Cazul Constanda încinge campania la Primăria Generală. Contre dure între Firea și Dan

Cazul Constanda încinge campania la Primăria Generală. Contre dure între Firea și Dan

PMB respinge acuzațiile lui Nicușor Dan

Reprezentanții PMB au respins acuzațiile formulate de Nicușor Dan și au precizat că acesta nu cunoaște prevederile legale și nici atribuțiile și răspunderile pe care le are primarul general.

„Subliniem că Municipiul Bucureşti era obligat să plătească datoriile determinate de un proces început acum 16 ani. Ca urmare, a susţine ca primarul «s-a obligat să plătească» o datorie stabilită printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă este o încercare jalnică de a induce în eroare opinia publică. Mai mult, refuzul de a executa o hotărâre judecătorească este infracţiune, potrivit Codului penal”, mai arată PMB.

În comunicat se mai arată că după ce a primit soluția instanței, familia Constanda a deschis procedura executării silite, contestată de municipalitate, dar respinsă de instanţa civilă. În cadrul procedurii de executare silită, familia Constanda a blocat conturile municipalităţii, punând în pericol desfăşurarea activităţii și, drept urmare, a fost constituită o comisie pentru identificarea soluţiilor legale necesare.

Toate sumele plătite au fost cuprinse în bugetul Municipiului Bucureşti, aprobat de Consiliul General, conform prevederilor legale, indică Primăria Capitalei.

„Respingem toate acuzaţiile potrivit cărora s-ar fi plătit sume necuvenite. Subliniem că toate sumele sunt cuprinse în capitolul Despăgubiri Civile - 51.02.- 59.17, fiind aprobate legal. Menţionăm că suma de 58 milioane euro urma să fie plătită eşalonat, timp de 2 ani”, au mai arătat reprezentanţii Primăriei Generale.

Potrivit municipalităţii, unul dintre mijloacele de a stinge datoriile ar fi darea în plată, conform Codului civil, iar familia Constanda a propus utilizarea acestei proceduri legale, solicitând suprafeţe de teren în Satul Francez, pentru a reduce, cu valoarea acestora, sumele datorate.

„Toate acţiunile PMB au fost realizate în conformitate cu prevederile legale, transparent şi cu respectarea principiului eficienţei cheltuirii fondurilor publice”, transmite municipalitatea.

Atac nimicitor la banii din conturile noastre! Nimeni nu scapă de războiul giganților

Budapesta, declarație de război pentru România! Cel mai murdar atac la un oficial român