Cea mai veche poveste ficțională cunoscută de istorici nu provine din epoca medievală, ci din cea mai îndepărtată antichitate, respectiv din lumea mesopotamiană, locul unde s-au născut primele civilizații, primele orașe, dar și primele forme de scriere și de literatură. În acest spațiu, cu peste 4.000 de ani în urmă, a prins formă Epopeea lui Ghilgameș, o capodoperă literară care continuă să fascineze și astăzi.

Primele forme de scriere și apariția literaturii

Civilizația sumeriană este creditată cu dezvoltarea primului sistem de scriere, în jurul anului 3400 î.Hr., sub forma caracterelor cuneiforme săpate pe tăblițe de lut. Inițial, aceste tăblițe erau folosite pentru scopuri administrative și economice, dar în timp au început să includă texte din ce în ce mai complexe: eseuri, imnuri, poezii și chiar mituri.

Două dintre cele mai vechi opere literare identificate sunt Imnul Templului Kesh și Învățăturile lui Shuruppak , ambele datând de aproximativ 2500 î.Hr. Prima este o odă religioasă dedicată zeilor templului Kesh, iar a doua este  un fel de ghid moral transmis de regele Shurupakk fiului său, Ziusudra. Printre sfaturile incluse se regăsesc maxime care surprind clarviziunea și complexitatea gândirii acelor vremuri, precum: „Să nu judeci când bei bere” sau „O inimă iubitoare menține o familie, o inimă plină de ură o distruge”.

Ghilgameș: un erou între oameni și zei

Dar, deși aceste texte sunt importante din punct de vedere istoric și literar, Epopeea lui Ghilgameș este considerată cea mai veche poveste ficțională cunoscută. Primele versiuni ale acestei epopei datează din jurul anului 2100 î.Hr., iar cea mai completă versiune a fost compilată de babilonieni în secolul al XII-lea î.Hr.

Povestea se derulează pe 12 tăblițe de lut și îl are în centru pe regele Ghilgameș, un personaj semizeu – două treimi zeu și o treime om. Acesta pornește într-o călătorie eroică arhetipală: înfruntă monștri, dialoghează cu zei, caută înțelepciunea și, mai presus de toate, tânjește după nemurire. Călătoria sa este presărată cu momente tragice, dar și cu revelații profunde despre condiția umană, moarte și sensul vieții.

O opera pierdută și regăsită după milenii

De-a lungul timpului, epopeea a fost pierdută, în special după anul 600 î.Hr., și redescoperită abia în secolul al XIX-lea. În jurul anului 1850, arheologii au descoperit o copie a textului în apropierea orașului Mosul, în Irakul de astăzi, pe ruinele bibliotecii regelui asirian Asurbanipal. Descoperirea a fost considerată un eveniment de referință în istoria literaturii universale.

De la începuturile ei ca poezie orală până la redactarea pe tăblițe de lut, Epopeea lui Ghilgameș a influențat nenumărate opere din diferite culturi. Multe dintre teme sale – prietenia, căutarea sensului vieții, inevitabilitatea morții – au rămas actuale până în prezent.

Povestea lui Ghilgameș a rezistat mii de ani și a continuat să fie studiată în școli și universități din lume. Deși scrisă într-un context cultural radical diferit de cel actual, epopeea ne arată cât de universale sunt temele umane. În ciuda evoluției tehnologice și sociale, preocupările fundamentale ale omenirii – iubirea, moartea, curajul, prietenia, căutarea adevărului – au rămas aceleași.