Mai multe clădiri publice din Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Braşov, Botoşani, Tulcea şi Cluj-Napoca vor rămâne în beznă în data de 28 martie, între orele 20.30 şi 21.30. Scopul este de a da un exemplu, astfel încât toţi cetăţenii să devină mai responsabili cu privire la folosirea energiei.
Evenimentul face parte din campania mondială Earth Hour, o iniţiativă a World Wide Fund for Nature, lansată astăzi şi în România. În total, 930 de oraşe din 80 de ţări vor stinge luminile în instituţii şi în clădiri publice.
Palatul Parlamentului, în beznă Instituţiile din Bucureşti ce vor rămâne fără lumină sunt Palatul Parlamentului, Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Cercul Militar şi Opera.
Daciana Sârbu, membru în Comisia de Mediu a Parlamentului European, a spus că pe 28 martie „fiecare pune o mică temelie a proiectului de salvare a noastră şi de protejare a mediului”.
Ea a adăugat că, la acea dată, vom avea „cea mai mare pană voluntară de curent din istoria omenirii”.
„Pentru mine este un lucru extraordinar că un miliard de oameni din toată lumea vor lua parte la această acţiune”, a declarat, astăzi, ambasadorul Marii Britanii în România, Robin Barnett, cu ocazia lansării Earth Hour în România. „Suntem cu toţii vinovaţi. Cine poate spune că nu a lăsat lumina aprinsă fără să fie necesar?”
Ne aruncăm banii pe fereastră
„Ne irosim energia, dar şi banii. E ca şi cum am arunca banii pe fereastră”, a continuat el.
Tot în seara zilei de 28 martie, voluntari cu lumânări aprinse în mâini se vor aşeza în Piaţa Constituţiei din Capitală în forma simbolului Earth Hour: 60.
În plus, la AstroClubul Bucureşti se vor putea observa mai multe corpuri cereşti care nu pot fi văzute, în mod normal, din cauza luminii puternice a Palatului Parlamentului.
Organizatorii spera ca, pe parcurs, şi alte oraşe să se alăture campaniei Earth Hour.