Rogers a aflat că cultura organizațională a NASA și procesele decizionale au fost un factor-cheie al accidentului.

Christei McAuliffe, o profesoară care ajunsese astronaut după un concurs național

Managerii de la NASA știau că proiectul constructorului propulsoarelor, Morton Thiokol, conținea un defect cu potențial catastrofal la nivelul O-ringurilor încă din 1977, dar nu au rezolvat problema corespunzător. Ei au ignorat avertismentele inginerilor privind pericolele lansării navetei într-o zi atât de rece și nu au raportat corespunzător problemele tehnice superiorilor lor. Comisia Rogers a oferit NASA nouă recomandări de implementat înainte de reluarea zborurilor navetelor spațiale.

Lansarea a fost televizată în direct datorită profesoare Christei McAuliffe, care nu era astronaut de carieră. Accidentul a fost foarte mediatizat: un studiu a arătat că 85% dintre americani auziseră vestea la maxim o oră de la întâmplare. Dezastrul Challenger a fost utilizat drept studiu de caz în numeroase discuții pe problema siguranței și eticii la locul de muncă și a inspirat filmul de televiziune din anul 1990, Challenger.