Ce va face în viitor fiica Adrianei Iliescu. O nouă etapă din viața tinerei. „Știm amândouă că nu va fi simplu”
- Emma Cristescu
- 6 septembrie 2022, 22:15
Fiica Adrianei Iliescu, Eliza, a intrat la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, specializarea limba şi literatura română + limba engleză. Tânăra a povestit că își dorește o carieră ca a mamei sale, chiar dacă nu este ușor.
Eliza, fiica Adrianei Iliescu, a intrat la facultate. Tânăra visează să devină profesoară de limba şi literatura română, cât de şi limba engleză. Aceasta a muncit mult pentru a intra la universitatea dorită și a luat note mari la examenul de Bacalaureat.
„Am intrat la Litere. Vreau să fiu profesoară de limba română și engleză. E o facultate frumoasă. Îmi doresc să fiu o studentă cu rezultate bune la învățătură. Îmi place ceea ce o să fac, tocmai de aceea mi-am și ales această facultate, din cadrul unei Universități prestigioase din București”, a declarat Eliza Iliescu.
Eliza Iliescu a mai adăugat că își dorește să învețe și la Facultatea de Filosofie, tot în București, doar că ar trebui să achite o taxă de școlarizare destul de mare, pe care, din păcate, nu și-o permite. Cu toate astea, mama ei, Adriana Iliescu, a declarat că îi va face pe plac tinerei: „Am făcut un calcul și putem face asta. Poate vom lua și un credit, vom vedea! Ar fi vorba despre circa 4.000 de lei anual, o sumă pe care cred că o vom putea acoperi din pensia mea, repet! Știm amândouă că nu va fi simplu. Dar cred cu tărie că va reuși să le facă față!”.
Fiica Adrianei Iliescu, șefă de promoție
Eliza Iliescu a ajuns șefă de promoție la absolvirea cursurilor Liceului „Dimitrie Paciurea”. Media ei generală a fost „peste 9.50”. „Nu-mi place să mă laud cu asta! Așa că nu vă voi spune exact media mea generală. Să zicem că e de peste 9,50!”, a declarat Eliza Iliescu.
Cu toate că mama ei este foarte cunoscută în România, tânăra a povestit că acest lucru nu i-a adus beneficii și că a fost nevoită să muncească pentru ce și-a dorit. „Nu m-am considerat niciodată, așa cum spuneți dumneavoastră, o mică-vedetă. Dimpotrivă, am fost și sunt un om normal. Colegii și profesorii mei așa cred că m-au privit. Și eu la fel pe ei, ca pe niște oameni normali. Uneori, însă, am aflat că există și excepții. Nu-mi face nicio plăcere să vorbesc despre asta și vreau ca lumea să mă considere un om normal, așa cum îi văd și eu pe cei din jurul meu”, a declarat Eliza Iliescu pentru Impact.