Ce trebuie să înțelegem din momentul stânjenitor pentru Nicușor Dan de la Washington. Mirel Curea explică de ce gafa trebuie privită cu detașare

Ce trebuie să înțelegem din momentul stânjenitor pentru Nicușor Dan de la Washington. Mirel Curea explică de ce gafa trebuie privită cu detașareNicușor Dan și Donald Trump. Sursă foto: Facebook

Participarea președintelui României la reuniunea inaugurală a „Consiliului pentru Pace”, organizată la Washington, a fost umbrită de un moment stânjenitor produs chiar în debutul discursului susținut de liderul american. În timp ce atmosfera diplomatică era una de deschidere și cooperare, o formulare greșită a atras atenția presei și a generat reacții în spațiul public. Mirel Curea, redactor-șef adjunct EvZ, consideră însă că episodul trebuie privit cu detașare.

Cum trebuie interpretată strategia lui Donald Trump

În analiza sa privind direcția strategică a administrației americane, Mirel Curea susține că reacțiile din Europa au fost, în mare parte, construite pe o interpretare greșită a intențiilor lui Donald Trump. Redactorul-șef adjunct al EvZ consideră că temerile legate de un posibil abandon al flancului estic nu au avut un fundament real, ci au pornit dintr-o confuzie de perspectivă:

„Noi am interpretat prestația lui Donald Trump de când a ajuns la Casa Albă într-un mod eronat. În sensul în care am confundat intenția lui Donald Trump de a determina o implicare  militară și financiară mai substanțială din partea țărilor europene membre NATO cu o intenție a Casei Albe de abandon a țărilor din Estul Europei, în mod special. Vedem din ce în ce mai clar că tot jocul care i-a surprins neplăcut pe mulți europeni nu a avut drept scop decât o reîmpărțire echitabilă a sarcinilor în interiorul NATO. Deci, eu cred că interesele SUA în această parte a lumii în cel mai rău caz rămân aceleași, dacă nu cumva vor căpăta o greutate specifică sporită în contextul reașezării intereselor politice globale”, spune Mirel Curea.

Mirel Curea explică de ce gafa lui Donald Trump trebuie privită cu detașare

Referindu-se strict la episodul în care liderul american l-a numit „prim-ministru” pe Nicușor Dan, Mirel Curea a explicat că situația trebuie privită prin prisma diferențelor de organizare politică dintre statele europene și sistemul american. În opinia sa, nu este vorba despre un afront diplomatic, ci despre o confuzie explicabilă în context internațional.

„Gafei președintelui Trump nu cred că trebuie să îi dăm vreo importanță oarecare. Pe continentul european, în general, puterea executivă este cea mai importantă, excepție făcând Franța. În rest, premierii Europei sunt viorile întâi în țările lor. Confuzia cred că de aici a plecat”, a precizat Mirel Curea despre momentul în care Donald Trump l-a numit prim-ministru pe Nicușor Dan.

Mirel Curea

Mirel Curea. Sursa foto: Arhiva EvZ

Miza diplomatică a participării României la Consiliul de Pace

În cadrul reuniunii „Consiliului pentru Pace”, Donald Trump a adresat mesaje fiecărui politician prezent. În ceea ce privește România, tonul a fost unul elogios. Liderul american a subliniat calitățile poporului român și contribuția acestuia în Statele Unite:

„În România sunt oameni minunați. Este un popor minunat”, a spus Donald Trump. La adresa lui Nicușor Dan, Donald Trump a spus: „Îmi place foarte mult de dumneavoastră! Multe persoane din țara voastră vin să ne ajute aici și sunt oameni extraordinari!”, a spus președintele SUA.”

Președintele României, Nicușor Dan, participă la reuniunea inaugurală a „Consiliului pentru Pace”, organizată la Washington și găzduită de Institutul pentru Pace din capitala americană. Evenimentul marchează debutul acestei noi structuri de dialog internațional. Anterior, Nicușor Dan anunțase că a primit invitația de a participa la debutul acestei structuri, eveniment stabilit pentru 19 februarie, la Washington.

7
1
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]