Cea mai mică ţară din lume: O platformă condusă de un rege | FOTO
- Daria Andrie ş
- 4 iunie 2014, 13:23
Principatul Sealand este consiedrat formal cel mai mic stat din lume, însă, până acum, nu s-a realizat nimic oficial.
Sealand, Roughs Tower sau Her Majesty Fort Roughs sunt denumirile pentru cea mai mică ţară din lume. "Principatul" edificat a fost condus până anul trecut de cetăţeanul britanic Roy Bates, care a murit la 91 de ani în 2012, fost maior în armata regală a Regatului Unit.
Teritoriul statului este de 550 de metri patrati, cu 10 locuitori permanenţi. "Ţara" o veche platforma militară din timpul celui de-al doilea război mondial, plasată în Marea Nordului, pe coasta estica a Marii Britanii. "Familia regala" din Sealand, formata din Roy Bates şi sotia sa, Joanne, autoproclamaţi "prinţi", considera că principatul se află în apele internationale, ca atare este un stat de sine statator, fiind format ca urmare a nemulţumirii lor personale faţă de viaţa ca supuşi ai Coroanei britanice.
În cel mai mic stat din lume poţi intra cu paşaportul şi există monedă proprie (un dolar de Sealand fiind echivalent cu un dolar American), drapel, imn si, recent, site de internet pentru Guvern.
Culmea este că pe site-ul oficial al Sealand doritorii sunt redirecţionaţi către alt site unde oamenii contra sumei de 30 de euro isi pot achizitiona un titlu nobiliar al Principatului Sealand. "Avem insula de 40 de ani, însă acum tatăl meu are 85 de ani şi poate a venit momentul unei intineriri", spunea Michel, fiul regelui, în 2007, scrie Dailymail.co.uk