Putem trage linie după activitatea Parlamentului din mandatul care tocmai se încheie. Nu știu dacă a fost cel mai slab legislativ de după 90, dar știu sigur că a fost Parlamentul care a ratat șansa de a face câteva reforme esențiale. Spun asta fiindcă reformele se fac atunci când ai la dispoziție o majoritate parlamentară consistentă, când ai un vot de încredere substanțial în alegeri, iar partidul sau alianța nu mai are de negociat nimic, ci doar trebuie să-și pună programul în aplicare. După 1990, niciun partid sau alianță nu a trecut de 40%. Pe 9 decembrie 2012, USL format din PSD și PNL, câștiga alegerile cu 60% din voturi. Un vot covârșitor, mai mult împotriva guvernării anterioare și a președintelui Traian Băsescu, dar un vot legitim. Reforma din sănătate, reforma educației, depolitizarea administrației, reorganizarea teritorială și regionalizarea erau mari puncte din programul fostului USL. Anul 2013 putea fi anul reformelor când funcționa pentru prima data o largă majoritate, iar punctele amintite erau susținute de toată lumea. Nu putem face un inventar al promisiunilor făcute de fiecare parlamentar în parte fiindcă am avea nevoie de un hard disk mai mare decât cel obișnuit. Ce s-a ales din activitatea Parlamentului în toată aceasă perioadă, ce au făcut cei 600 de aleși timp de patru ani, e întrebarea pe care le-o punem politicienilor, mai ales că mulți dintre ei candidează din nou și au început o nouă rundă de promisiuni populiste, care din nou, n-au nicio legătură cu realitatea.
Așa cum aminteam, reformele se fac la început de mandat și nu l-a sfârșit când plouă cu pomeni. În mai 2012, USL lansa programul de guvernare pentru perioada 2012-2016, fiind atinse principalele domenii de acțiune ce țin de reforma statului, a administrației etc. Să le luăm pe rând.
Educație. Punctul 2 din programul pentru educație viza “reducerea abandonului şcolar inclusiv prin redeschiderea școlilor care au fost închise în mod abuziv”. Și astăzi toată propaganda fostului USL, activiștii de azi, spun că Emil Boc a închis școli. Nimeni nu i-a întrebat până acum câte școli au fost redeschise. Răspunsul îl am eu. Nici una. Mai mult, au mai fost închise cam tot atâtea, dar nu dintr-o dată. Binențeles că vorbim de unele mici școli, aflate între dealuri, unde în aceeași clasă erau 6-7 copii cu vârste diferite și care mergeau noaptea pe jos prin pădure. Iresponsabil erai dacă le lăsai să funcționeze. Dar propaganda continuă. Finalizarea programului de campusuri şcolare, învățământ profesional racordat la piața muncii, programe pentru cei care au părăsit timpuriu școala (programul celei de-a doua șanse), implementarea programului „Şcoala după şcoală” sau realizarea unui parteneriat corect cu autoritățile administrației publice locale, sunt alte programe lăsate în uitare.
Agricultură. Accelerarea procesului de comasare a terenurilor agricole, accesul fermierilor la apă pentru irigaţii, realizarea unui program pe termen mediu şi lung pentru sectorul legume-fructe în vederea înfiinţării de centre de colectare, crearea unui fond de creditare a beneficiarilor de proiecte prin PNDR, sunt câteva din măsurile pe care legislativul urma să le aprobe. Nu avem rezultate la niciun punct. Producătorii locali își lasă recolta pe câmp, fiindcă lipsesc depozitele din circuit sau își vând varza cu 0,2 lei kg. În pierdere, desigur. Producția autohtonă nu poate face față importurilor și comerțului marilor magazine, iar parlamentarii în loc să stimuleze valorificarea producției interne s-au fixat pe niște restricții asupra marilor comercianți. Rezultatele sunt catastrofale, iar lucrurile se vor înrăutății. Producția internă va crește, însă fără punerea la punct a întregului circuit de producție-desfacere, falimentul e sigur.
