Cazul fetei incendiate. Control la Parchetul Vânju Mare. Ce vrea să afle procurorul general

Cazul fetei incendiate. Control la Parchetul Vânju Mare. Ce vrea să afle procurorul generalGabriela Scutea s-a pensionat. Sursă foto: Arhiva EVZ

Procurorul General a dispus o acțiune de control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, după ce o adolescentă de 17 ani a fost incendiată de un criminal în serie.

Activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare va face subiectul unei anchete dispuse de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Gabriela Scutea. Potrivit unui comunicat transmis de biroul de presă al Parchetului General, controlul are loc în contextul în care victima incendierii, adolescenta de 17 ani, a depus plângere penală împotriva agresorului, acuzându-l de viol.

„În contextul interesului generat în spațiul public de cauza privind minora victimă a tentativei de omor prin incendiere din județul Mehedinți, precizez că, pe baza informării preliminare transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, am dispus efectuarea unui control cu privire la instrumentarea dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare în care au fost formulate acuzații de viol”, se arată în comunicarea transmisă de biroul de presă al Parchetului General.

Potrivit sursei citate, scopul controlului îl constituie clarificarea demersurilor făcute de procurori împotriva persoanei vizate de acuzații, în vederea soluționării cauzei, din momentul depunerii plângerii și până în data de 12 iunie 2020.

„Indiferent de vârsta persoanei vătămate, luarea în mod imediat a tuturor măsurilor investigative specifice anchetării infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale este imperativă. Aceasta se aplică deopotrivă în cauzele în care urmărirea este efectuată de către procuror sau în cele în care procurorul supraveghează activitatea poliției judiciare”, se arată în comunicatul de presă.

Totodată, procurorul general, Gabriela Scutea, a precizat că va continua să acționeze cu îndrumări, în condițiile legii pentru stabilirea unor practici unitare în investigarea infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale cu victime minore, precum și pentru realizarea controlului ierarhic de către procurorii cu funcții de conducere, în scopul aflării adevărului, cu rol activ.

Mărturii cutremurătoare despre cazul fetei incendiate. Portretul criminalului în serie

Cum a scăpat de închisoarea pe viață criminalul care i-a dat foc fetei din Mehedinți