Mircea Albulescu s-a stins din viață ieri, la ora unu dimineața, la Spitalul de Urgență Floreasca. Ajuns la 81 de ani, Albulescu suferea de grave afecțiuni ale inimii, dar era hărțuit și de un diabet galopant... Mesaje emoționante din partea actorilor Ion Besoiu și Horațiu Mălăele

Șocată de vestea dispariției lui Mircea Albulescu, actrița Teatrului de Comedie, Emilia Popescu, a consemnat, sub forma unui mesaj de adio, impresiile ultimei întâlniri pe care a avut-o cu îndrăgitul actor: „L-am întâlnit acum o săptămână. Se ducea la telefoane. Ce faci? Ce repeți? Nimic. Bun. Asta-i vârsta. Așteaptă să te faci babă și o să joci tot”.

Dialogul, spumos în esența lui, s-a încheiat astfel: „Fiica ta e mai frumoasă decât tine. Mulțumesc, domn’ profesor! Vă iubesc. Mulțumesc pentru tot. Drum bun!”.

Din viață adunate

• Iorgu Constantin V. Albulescu s-a născut pe 4 octombrie 1934, la București. A fost actor, profesor universitar (Doctor în Arte), publicist, poet, prozator
• În copilărie Iorgu Albulescu (n.r. Mircea i-a spus mama sa) era extrem de atașat de Niculaie, un ursuleț mititel, de culoare bej, jucărie pe care a lăsat-o moștenire fiului său, Matei, apoi nepotului
• Tatăl, Vasile, a fost dirijor de fanfară militară, iar mama - o poloneză, Olga Tempinsky pe numele de fată - a fost considerată una dintre cele mai frumoase femei din acea vreme
• S-a căsătorit la 22 de ani cu Maria, femeie alături de care a trăit 55 de ani. După ce și-a pierdut iubita soție, a preferat să trăiască singur
• - A absolvit Școala Medie de Arhitectură (1952), iar apoi Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (1956)
• A scris mai multe volume de poezie - „Vizite”, „Pajura singurătății”, „Fluture în lesă de aur”, „Clanțe”, „Ultimele noduri” - , dar și proză: „Bilete de favoare”, „Baraka”, „Bazar sentimental”
• Nu-i plăcea să i te adresezi cu formula „Maestre”. Prefera alta - „Meștere”

77 de filme și sute de piese de teatru poartă amprenta actorului Mircea Albulescu

A făcut teatru pentru că s-a îndrăgostit de o actriță

Mircea Albulescu dezvăluia în urmă cu șase ani, într-un interviu acordat pentru Adevărul, aspect inedite de la începutul carierei de actor: „În momentul când m-am dus să fiu artist-amator la Ateneul Popular, întâmplarea mi-a scos în cale o fată, eu m-am îndrăgostit de ea, fata era în echipa de teatru, eu, ducându-mă după ea, m-am apucat şi eu de teatru. Apucându-mă de povestea asta, după un an şi ceva, am intrat ca figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din Bucureşti (adică făceam figuraţie) şi, prin 1950 şi-un pic, chiar m-a angajat Teatrul Naţional”.

Misterul poreclei „Jidanul”, amintiri cu Amza Pellea

Mircea Albulescu era alintat „Jidanul”, pentru că în grupul său de prieteni juca rolul bărbatului versat, care face rost de bani în orice împrejurare. „Am să povestesc de unde vine chestia cu Weissman - Jidanul. Porecla, tradusă, se suprapune numelui meu, Albulescu. Dar, uite de unde vine: pe când eram student, coleg cu Amza Pellea, cu Ghiță Cozorici, cu George Constantin, cu Silvia Popovici, cu Draga Olteanu, seara mai ieșeam și noi să bem o bere, să mâncăm un mic sau un cârnat. Cam în vremea aia mi-a ieșit mie porecla. De unde, de neunde, rolul meu era să fac rost de bani. Că noi, bani... De unde?! Ei bine, într-o seară, gașca noastră se dusese la un local, urmând ca eu să sosesc mai pe urmă cu banii. Numai că nu-mi ieșise deloc figura. Alergasem în stânga, alergasem în dreapta - degeaba, iar ăia mă așteptau. Și atunci, l-am pândit pe Mony Ghelerter - regretatul regizor care ne era și profesor - când a ieșit din Institut și i-am spus: „Maestre, nu vă supărați, s-a întâmplat o mare nenorocire! Amza a căzut de la etajul trei, zace dincolo de școală, pe trotuar, cu o lumânare la cap. Dar Salvarea nu vine să-l ia, dacă nu dăm 200 de lei taxa!”. Mony a avut un șoc, săracul, un șoc îngrozitor, a scos portofelul, l-a deschis la bani, da’ mie, când am văzut banii, mi-au sticlit ochii în cap. Ceea ce el a băgat de seamă, așa că a scos numai o sută și a zis: „Poate-l ia numai cu o sută! În general, Amza era, săracul, baiatul care pățea mereu câte ceva. Iar eu - jidanul care făcea rost de bani”. Savuroasa anecdotă a fost povestită de Mircea Albulescu într-un interviu acordat, cu ceva vreme în urmă, pentru Formula AS.

Citate marca Mircea Albulescu

„În ochii mei, moartea e cea mai progresistă parte a vieții. Mulțumește-te cu ceea ce ți-a dat Dumnezeu. Savurează fiecare lucru la timpul lui”

„S-ar putea ca Dumnezeu să se cheme Allah, până la urmă El este Dânsul, Dumnealui, Dumnezeul nostru. Îi spunem fiecare cum credem că e mai aproape de noi, dar n-are importanţă, acest lucru nu trebuie să ne despartă niciodată. Sunt trist uneori când văd că oamenii se ucid, se chinuiesc, se schingiuiesc în numele unui Dumnezeu care se cheamă altfel”

„Sunt român de dimineaţa până seara şi până pe la 70 de ani am fost şi de seara până dimineaţa”

„Dumnezeu are o înțelegere cu mine. I-am spus: «Doamne! ». Și Dumnezeu știi ce mi-a zis: «Da, mă!». Asta înseamnă că s-ar putea să am un noroc cu Dumnezeu. I-am spus: «Ia-mă pe nepusă masă». Eu nu știu cum e după 20, după 40, după 60 de ani. Ori nu suntem, ori suntem mereu”

„Neagă tot ce vrei, cât vrei, cu o singură condiție, să pui ceva mai bun în loc”, Mircea Albulescu

Ion Besoiu despre Mircea Albulescu

„Un actor excelent, un om extraordinar. Am jucat mult cu Mircea, dar mi-l voi aminti mereu din filmele „Puterea și adevărul” și „Mihai Viteazul”… Regret toate aceste filme, nu știu de ce, mă întristează… Dumnezeu să-l odihnească”

Horațiu Mălăele despre Mircea Albulescu

„Mircea Albulescu a lăsat în urma-i amintirea unui mare actor, frumos și puternic, a unui dascăl harnic și bogat ce a înțelepțit câteva generații de actori, amintirea unui poet luminat și sensibil. Îl vom conduce cu privirea o bucată de drum, cu gândul vom merge o altă bucată și astfel va rămâne în conștiința noastră veșnic. Drum bun, nea Mircea!”