Ce se întâmplă cu românii în cazul unui atac la centrala nucleară Zaporojie. Alexandru Rafila a vorbit despre stocul de iodură de potasiu

Ce se întâmplă cu românii în cazul unui atac la centrala nucleară Zaporojie. Alexandru Rafila a vorbit despre stocul de iodură de potasiuSursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

Rusia a lansat amenințări cu privire la un viitor atac asupra centralei nucleare de la Zaporojie. În acest context, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a vorbit despre stocurile de iodură de potasiu din România. Oficialul a sfătuit încă de acum un an românii să își ia prescripțiile pentru aceste pastile de la medicii de familie.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit vineri, 23 iunie, despre stocurile de iodură de potasiu ale României. Declarațiile au fost făcute în contextul în care Rusia amenință cu un atac asupra centralei nucleare de la Zaporojie.

Alexandru Rafila susține că stocul este unul suficient pentru toți românii eligibili în cazul unei catastrofe nucleare. Ministrul Sănătății a dat asigurări că fiecare persoană cu vârstă sub 40 de ani, adulți și copii, vor primi iodură de potasiu pentru două administrări.

„Avem un stoc care asigură pentru fiecare cetăţean eligibil din România două administrări (n.r.tablete de iodură de potasiu). Este vorba despre două administrări, pentru că se dau două comprimate de iodură de potasiu pentru persoană adultă sau pentru copil mare. Cei care beneficiază sunt în jur de 7-8 milioane”, a spus ministrul Sănătăţii, în cadrul unei conferinţe de presă la Galaţi.

Câte comprimate de iodură de potasiu au fost eliberate până în prezent, în România

Ministrul Sănătății a anunțat în cadrul conferinței de presă că, până în prezent, au fost eliberate aproximativ un milion de comprimate de iodură de potasiu. Alexandru Rafila a reamintit și de campania de informare pe care Ministerul a lansat-o în spațiul public cu privire la iodura de potasiu și un posibil dezastru nuclear.

„Au fost eliberate circa un milion de doze de comprimate de iodură de potasiu. Cetăţenii decid pentru ei. Noi am făcut o campanie de informare. (…) Au termen de valabilitate de cel puţin trei ani, dacă nu mă înşel”, a susţinut ministrul.

Reamintim că distribuția pastilelor de iodură de potasiu a început în urmă cu aproximativ un an. Atunci, Alexandru Rafila a sfătuit românii să cu vârsta sub 40 de ani să meargă cât mai repede la medicii lor de familie pentru a-și ridica prescripțiile pentru aceste pastile.

„Distribuția pastilelor e perfect funcțională. Îndemn pe toată lumea, pe toate persoanele de până la 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripția pentru pastilele de iodură de potasiu”, a spus Alexandru Rafila, în urmă cu un an.