Ne puteți urmări și pe Google News
Depolitizarea administrației publice. La punctul doi din program era subliniat foarte clar că doar miniștrii și secretarii de stat vor fi numiți și sprijiniți politic. Pe parcursul guvernării, cu sau fără PNL, au fost îndepărtați aproape toți oamenii considerați a fi loiali guvernării PDL și numiți noi activiști de partid. În spitale, administrație, școli, companii de stat, prefecturi, agenții guvernamentale au fost numiți clienții noii guvernări. De multe ori s-a mers până la șefii de serviciu sau chiar functionari publici de execuție. În mod abuziv, desigur. Nu întâmplător mulți directori schimbați au câștigat în instanțe decizia de demitere din funcție, iar statul a plătit multe milioane de euro pentru salariile acestora, chiar și în condițiile în care n-au fost la serviciu.
Sănătate. Finalizarea, promovarea și aprobarea noului proiect de lege a sănătății, era primul punct din programul privind reforma sănătății. Nici astăzi nu avem o lege a sănătății, iar unul din groparii sistemului candidează pentru un post de senator la București (probabil că la Mureș nu mai e dorit) și și-a reactivat lozincile din 2008, cu construcția celor 8 spitale regionale. În urmă cu opt ani, fostul ministru al sănătății, contabilul Nicolaescu, făcea turul României să ne arate locațiile unde va construi respectivele spitale. Nu s-a construit nimic. N-au făcut nici măcar o lege.
Reorganizare teritorială și regionalizare. Vicepremierul Dragnea pe tot parcursul anului 2013 a organizat o mulțime de întâlniri pe regiuni și la fiecare intervenție spunea că fără o reorganizare teritorială și fără regionalizare, România nu va putea accesa bani europeni. Sunt sute de declarații în acest sens, iar rezultatul este fix zero. Niciun act normativ timp de trei ani de zile, nici o inițiativă, dar multe resurse risipite. Toată admnistrația locală a fost conectată la întâlnirile de lucru ale conducătorilor, care au fost bifate în prezența miilor de primari și functionari.
După ce în 2008 toată clasa politică a concluzionat că sistemul de alegere a parlamentarilor și a președinților de consilii județene nu este bun, astăzi legislativul a hotărât revenirea la starea de dinainte de 2008. Nu mai contează dacă experimentul a fost bun, rău sau greșit, dar dacă nici cel de dinainte nu a fost bun, era cazul implementării unuia nou. Un alt punct este numărul de parlamentari. România are mai mulți senatori decât Statele Unite ale Americii. Referendumul aprobat în 2009 prin care se cerea un număr de maxim 300 de parlamentari trebuia aplicat. Sigur că ulterior se putea modifica, dar dacă am aprobat un referendum și el nu a fost aplicat, nu văd cum va avea legitimitate un altul. Să nu uităm că în România, în continuare, președintele României poate fi revocat de către Parlament fără motiv.
În fapt asistam la acoperirea nonactivității cu multe hârtii, propuneri, proiecte, care nu au nici o legatură cu viața oamenilor, însă prezentate cu multe conferințe de presă. Interpelări peste interpelări, și-au pus patru ani întrebari unii altora în plen, iar la finalul ședințelor se concluziona astfel: “se vor lua masuri”. Impactul în viața publică nu există. Știe cineva ce au facut parlamentarii în mandatul trecut? Nu, însă au “inițiat” o serie de “proiecte”. Acum a fost mult mai rău, fiindcă fiind foarte multi, producția de hârtii a fost impresionantă, iar procesul legislativ a fost îngreunat si de multe ori blocat. Pe majoritatea dintre ei îi ascultăm și astăzi. “Ar trebui să facem”, “Vrem să propunem..”, “legea X ar trebui modificată”. Cam asta e activitatea. Fiecare cu propozitia lui. Și zilnic auzim că școlile ar trebui reparate, agricultura ar trebui să fie ecologică iar străinii ne vor cumpăra terenurile.
Un mandat în care hărmălaia și vacarmul a fost prezent dimineața, la amiază si seara. Cine are rabdare să urmarească cronologia celor patru ani de mandat a unui parlamentar își dă ușor seama că nu a rămas aproape nimic în urmă. Nimeni nu știe de niciun proiect serios pentru țară. Din memorie îmi amintesc că un parlamentar local ne spunea în ianuarie că prioritatea lui este să repare o biserică, iar de atunci prioritățile și le-a schimbat de trei ori dar nici una nu are legatură cu fișa postului de parlamentar.Nu trăim mai bine, se trăncănește în loc să se muncească, iar promisiunile populiste curg în continuare.
Recomandările noastre
