În pofida multiplelor gafe, deputatul PSD Mircea Dușa vrea să candideze din nou pe listele partidului său pentru un nou mandat în Parlament. El are la activ trei mandate și vrea să continue proiectele legislative „care să permită restructurarea și modernizarea” Armatei. Dușa nu știe dacă va candida tot în Harghita, pentru că „urmează să fie desemnați candidații PSD la nivelul organizațiilor județene”. În legislatura 2012-2016, a avut 13 luări de cuvânt, 21 de proiecte legislative, dintre care opt au fost promulgate.




F16 împotriva OZN-urilor

Acum trei ani, social-democratul a propus achiziționarea unor avioane F16 second-hand din Portugalia. „Zilnic, spațiul aerian al țării este forțat – probabil nu ar trebui să spun acest lucru – de avioane care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol. (…) Trebuie să ridicăm în aer avioanele de vânătoare, să facem procedurile de somare pentru ca ele să iasă din spaţiul aerian al ţării, lucruri care se întâmplă destul de des şi noi folosim MIG-urile care ne sunt în dotare. Avem nevoie de aviația de vânătoare pentru că prima misiune a acestei capabilități este de a asigura siguranța spațiului aerian al țării", a spus Dușa.

La acea vreme, presa și o serie de persoane publice s-au amuzat pe seama afirmațiilor lui. Sebastian Lăzăroiu, fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, a comentat pe contul de FB: „Dușa, poate sunt OZN-uri, frate… Vor să vadă și extratereștii ăștia cum se ieftinește pâinea la raft când scazi TVA la 9%. Că în tot universul nu s-a mai întâmplat asta”. Într-un interviu pentru EVZ, Dușa și-a apărat declarațiile, spunând că nu a făcut decât să reia textul legii.

La paradă, fără combustibil

Înaintea paradei de 1 Decembrie 2014, Mircea Dușa a trimis Armata a IV-a Transilvania la Alba Iulia fără combustibilul necesar. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, liberalul Florin Roman, a susținut că Primăria a trebuit să cumpere 3.000 de litri de motorină pentru repetiţii şi paradă.

„Trupurile neînsuflețite ale cadavrelor celor decedați”

Aflat la Otopeni, pentru a întâmpina avioanele militare care aduceau răniții și persoanele decedate în accidentul de autocar din Muntenegru, din iunie 2013, Mircea Dușa a reușit performanța de a rosti o frază în care pleonasmele se țineau lanț. Ministrul a afirmat atunci: „Pe măsură ce, așa cum a comunicat deja ambasadorul, se finalizează formalitățile de partea din Muntenegru, vom efectua și zborul cu trupurile neînsuflețite ale cadavrelor celor decedați.” Acum, Dușa a spus că „a fost o scăpare” venită „după trei nopți nedormite”.

„S-a dovedit că există incidente cu aparate care nu se identifică”

– EVZ: Declarațiile despre aparatele de zbor neidentificate care survolau spațiul aerian românesc, credeți că v-au afectat în vreun fel imaginea?

– Mircea Dușa: Sigur că, probabil, la timpul respectiv mi-a afectat într-un fel imaginea, numai că legat de aparatele de zbor eu spuneam un adevăr. S-a dovedit ceea ce spuneam eu după începerea crizei din Ucraina. Vorbeam atunci de aparate de zbor care nu se identifică conform procedurilor și în acel moment se declanșează o misiune de poliție aeriană. La timpul respectiv, cineva a zâmbit și a luat în glumă acest lucru. Dar s-a dovedit după aceea că există niște incidente cu aparate care nu se identificau.



– Deci a fost o formulare nefericită?

– Da, dar foloseam tocmai formularea din lege.

– Și despre accidentul rutier din Muntenegru?

– Eh, era după trei nopți nedormite și probabil a fost o scăpare. Împreună cu Raed Arafat făceam eforturi deosebite pentru a interveni cât mai eficient în urma accidentului din Ucraina și a fost o scăpare. Se mai întâmplă.

– Puteți oferi câteva detalii despre realizările dvs., după trei mandate în Parlament?

– Am avut multe inițiative legislative care au devenit legi. Și-n legislatura 2012-2016, sigur am fost și ministru o bună bucată de timp, fie la relația cu Parlamentul, ministru de Interne sau al Apărării, dar în această perioadă o să observați dacă căutați pe siteul Camerei că nu am lipsit nici de la votul Camerei, nici de la votul final. De regulă miniștrii Apărării în perioadele care au trecut au fost un fel de al doilea ministru de Externe.