Sursa foto: Pixabay
Din cuprinsul articolului
Un film care a șocat din cauza scenelor extrem de dure, foarte greu de privit. Salò, sau cele 120 de zile ale Sodomei este considerată de muți critici cea mai depravată producție realizat vreodată. Alții au spus că reprezintă o amintire necesară – deși foarte greu de urmărit – a cruzimii umane.
Pier Paolo Pasolini a fost omul care a regizat acest film în 1975. Filmul a fost interzis în multe țări, după lansare. Pasolini a construit o alegorie elaborată, care folosește fascismul din Italia anilor 1944-1945, pentru a reprezenta toate relele lumii moderne din anii '70, în care corupția și decadența au acaparat societatea. Chiar dacă nu trebuie luat ca atare, în sens prorpiu, filmul e greu de privit.
Adaptat după romanul „Cele 120 de zile ale Sodomei”, scris de Marchizul de Sade și descris de autorul său ca „cea mai impură poveste scrisă vreodată”, Salò transpune textul lui de Sade în Italia ocupată de fasciști, în ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial.
sursa: metograph.com
Un film cu ecouri care răsună și astăzi
Deși perioada de timp este diferită în adaptarea lui Pasolini, temele puterii exercitate de figuri care reprezintă legea, religia și guvernul rămân aceleași. Plasând povestea într-o narațiune care imită coborârea în iad, așa cum se citește în „Divina Comedie” de Dante, „Salò” este o călătorie într-un alt fel de iad, unul creat de cei care dețin dominația asupra populației.
Este povestea a patru dezaxați, un președinte, un duce, un magistrat și un judecător, care reprezintă instituțiile puterii și controlului. Fugind cu un grup de adolescenți într-o vilă cunoscută sub numele de Silling, aceștia își exercită întreaga putere asupra victimelor lor, care sunt supuse unei serii de torturi din partea răpitorilor lor. O critică frecventă adusă filmului Salò este nivelul ridicat de violență sexuală care apare în cursul narațiunii.
Victimele libertinilor, lipsite de orice speranță și demnitate și folosite ca obiecte de plăcere în mâinile celor care dețin puterea, ilustrează modul în care un regim are autonomie completă asupra supușilor săi.
La scurt timp după lansarea peliculei sale, regizorul Pier Paolo Pasolini a fost asasinat în circumstanțe neclare, cazul său nefiind rezolvat nici până în ziua de astăzi.
