Ce s-a decis în instanţă pentru Speranța Georgeta Ionescu. Fosta directoare a luat mită un Audi şi o geantă Louis Vuitton

Ce s-a decis în instanţă pentru Speranța Georgeta Ionescu. Fosta directoare a luat mită un Audi şi o geantă Louis Vuitton

Directorul general economic din Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Speranţa Georgeta Ionescu, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Potrivit DNA, în perioada iulie 2010 - aprilie 2011, Speranţa Georgeta Ionescu, în calitate de director general economic în cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, a acceptat promisiunea omului de afaceri Mircea Marcu de a primi din partea acestuia un Audi A3, în schimbul favorizării firmei lui în concursul de oferte pentru obiectivul de investiţii „Regularizarea văilor Agigea şi Lazu, jud. Constanţa”.

În acest dosar, Curtea de Apel Bucureşti decide:

Curteata de Apel București a pronunțat marți, 30 martie, soluția definitivă în procesul în care au fost judecați pentru fapte de corupție, pe de-o parte, Speranța Georgeta Ionescu, director general economic în cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor, iar ulterior director general în cadrul Ministerului Muncii, și omul de afaceri Marcu Mircea, pe de altă parte.

 Unul dintre judecători a vrut să o condamne la 3 ani de închisoare

Astfel, cu opinie majoritară, judecătorii CAB au decis să respingă ca nefondat apelul declarat de DNA împotriva sentinței penale nr. 811/14.05.2019 a Tribunalului Bucureşti, prin care cei doi inculpați au fost achitați.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu opinie separată, un judecător al CAB a decis să-l achite pe omul de afaceri, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, dar să o condamne pe Speranța Georgeta Ionescu la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Povestea mitei luată de Georgeta Ionescu

Reamintim că fosta directoare din ministerul Mediului şi ministerul Muncii,  Georgeta Speranţa Ionescu (fostă Munteanu), a fost trimisă în judecată în decembrie 2017 de procurorii DNA Oradea. Acuzaţiile: luare de mită şi trafic de influenţă, într-un dosar desprins din cele ale fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely, şi al consilerului său, Szepessy Szabolcs.

Speranța Georgeta Ionescu, fost director general în cadrul instituției, a primit, în urmă cu câțiva ani 61.394 lei, reprezentată o parte din contravaloarea unui autoturismul Audi A3, dar și o geantă marca Louis Vuitton, în valoare de 6.300 lei

Ea a fost acuzată de procurorii DNA de luare de mită si trafic de influență în forma continuată, pentru că, în anii 2010-2011, pe când ocupa functia de director general economic în cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor, ar fi primit mită 61.394 lei, reprezentând o parte din contravaloarea autoturismului Audi A3, precum și o geantă de lux de celebra casă Louis Vuitton.

In schimbul acestor bunuri, Speranța Georgeta Ionescu ar fi trebuit să avizeze propunerile de stabilire a alocatiilor bugetare pentru obiectivul de investiții „Regularizarea văilor Agigea și Lazu, jud. Constanța” și, implicit, să susțină interesele unei societăți comerciale administrate de omul de afaceri Mircea Marcu, în raporturile cu Ministerul Mediului si Pădurilor și cu instituțiile publice din subordinea ministerului, scrie justnews.ro.