Cazul Mădălina Manole. Dezvăluire şocantă făcută de un apropiat: Suntem complici la crimă!

Cazul Mădălina Manole. Dezvăluire şocantă făcută de un apropiat: Suntem complici la crimă!

Vedeta Atenei 1, Dan Negru, a postat pe contul de socializare un mesaj în care a lansat o dezvăluire tristă, la nouă ani de la moartea Mădălinei Manole.

Dan Negru a postat un mesaj pe rețelele de socializare, la nouă ani de la moartea Mădălinei Manole. El a făcut o dezvăluire șocantă și anume că a fost unul dintre realizatorii de televiziune care au evitat să o invite pe artistă la TV atunci când aceasta suferea că mass-media i-a întors spatele.

„Mădălina Manole e din nou la știri. Pe 14 Iulie s-a sinucis. Păi să vă arăt cum era presa atunci și cum am fost noi, ăștia din media, complici la crimă! Când Mădălina avea 35 de ani, adică era mai tânără decat e azi Smiley care are 36, presa o dădea trecută bine de prima tinerețe’ și televiziunile și radiourile o ocoleau pentru că era in vârstă’.

Când m-a întrebat de ce n-o chem mai des în show-urile mele, am tăcut. Într-o ședință de redacție toți am preferat să-i chemăm pe N5 în locul Mădălinei doar pentru că erau mai tineri în buletine. Mădălina n-a rezistat presiunii. Și ăștia de am rămas suntem complici la crimă! La 35 de ani, Mădălina era trecută de prima tinerețe’ pentru presa din România”, a scris Dan Negru pe pagina sa de Facebook.