Astăzi am să mă refer la cu totul alte motive decât cele care țin de politicieni. Pentru că ei sunt aleși, ne plac, nu ne plac, au în spate voturile a milioane de oameni. Ei pot fi judecați de opinia publică, urmăriți de instituțiile statului, dar nu se poate pune la îndoială legitimitatea lor. 

În schimb putem discuta despre deciziile care duc la promovarea unor oameni fără merite, despre impostura unor personaje ajunse înalți funcționari ai statului, care au declanșat această nebunie în România.

Pentru că după părerea mea, de la lipsa de cultură și experiență profesională pleacă multe din actualele probleme ale societății românești. Nu vreau să exclud culpa politicienilor din această vâltoare, pentru că ei sunt cei care au decis ca X sau Y să ocupe o poziție importantă, au considerat loialitatea personală și carnetul de partid garanții suficient de solide pentru a nu mai căuta în CV-ul profesional.

Vorbim de ceva vreme de postul de Procuror European, la care se pare că va candida cu succes Laura Codruța Kovesi. Plecată din postul de procuror-șef al DNA ca urmare a unor scandaluri publice, Kovesi reprezintă unul din exemplele acestui mod de a face promovările în România. Care pare să se extindă și în Europa.

Să ne întoarcem la începutul istoriei.

Povestește Traian Băsescu cum a ales-o pe LCK: "Am cerut procurorului general să îmi dea lista și CV-urile la toți procurorii șefi de secții de la DIICOT și de la DNA din teritoriu. Am zis ca ăștia sunt din București, or fi îmbârligați în tot felul de chestii, ia să aduc un șef din provincie.

La Kovesi, vă spun și criteriile. Mi-au venit CV-urile și lista cu dosarele, am văzut că a jucat în echipa națională de baschet și era și femeie. Am văzut și CV-ul, a jucat baschet, înseamnă că e înaltă. Obținuse condamnări pe cele 3-4 dosare pe care le-a avut. (…) Era sfioasă, dar și când am plecat era încă sfioasă. Era politicoasă. Era cea mai tânără din toți șefii de Parchete din teritoriu”. O greșeală de apreciere care avea să-l coste mult pe fostul președinte, după cum singur a recunoscut în repetate rânduri.

În fapt, era doar un procuror cu rezultate modeste, fără experiență reală în combaterea infracțiunilor, cu un doctorat plagiat, pusă să discute cu parteneri străini fără să știe vreo limbă străină, o tânără sfioasă care a căzut în capcana serviciilor de informații semnând protocoale secrete și urmărind judecătorii incomozi. Din postura de procuror general sau procuror șef al DNA nu a scris vreo carte, vreun articol de specialitate, nu a absolvit vreun curs de specialitate, iar cu excepția chermezelor din vilele SRI și cramele lui Ghiță a avut o viață socială modestă. Fără realizări.

Cum a intrat în postul de procuror general al României în 2006 până în 2016, așa a ieșit. Mai bătrână, dar tot sfioasă. Fără experiență profesională. 

Ca modalitate de comparație voi folosi CV-ul actualului procuror general al Germaniei, Peter Frank. A studiat Dreptul la Universitatea Julius Maximilian din Würzburg. A terminat examenul de stat la Würzburg cu cele mai mari note. Devenit doctor în drept la Universitatea din Würzburg în 1995 în domeniul dreptului penal și al procedurii penale. În aprilie 1995, Frank a intrat în Ministerul Justiției din Bavaria, și în următorii douăzeci de ani s-a rotit într-o serie de posturi de execuție.

După aceasta, a fost judecător al primei instanțe districtuale din München. În noiembrie 2006, s-a întors la Ministerul Justiției bavarez, unde a ocupat diverse posturi în departamente și de conducere. Din februarie 2010 până în septembrie 2011, a fost judecător la Curtea Regională Superioară din München. Apoi s-a întors la Ministerul Justiției din Bavaria. În martie 2015, Frank a fost promovat la procurorul general al Curții Regionale Superioare din München.

Guvernul din Bavaria l-a nominalizat pentru postul de procuror general în august 2015. Pe care îl ocupă și în prezent. 

Un exemplu clasic de trasabilitatea carierei unui magistrat. Ceea ce Laura Codruța Kovesi nu a avut, pentru că în cazul ei principiul meritocrației a funcționat exact invers. Cu toate acestea este dorită în postul de procuror șef european. De ce? Aici răspunsurile sunt ușor de intuit, nu vreau să insist asupra lor, dar în mod cert nu au legătură cu pregătirea ei profesională.

De ce este România altfel? Altfel decât Germania sau decât Franța. De ce suntem rupți în două atunci când analizăm un personaj care prin deciziile pe care le ia afectează viețile a mii de oameni și familiile lor, schimbă destinul unei țări? Care este resortul intern prin care vorbim cu ardoare despre meritocrație, dar nu o aplicăm atunci când judecăm cariera unor funcționari ai statului.

Poate că principalul motiv este acela că România rămâne încă la stadiul discuțiilor cu caracter tribal, că ne place să credem mai mult în puterile magice, șamanice, ale unui personaj, decât să-i analizăm parcursul profesional. Așa a ajuns general cu trei stele Florian Coldea, deși a plecat ca maior în 2005, recomandat fiind doar de capacitatea sa de a obține condamnarea unor politicieni incomozi, dar și de prietenia cu Laura Codruța Kovesi. Cu care a format celebrul Binom, un instrument ilegal de subordonarea Justiției. 

Pe care acum îl vedem în toată hidoșenia lui, neînțelegând că România a ajuns altfel pentru că la un anumit moment a abandonat orice efort de promovare pe criterii de valoare profesională, fiind mult mai interesată de construirea unui stat milițienesc. Care să țină puterea în mâna cui îi semnează numirea.