Ce înseamnă „aprofundarea” cooperării militare cu China? Oare cât de încântaţi sunt partenerii noştri americani?

Evoluţia parteneriatului cu China, iniţiat de PSD şi Guvern, ia o evoluţie cel puţin stranie, chiar şi în contextul relaţiilor tot mai fierbinţi cu tovarăşii chinezi.

Nu este vorba despre imaginea înduioşătoare cu Valeriu Zgonea ţinându-se de mână cu vicepremierul chinez Zhang Gaoli, ci despre anunţul de la Beijing al ministrului Apărării, Mircea Duşa, privind „aprofundarea” sau „întărirea” (relatările de presă diferă) a cooperării militare cu China. După cum se ştie, România este încă parte a unui pact militar (NATO), unde se află într-un deja profund parteneriat militar cu Statele Unite.

Relaţiile dintre Statele Unite şi China  pot fi caracterizate oricum, dar  în niciun caz ca „prieteneşti”, cu strângeri fierbinţi de mână. Cu toate că aceste două superputeri sunt legate de puternice interese economice, China fiind cel mai mare creditor extern al Americii, tensiunile sunt încă prezente şi sunt acute.

În aprilie 2001, întrebat dacă Statele Unite au vreo obligaţie să apere Taiwanul în cazul în care insula va fi atacată de China, fostul preşedinte George W. Bush a  dat un răspuns fără echivoc:  „Da, suntem... iar chinezii trebuie să înţeleagă asta. Statele Unite vor face tot ce este necesar pentru a ajuta Taiwanul să se apere. Chiar dacă avem interese comune, chinezii trebuie să înţeleagă că vor fi anumite lucruri unde nu suntem de acord”.  Iar această poziţie de politică externă nu s-a modificat de atunci, Statele Unite continuând să susţină permanent Taiwanul, inclusiv cu armament.

Valentin Ceaușescu, apariție rară în public. Evenimentul pentru care fiul fostului dictator a ieșit din anonimat

Cătălin Cîrstoiu, la HAI România: „Să nu vă așteptați de la mine să mă retrag”. Video

Situaţia militară în zonă este încă tensionată. Armata chineză a amplasat rachete balistice şi avioane de atac în baze de unde pot fi uşor lansate asupra Taiwanului. În urmă cu o lună, la sfârşitul lui august, Taiwanul a fost nevoit să-şi ridice în aer avioanele de luptă, după ce două aeronave de război ale Chinei au pătruns în spaţiul aerian al insulei.

În aceste condiţii, dacă se ajunge la o escaladare a conflictului, iar Statele Unite se implică pentru susţinerea Taiwanului, care va fi oare poziţia României după noile evoluţii? Evident, situaţia pare puţin probabilă având în vedere riscurile imense, însă scenarii se fac iar SUA cu siguranţă că vor să ştie pe care parteneri se pot baza.

O altă sursă de conflict dur, o criză actuală foarte fierbinte,  între Statele Unite şi China o reprezintă atacurile informatice în serie la care sunt supuse marile companii americane, implicate în tehnologie, energie nucleară, echipamente militare şi alte domenii de top. Washingtonul susţine că hackerii sunt controlaţi de guvernul de la Beijing, ba chiar că aceştia ar face parte din forţele  armate chineze. În mai 2014, într-o acţiune fără precedent, un tribunal din Pennsylvania a acuzat cinci oficiali militari chinezi de rang înalt că au pus la cale sabotarea informatică a şase companii de importanţă majoră.

“Nu vom tolera eforturile guvernelor străine de a sabota companiile americane. Secretele furate sunt signifiante şi trebuie să oferim un răspuns serios. Ei pun în pericol securitatea economică a Statelor Unite, care este legată direct de securitatea noastră naţională”, spunea atunci procurorul general al SUA, Eric Holder.

Asistăm aşadar la un război, mai puţin convenţional şi cu alte arme, dar tot război se cheamă, între Statele Unite şi China. Chiar în urmă cu zece zile, o comisie a Senatului american a emis un raport în care acuză oficial guvernul Chinei că se află în spatele hackerilor.

Mai mult ca probabil că, la auzul veştilor de la Beijing, cu ministrul român al Apărării vorbind de “aprofundarea” relaţiilor cu militarii chinezi care fură secretele americanilor şi atentează astfel la siguranţa lor naţională, oficialii de la Washington nu s-au bucurat deloc. “Până la urmă cu cine joacă românii ăştia?”, este o întrebare legitimă pe care sigur şi-au pus-o.

Câteva precizări au venit marţi de la MApN. Într-un comunicat de presă se afirmă că  Duşa şi generalul Xu Qiliang “au apreciat cooperarea în domeniul economic, cultural, comercial şi ştiinţific dintre cele două ţări”. Cât priveşte aspectul militar, se spune doar că “a fost reiterată colaborarea în domeniul învăţământului militar cu privire la organizarea cursurilor de limbă chineză la Universitatea Naţională de Apărare”. Este un mesaj menit să liniştească anumite temeri, dar greu de crezut că Mircea Duşa s-a dus până la Beijing doar pentru a aranja nişte cursuri de limba chineză.