Luiza Melencu ar putea fi prima victimă ucisă și arsă în „butoi” de către Gheorghe Dincă, după ce ieri principalul suspect a refăcut pas cu pas traseul pe care l-a urmat în cazul fetei de 18 ani. La fel ca luni, atunci când a fost reconstituită uciderea Alexandrei, Gheorghe Dincă le-a arătat anchetatorilor că a incinerat în curtea casei trupul adolescentei, după ce a ucis-o. Apoi, Dincă i-a condus pe anchetatori la marginea unei păduri de lângă Caracal, acolo unde le-a spus că a aruncat trupul Luizei Melencu. Versiunea lui Dincă la 54 de zile de la începerea anchetei este că în cazul ambelor fete el a fost cel care le-a răpit, le-a ucis, apoi le-a ars trupurile în butoi pentru a-și ascunde faptele.

Pe unde i-a plimbat Dincă pe procurori

Inițial, în prima săptămână de anchetă, Gheorghe Dincă le-a spus anchetatorilor că ar fi aruncat trupul Luizei ba în Olt, ba în Dunăre, pentru ca în final să îi conducă la marginea unei păduri din apropierea municipiului Caracal. În acel loc, polițiștii și procurorii au descoperit rămășițe umane calcinate, mai exact niște fragmente arse de os, din care experții INML n-au putut extrage ADN pentru a-l compara cu probele biologice prelevate de la familia fetei dispărute. În cazul Alexandrei, experții INML au stabilit cu o probabilitate de 99,93% că ei îi aparțin rămășițele găsite în butoiul lui Dincă.

Pe data de 5 august, principalul suspect s-a referit la oasele din pădure ca aparținând „fetei din mai”. Mai mult, o altă informație, dată publicității de primul avocat din oficiu al lui Gheorghe Dincă, Bogdan Alexandru, arăta că principalul suspect ar fi recurs la incinerarea trupului victimei doar în cazul Alexandrei Măceșanu, ca modalitate de a scăpa de cadavru. Avocatul Bogdan Alexandru a vorbit într-un intreviu pentru România TV despre prima declarație dată de Gheorghe Dincă în fața procurorilor, cea în care acesta își recunoaște crimele.

Declarații contradictorii

Pe scurt, Dincă susținea că le-a luat cu mașina pe ambele fete cu gândul de a întreține cu ele relații sexuale. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, bărbatul a făcut în ambele situații o criză de nervi, le-a lovit cu pumnul, iar fetele au murit în urma acestui gest, a cărui deznodământ funest Dincă spune că nu l-a urmărit. Apoi, el ar fi scăpat de cadavre în mod diferit, așa cum reiese din spusele avocatului.

  • Iată fragmentul din interviu cu referire la uciderea Luizei: „Dânsul a intrat într-o stare de panică (n.r. – după uciderea Luizei) în care dânsul și-a dat seama că a comis o faptă foarte gravă și că în aceste condiții trebuie să facă ceva. S-a gândit o perioadă, după care a luat o decizie: să găsească o soluție de a scoate trupul Luizei din locuința dânsului. Și să o abandoneze într-un loc în care nu va fi găsită”, a spus Bogdan Alexandru.
  • Reproducem fragmentul despre uciderea Alexandrei: „Evident că la fel ca și în cazul Luizei a intrat în panică și tot la fel a stat pe gânduri să vadă ce poate să facă. Și a luat – zice dânsul că după o oră, poate două – decizia de a o incinera (n.r. – pe Alexandra). A luat decizia de a nu mai proceda deși s-a gândit să procedeze la fel cum a procedat și cu Luiza, totuși a luat această decizie, de a incinera trupul Alexandrei. Nu a fost tranșată în niciun caz”, a declarat primul avocat din oficiu al lui Dincă.

Parchetul General: Dosar penal in rem în cazul expertizei INML

Parchetul General a deschis un dosar penal in rem pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului în legătură cu modul în care specialiştii de la INML au efectuat expertiza ADN a fragmentelor osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă, despre care specialiștii au stabilit că aparţine Alexandrei Măceşanu, trensmite Agerpres. Dosarul in rem este numai cu privire la fapte, fără a fi vizată vreo persoană.

„Vă comunicăm faptul că pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică se află în lucru un dosar penal format ca urmare a unei sesizări privind nereguli în modul de întocmire a analizei ADN de către specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală, ca urmare a expertizei dispuse privind dispariţia minorei Alexandra Măceşanu. Urmărirea penală a fost începută in rem pentru infracţiunile de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din Codul penal”, a transmis Parchetul General, într-un răspuns către sursa citată.

Procurorul general interimar Bogdan Licu a declarat marţi, la CSM, că acest dosar in rem a fost deschis în urma admiterii unei plângeri depuse de Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu.

Pe 2 septembrie, DIICOT a anunţat, citând un raport al INML, că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

 

 

Te-ar putea interesa și: